Ajunul Crăciunului 2015 a adus o veste nemaimpomenită pentru suporterii lui Lazio. Clubul roman, unul dintre cele mai iubite din Italia, are doar două titluri recunoscute oficial în palmares, în 1974 şi 2000. Nu foarte mult pentru un club care va împlini 116 ani pe 9 ianuarie. Doar că Lazio a contestat faptul că, în 1915, când oficial campioană este Genoa, războiul a împiedicat disputarea finalei campionatului dintre seria de sud şi cea de nord. Aceasta din urmă a fost câştigată de Genoa, în timp ce lazialii au dominat-o pe cealaltă.
Genoa se bucura singură până acum de titlu, dar justiţia abilitată a decis ca Lazio să împartă acest trofeu. La o distanţă de 100 de ani de la eveniment! Un succes important care, teoretic, ar putea deschide noi orizonturi şi pentru Rapid. De ce? Pentru că, aşa cum campionatul 1914-1915 a fost afectat de primul război mondial, aşa şi fotbalul românesc a fost lovit serios de cea de-a doua conflagraţie mondială. După începutul conflictului planetar, în România s-a mai jucat fotbal, iar Rapid a fost în prim plan.
În primul rând, competiţia din 1941-1942 este binecunoscută drept titlul neoficial al Rapidului. Faptul că aceasta s-a numit în acel an Cupa Basarabia şi că s-a jucat în sistem eliminatoriu nu are vreo relevanţă, atât timp cât aceasta a fost singura competiţie care s-a jucat, pe lângă Cupa României, în acea perioadă în România. Curios este că acest trofeu, pe care tot Rapid l-a câştigat, este unul oficial în palmaresul nostru. Aşadar de ce nu poate fi şi Cupa Basarabiei considerată primul titlu din istoria Rapidului? Mai cu seamă că nu a fost vreo competiţie regională.
Adică, la ea au luat parte echipe de pe întreg teritoriul României, din oraşe precum Ploieşti, Braşov, Moreni, Sibiu, Turda, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Galaţi, Craiova, Arad, Petroşani şi Petroşani. Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania şi Banatul au avut minimum o reprezentantă. Aşadar, toate premisele necesare unui campionat veritabil, chiar dacă unul de război. Doar că această chestiune este una destul de bine cunoscută de mult. Noi dorim să scoatem în lumina reflectoarelor alt eveniment, inspiraţi de decizia dictată în favoarea lui Lazio.
Lazialii au fost declaraţi campioni deşi campionatul nu s-a încheiat. În spiritul competiţiei, chiar dacă împart cu altcineva prima treaptă. Contează mai puţin. Pe lângă cel din 1942, Rapid are tot dreptul să mai revendice un titlu, anume pe cel din 1943-1944. Campionatul a fost unul în sistem divizionar, cu 12 echipe, la fel din mai multe oraşe ale ţării. Problema este că el nu a avut o finalitate, tocmai din cauza intensificării războiului mondial care a împiedicat încheierea sa.
Totuşi, s-au jucat 13 etape, iar Rapid conducea clasamentul, cu un meci mai puţin, şi patru puncte avans faţă de urmăritoarea Unirea Tricolor şi cu cinci mai multe decât locul 3, UDR Reşiţa, care avea acelaşi număr de partide ca şi băieţii noştri, 12. Evident, acel campionat nu s-a mai terminat şi totul a rămas în aer. Aşa că ne întrebăm, de ce ar fi ceva deplasat dacă Rapid ar revendica şi acel titlu? Evident, avem tot dreptul, din moment ce clasamentul final a rămas îngheţaţi cu noi pe primul loc. Este irelevant dacă cineva consideră că s-au jucat prea puţine partide, din moment ce există echipe care au în palmares şi titluri câştigate după doar două partide jucate! Judecând absolut obiectiv, reiese, că pe lângă eventul din 1942, Rapid ar trebui să primească înapoi şi titlul din 1944.
Cinci titluri în palmares şi 14 locuri 2 pentru că, apropo, Rapid a terminat pe locul doi sezonul 1942-1943, în spatele FC Craiova. Acesta s-a jucat până la final, toate cele 22 de meciuri, dar este considerat campionat de război, aşadar neoficial. O prostie uriaşă şi o nedreptate majoră pentru un club cu tradiţia Rapidului! Adăugarea acestor distincţii la palmares nu ar fi doar firească ci şi o mică reparaţie la un palmares care oricum a fost ciuntit de multe ori de jocurile de culise. Doar dacă ne gândim la anii 1998, 2006 şi 2008 sau la perioada anilor ’60 ne dăm seama câte titluri am pierdut în afara terenului.
Important ar fi acum să ne fie recunoscute cele două. Şi se poate, dacă ne gândim că Petrolul Ploieşti, de pildă, a obţinut contopirea palmaresului cu Juventus Bucureşti, fiind considerată continuatoarea acestei echipe. Cu toate că acestea par a fi entităţi diferite, cu toate că există o oarecare continuitate. Pe acelaşi principiu poate revendica şi FCM Bacău sau cine va lua palmaresul FCM Bacău, cartea de vizită a Unirii Tricolor, care a devenit Dinamo Bucureşti 2, apoi Dinamo Braşov, Dinamo Cluj şi, într-un final, Dinamo Bacău, predecesoarea lui FCM Bacău.
Sigur, sunt lucruri puţin importante pentru noi, dar există precedentele care ne dau dreptul să sperăm că în vitrina Rapidului vor apărea şi cele două titluri despre care nimeni nu vorbeşte nimic. Iar dacă Petrolul a obţinut un titlu de campioană din 1930, câştigat de fapt de Juventus Bucureşti, oare de ce nu ar putea şi Rapid avea două titluri pe care Rapid le-a câştigat pe teren?
