POVESTE | Rapid a început istoria în violet și a primit vișiniul renegat la Viena!

Rapid - Gaz Metan

Rapid, ca să știe asociația aia de troscăi din Pitești, și-a început istoria în… violet! Sub numele de CFR. Apoi, vișiniul a venit de la Viena. Pentru că celălalt Rapid, din capitala Austriei, a fost nevoită să-și schimbe culorile din cauza naziștilor. În alb-verde, exact ca în ziua de azi. Vișiniul a venit într-un vagon plin ochi la București și de atunci așa a rămas. Însă, povestea culorilor Rapidului și mai ales a unor detalii mai rare din începuturile feroviarilor, au fost povestite de Gheorghe Scurtu pentru gsp.ro, iar noi vi le redăm în continuare.

Istoria începe din… 1912 cu Victoria! Apoi, Locomotiva

Gheorghe Scurtu povestește: „Totul a pornit prin 1912, când s-a înființat prima formație a ceferiștilor din București, numită Victoria. A venit însă Primul Război Mondial și proiectul a murit. Apoi, vreo 10 ani mai târziu, de la Atelierele Grivița Locomotive, s-au pus bazele unei echipe numite chiar «Locomotiva», înființată pe 1 iulie 1922. Care avea tricouri vișinii, făcute din fețele de masă și din perdelele vagoanelor restaurant ale trenurilor care veneau la reparații.”

Te asteptam in FAN SHOP 1923 cu preturi accesibile si produse EXTRAORDINARE. In plus, LIVRAM RAPID! APASA AICI

„Un an mai târziu, în 1923, un alt grup de la Atelierele Grivița a decis să mai înființeze o echipă. I-au zis CFR. Și așa a apărut, de fapt, Rapid, pe 11 iunie 1923. Când s-au dus să se înscrie la District, cum era atunci, au vrut să joace în vișiniu, dar nu se putea, că erau culorile Locomotivei. Așa că au ales singura culoare care mai era disponibilă, violetul”.

Salvarea de la Luxor, fuziunea despre care s-a vorbit mai puțin!

Venerabilul rapidist continuă: „Primii ani au fost foarte grei, nu aveau bani, abia se descurcau. Au fost chiar amenințați cu excluderea fiindcă rămâneau în urmă cu plata cotizației la forurile fotbalistice de atunci. Norocul lor a fost Luxor, un club mai înstărit, unde juca Emil Dobrescu. Un băiat școlit, care a venit și cu ceva bani și cu colegii de la echipă. Practic a salvat atunci Rapidul, prin fuziunea cu Luxor. Așa au rezistat, cu chiu-cu vai, până pe la mijlocul anilor ’30. Primul președinte a fost maistrul Teofil Copaci, iar căpitan a fost desemnat strungarul Grigore Grigoriu, care era deja un fotbalist consacrat, el evoluând 5 ani la Venus”.

Excluși în 1925

În cartea „Fenomenul Rapid. Legenda continuă”, fostul jurnalist sportiv Cristian Costache dezvăluie că „în 1925, echipa a fost exclusă din campionat pentru neprezentarea la meciuri. Cauzele absențelor au fost lipsa echipamentului și imposibilitatea de a aduna 11 jucători!”. Până la urmă s-au organizat o serie de evenimente de strângere de fonduri și așa clubul a reușit să se redreseze.

Bauer și echipamentul de la Viena

Același Scurtu își reia povestea: „De la înființare și până în ’36, Rapidul, chiar dacă a avut mereu probleme și era la limită cu banii, începuse să crească. Deja luase și o Cupă, în ’35. În 1936, forul european, speriat de expansiunea formațiilor sovietice, susținute de sindicate, a decis că acest gen de echipe nu mai pot juca în primele divizii ale țărilor lor. Rapid, ca și alte cluburi din România, trebuia să își schimbe statutul. Cum era mai mult echipa nimănui, nu prea s-a înghesuit nimeni să o ia. Așa a apărut un avocat evreu, născut la Timișoara, Costică Bauer, care stătuse câțiva ani și la Viena și era implicat în fotbal, la diverse comisii, încă din anii ’20.”

Decizia politică care a transformat vișiniul în culoarea Rapidului!

„Tot în acea perioadă, austriecii, aflați sub cizma Germaniei Naziste, au pornit o epurare a tot ce avea legătură cu comunismul. Au intrat și în fotbal și pentru că Rapid Viena avea echipament «dunkel rot», au decis să-i oblige să-l schimbe în verde. Pe atunci, austriecii nu aveau un cuvânt pentru «vișiniu», îi spuneau «dunkel rot» adică roșu închis. Iar acel «rot», adică «roșu», îi deranja pe naziști, pentru că era culoarea comunismului.”

23 noiembrie 1936: culoarea se schimbă, numele se schimbă

„Costică Bauer a profitat de situație și, pentru că avea relații la Viena, s-a dus și a luat tot echipamentul celor de la Rapid, inclusiv de la juniori. A venit acasă cu un vagon de echipament, pe care l-a dat celor de la CFR. Și tot atunci, pe 23 noiembrie 1936, s-a schimbat și denumirea CFR în Rapid. Probabil și în semn de recunoștință la adresa clubului austriac. Au jucat cu tricourile alea mult timp. Când s-au rupt cele de la seniori, ai noștri au început să le poarte pe cele mici, de juniori. Nici nu se puteau închide, că erau prea mici. Erau tot un club sărac”, a încheiat Gheorghe Scurtu.

2 Comments

  1. Povestea mi se pare un pic fantezistă.
    Naziștii nu iubeau roșul? Păi drapelul Germaniei naziste, ăla cu svastica, e roșu!
    În plus, Anschlussul a fost abia în… 1937, iar până atunci Austria nu fusese „sub talpa Germaniei naziste”. De ce ar fi renunțat Rapid Viena la „roșu închis” în 1936?
    Oricât era România de agrară înainte de război, cu siguranță se puteau face tricouri (de orice culoare) la preț mic în țară, deci nu cred că era nevoie ca Rapidul să poarte echipament second-hand, chiar dacă era echipă săracă.
    În faimoasa carte despre Rapid a lui Ioan Chirilă e scris că vișiniul ar fi fost ales de la început, în 1923. Culoarea asta a fost folosită până relativ recent de Căile Ferate Române, de pildă pentru perdelele vagoanelor și tapițeria de la clasa I…
    Mi se pare complet necredibil că „forul european” ar fi putut „interzice” echipele sindicale din cauza… URSS. În vremea aia federațiile internaționale nu aveau autoritatea de azi asupra competițiilor interne.

  2. Foarte interesant.Am rezistat si oerii si cîinii sa ne jigneasca .Pai ei au multa mamaliga sa manince sa ajunga un club cu o asa istorie.Bravo Rapid.In 1936 drept recunostinta ca am primit in dar uniforma Rapidului Viena,am devenit si noi Rapid.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.