Dan ȘucuGândurile lui LeasăMarius SumudicaRapidȘtiri Rapid BucureștiSuperliga

OPINIE | Poate că a venit momentul ca Dan Șucu să îi ofere o șansă lui Marius Șumudică

Varianta Șumudică revine în actualitate după ce toate răspunsurile la întrebarea „Cine e de vină pentru începutul dezastruos din Play-Off?” duc spre Bergodi.

Pentru că, până la urmă, oricum ai da-o, dacă ai avantaj pe tabelă, dar și numeric pe teren, iar la final pierzi meciul, de vină e clar antrenorul, în condițiile în care ai o bancă extrem de puternică. Nu trebuie să fii mare specialist ca să observi acest lucru.

Ai avut la dispoziție tot timpul din lume: pregătirea de iarnă, transferuri extraordinare efectuate la timp, atmosferă foarte bună, stabilitate, iar după două meciuri în Play-Off ai 0 puncte. Ce scuze să-i mai găsim lui Bergodi?

Astrele s-au aliniat din nou și Marius Șumudică e liber de contract într-un moment extrem de favorabil.

Venirea lui Șumudică pe postul de antrenor, ar da un suflu nou echipei, dar ar face uitat definitiv și scandalul în care e implicat Daniel Niculae, căci toată atenția va fi îndreptată spre antrenorul rapidist.

În urmă cu ceva vreme, Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, s-a arătat tot mai deschis unei colaborări cu Marius Șumudică, după ce Cristiano Bergodi nu va mai fi antrenor în Giulești.

Finanțatorul grupării de sub Grant lasă de înțeles că ar fi oarecum deranjat de comportamentul vulcanic al lui Marius Șumudică, în ciuda faptului că astfel de manifestări sunt apreciate de fanii alb-vișinii.

„Îmi trebuie exemplul personal de seriozitate. Comportamentul ăsta îmi trebuie la toate departamentele. Mi-aș dori să văd o seriozitate, o anumită ținută la antrenorul Rapidului. Întotdeauna aleg performanța, dar trebuie să am o bază de seriozitate.

În momentul de față, avem un antrenor care își vede de treabă, care răspunde exigențelor noastre și pe care îl respectăm foarte mult”, a spus Dan Șucu la DigiSport.

Procesul minții umane în toate aspectele vieții e clar: percepție, asociere, evaluare, decizie.

Iar Bergodi nu e perceput de nimeni ca fiind un antrenor mare, nu e asociat cu niciun succes extraordinar, iar evaluarea, după perioada aceasta, spune clar că se putea și trebuia să nu fie la o distanță atât de mare față de rivalul său, antrenorul FCSB-ului, Gigi Becali. Decizia ar trebui să fie simplă.

Da, într-adevăr, ne uităm la fotbalul britanic și vedem exemple ca Ferguson, Wenger și ne dorim stabilitatea lor, dar oare West Ham ar mai fi câștigat vreo Cupă Europeană dacă după startul dezastruos de sezon care a inclus o eliminare în fața lui Marius Șumudică, nu l-ar fi demis pe Slaven Bilic?

Da, Marius Șumudică a eliminat pe West Ham. A câștigat titlul cu Astra. Percepția, asocierea și evaluarea sa ca antrenor ar trebui să ducă la o decizie clară, de asemenea.

Că nu se manifestă el ca un Sir, asta e altceva. Dar parcă e mai mare deranjul să te bată cea mai slabă echipă a Craiovei din toate timpurile, după ce ai 1-0 și un om în plus.

Ce va fi? Vom vedea! Dar impresia mea e că a venit momentul unei schimbări. Unui suflu nou. Este momentul ca lui Marius Șumudică să i se ofere o șansă.

Dragoș Leasă

1923.ro

Voi ce părere aveți? Lăsați un comentariu si haideți să discutăm.

 

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.