Primul gand pe care l-am avut atunci cand am ajuns pentru prima oara in Londra, acum 20 de ani, in martie 2004, a fost ca daca am ajuns aici, pot face orice!

Si nu cred ca poti avea alt gand atunci cand ai in fata Tower Bridge-ul. Sau cand zgomotul pasilor tai se aude armonios pe una din aleile Hyde Park-ului, zona de recreere pe care Printesa Diana a indragit-o atat de mult. Sau cand, dupa ce admiri London Eye-ul si Parlamentul cu al sau impunator Big Ben, te opresti putin in fata Westminster Abbey si spui din nou: „Daca am ajuns aici, pot face orice”.

Primavara aceasta am fost din nou la Londra si din nou m-am incarcat cu acest sentiment uluitor. Mai ales ca ne-am cazat intr-un loc absolut fabulos, cu o priveliste care iti taie pur si simplu respiratia si care, pe langa un „WOW” spus realmente instinctiv, a facut din nou si din nou sa-mi rasune in cap aceasta vorba pe care o tot repet si de care sunt pur si simplu fascinat, pentru ca exprima un adevar pe care cei 20 de ani care au trecut de la prima mea vizita in acest oras fantastic mi l-au demonstrat cu varf si indesat: „Daca am ajuns aici, pot face orice”.

Iata privelistea fabuloasa de la etajul 28 al Hotelului Novotel din Canary Wharf

Au fost cateva zile pline in care ne-am plimbat pe Jubilee Bridge de unde nu te mai saturi de privit London Eye-ul si Big-Benul, am vizitat Muzeul de Stiinta, dar si incredibilul muzeu V&A lasat mostenire de Regina Victoria si Printul Albert.

Am fost la meci, la West Ham cu Burnley, unde am descoperit ceva ce, poate, intr-un viitor nu prea indepartat, vom vedea si la noi:

Abonatilor li se permite, in cazul in care nu pot veni la meci, sa-si vanda locul sub forma de bilet. Asa am prins doua locuri foarte bune la un meci din Premier League si am avut norocul de a avea parte de un spectacol cu patru goluri, dar care, iar aici sunt chiar obiectiv, nu se compara ca atmosfera, absolut deloc cu ceea ce se intampla la meciurile Rapidului.

Am incheiat fiecare seara cu o vizita relaxanta la piscina hotelului

Noaptea am dormit „ca un bebelus”, iar in fiecare dimineata peisajul care ni se dezvaluia la fereastra dupa ce trageam draperiile ma facea sa-mi spun, rasunator si impunator, clar si raspicat: „Daca am ajuns aici, pot face orice!”