Trebuie să recunoaștem cu toții că, după victoria cu FCSB, nu ne-am așteptat sub nicio formă să se întâmple ce s-a întâmplat.

Galeria a rămas fără lider, președintele e urmărit penal, iar echipa a pierdut lamentabil două meciuri pe care putea și era obligatoriu să le câștige.

În toată această furtună, o rază de soare (a se citi „speranța”) a răsărit printre norii care au acoperit cerul Giuleștiului, în deplasarea de la Craiova, unde paradoxal, înfrângerea o consider a fi foarte benefică pentru viitorul Rapidului.

De ce?

Pentru că Dan Sucu a văzut ce înseamnă să te întorci noaptea, trist și obosit, dintr-o deplasare unde, total necondiționat, din iubire pură, pe banii, timpul și energia ta, ai fost să-ți susții Rapidul.

Și nu va rămâne deloc indiferent la asta, ci va fi și mai motivat să dea oamenilor cu care a împărțit o felie de pâine cu parizer, bucuria pe care o merită!

Așadar, în ciuda obstacolelor și a dezamăgirilor recente, spiritul suporterilor rămâne neclintit. Adevărata măsură a devotamentului lor pentru echipă se vede în momentele dificile, când chiar și înfrângerile aduc cu ele învățăminte prețioase.

Am pentru final, o melodie și o întrebare:

Ce așteptări ai de la acest final de sezon? Spune-ne părerea ta și hai să discutăm.