Rapid continuă să se întărească, iar ultimul jucător care a ajuns sub comanda lui Adi Mutu este Codruț Sandu, portarul de 16 ani de la CSA Steaua care face parte din lotul naționalei U17, scrie prosport.ro. Suporterii echipei din eșalonul secund au făcut o paralelă cu cazul lui David Popovici, înotătorul în vârstă de 17Continue reading „Rapid transfera de la Steaua si provoaca taraboi printre stelisti”
Search results for: rapid
Daniel Niculae la aniversarea a 99 de ani a Rapidului: ”Acesta este obiectivul stabilit”
Declaratii Daniel Niculae ⬇️ ”Avem speranțe mai mari anul ăsta, este normal. Foarte mulți rapidiști își doresc să fim în lupta pentru câștigarea titlului. Ne-am stabilit obiectivul, primele șase, play-off-ul. Știm că va fi foarte greu, mai greu decât în sezonul precedent, pentru că sunt multe echipe care s-au întărit, au adus jucători. Dar trebuieContinue reading „Daniel Niculae la aniversarea a 99 de ani a Rapidului: ”Acesta este obiectivul stabilit””
Rapid, campioană? Rică Răducanu pune presiune pe Adrian Mutu și elevii săi: „De ce să nu poată să câștige titlul?”
Rică Răducanu, fostul mare portar al echipei Rapid București, este convins că gruparea antrenată de către Adrian Mutu poate câștiga titlul de campioană în sezonul viitor. Sosirea lui Dan Șucu în acționariatul clubului, inaugurarea noului stadion din Giulești și suporterii fanatici sunt principalii factori care ar trebui să vină în sprijinul performanței la Rapid, scrieContinue reading „Rapid, campioană? Rică Răducanu pune presiune pe Adrian Mutu și elevii săi: „De ce să nu poată să câștige titlul?””
La multi ani, Rapid!
Rapid implineste astazi 99 de ani de existenta. Prilej pentru noi de a-i ura La Multi Ani fericiti alaturi de toti cei care il iubesc! Hai Rapid! 😎
Rapid vrea doi jucatori de la o rivala
Gabi Răduță a confirmat interesul Rapidului pentru Ahmed Bani. Mai mult, acesta a declarat că Daniel Niculae l-a întrebat și despre Ioan Borcea, un alt tânăr de perspectivă din lotul „alb-roșiilor”, scrie prosport.ro „Ei sunt foarte tineri. Oricum, Rici (n.r. Ricardo Grigore) are totuși o perioadă în care a jucat în Liga 1 la Dinamo,Continue reading „Rapid vrea doi jucatori de la o rivala”
Rapidiștii, avertizați de fostul președinte al clubului! „Sunt naivi dacă asta cred”
Dinu Gheorghe, fostul președinte al Rapidului spune că cei patru nou sosiți nu vor fi titulari la echipa pregătită de Adrian Mutu, scrie prosport.ro Anul acesta bugetul clubului e de șapte milioane de euro, sezonul viitor va avea zece și următoarea ediție va deține 14 milioane în conturi, potrivit spuselor acționarului Dan Șucu. „Rapid aContinue reading „Rapidiștii, avertizați de fostul președinte al clubului! „Sunt naivi dacă asta cred””
Adi Mutu așteaptă întăriri la Rapid! „Briliantul” își dorește încă doi fotbaliști: „Avem nevoie de concurență!”
Rapid a adus fotbaliști precum Andrei Ciobanu sau Valentin Costache. Cu toate astea, Mutu încă nu este mulțumit și anunță că mai așteaptă întăriri pentru a avea concurență în lot. „Sunt jucători tineri, de viitor, în care noi credem. S-au prezentat bine, uniii dintre ei începuseră pregătirea, cei de la CFR, atât Ştefan, cât şiContinue reading „Adi Mutu așteaptă întăriri la Rapid! „Briliantul” își dorește încă doi fotbaliști: „Avem nevoie de concurență!””
Adrian Mutu, sunat să trimită jucători de la Rapid la Dinamo
Cornel Țălnar a luat legătura cu Adrian Mutu pentru a-i cere ajutorul, scrie gsp.ro Fostul antrenor de la Dinamo i-a cerut „Briliantului” să trimită fostei sale echipe jucătorii pe care nu-i mai ia în calcul pentru prima echipă. Rapid i-a adus în această vară pe Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache și Florin Ștefan, iarContinue reading „Adrian Mutu, sunat să trimită jucători de la Rapid la Dinamo”
Detalii despre evenimentul de sambata #RAPID99
Toată suflarea rapidistă se pregătește de sărbătoarea aniversării cu numărul 99! Sâmbătă, 25 iunie, la stadionul Rapid – Giulești, vom sărbători împreună penultima aniversare înainte de Centenar, toți rapidiștii fiind așteptați pe arena noastră, de la ora 17:00, pentru un eveniment special. Ziua va fi deschisă de la ora 16:00, în foaierul stadionului, acolo undeContinue reading „Detalii despre evenimentul de sambata #RAPID99”
Peluza Nord Rapid Bucuresti anunt FABULOS
Peluza Nord Rapid Bucuresti a anuntat un lucru extraordinar! Cartea „Glasul Rotilor de Tren” a fost reeditata si va fi disponibila incepand de sambata 25.06.2022. Zi in care Rapidul implineste 99 de ani. Iata comunicatul in intregime: RAPID 99! Sâmbătă este zi de sărbătoare, familia Rapidului împlinește 99 de ani vișinii, glorioși, plini de momenteContinue reading „Peluza Nord Rapid Bucuresti anunt FABULOS”