În 1997 ajungea la Rapid. Puţini ştiau de el. Bogdan Lobonţ avea doar 19 ani şi era văzut drept un viitor fenomen în rândul portarilor din România. Ceea ce a şi ajuns până la urmă, cu toate că nu la valoarea la care ar fi putut fi. Asta din cauza diverşilor factori. Vom lua totul cât putem de progresiv. Asta pentru că, de curând, a apărut o glumă care îl viza pe Bogdan Lobonţ. Anume că nu a mai luat gol de trei ani. Fiindcă, fireşte, nu a jucat. Ajuns la 39 de ani, mulţi îl văd pe portar piesă de decor la Roma. Oarecum pe bună dreptate, dacă ne gândim că din 2009, de când evoluează pentru capitolini, nu a prins decât 22 de meciuri în Serie A.
Lobonţ, „şef” într-un vestiar dominat de Totti
Infim. Ridicol de puţin. Fiindcă sunt totuşi 7 ani şi jumătate. Ceea ce înseamnă că a jucat, în medie, nici trei meciuri pe an competiţional. Rolul lui Bogdan Lobonţ pare a fi însă altul. Şi, judecând după declaraţiile şi mărturiile puse cap la cap de-a lungul anilor, chiar este. Puştiul cu bentiţă care se urca pe transversală în 1999, după ce câştiga titlul cu Rapid, are acum un cuvânt greu de spus într-un vestiar dominat totuşi de legendarul Totti. Lobonţ nu mai e variantă de prim unsprezece de mult. Nici măcar ca al doilea sau al treilea portar, însă se antrenează, cot la cot, cu toţi ceilalţi jucători. Şi, culmea, Roma, i-a tot extins contractul.
Aproximativ 100 de meciuri pentru Rapid
Pentru că din ce în ce mai multă lume spune că atunci când vorbeşti despre Bogdan Lobonţ la Roma, respectul din vocea interlocutorului microbist se simte perfect. Ştim, după ce s-a întors de la Ajax, Lobonţ a trădat suflarea rapidistă. Cea de la care a primit şi căreia i-a oferit atâtea. A ales Dinamo. Dar nu avem cum să uităm cele aproximativ 100 de meciuri oficiale pe care Lobby le-a avut în tricoul vişiniu. Ar fi nedrept. Şi ar fi la fel de lipsit de fair-play să nu recunoaştem că el nu a putut să se exprime niciodată la adevărata lui valoare din cauza numeroaselor accidentări. Care l-au blocat când îi era lumea mai dragă în Olanda, la Fiorentina sau chiar AS Roma. Nimeni nu i-a putut însă lua carisma. Felul în care este perceput de cei alături de care stă.
Au trecut aproape două decenii de la titlu…
Aparent Lobonţ trebuia să renunţe de mult. Şi să ceară singur un post la academia Romei. Sau chiar în conducerea administrativă. Dar poate tocmai ambiţia lui de a se antrena fără să joace şi de a impune respect la un club gigantic al Europei au croit CV-ul care îl va arunca direct în istoria Romei. După ce punctul său de pornire în fotbalul mare a fost undeva în apropierea funinginii de lângă Podul Grant. Şi s-a dospit în urletul locomotivelor care treceau pe lângă bătrânul Giuleşti în zi de meci. Când Bogdan Lobonţ sărea din bară în bară şi sigila poarta viitoarei campioane a României. Ediţia 1998-1999. La 19 ani distanţă, el este încă jucător activ. Şi idol în vestiar. Chiar dacă nu joacă.
