Fotbal internațional

Mircea Rednic şi Marian Rada au fost prezentaţi la noua echipă

ProSport anunţă o mutare extrem de interesantă pentru doi oameni importanţi din istoria Rapidului. Mircea Rednic (56 de ani) a fost prezentat la clubul saudit Al-Faisaly. Acolo unde-l va avea ca antrenor secund pe Marian Rada (58 de ani). „Puriul” va primi un salariu de un milion de euro pe an! Cel mai interesant este că săptămânile următoare va veni alături de noua sa echipă într-un cantonament la Bucureşti, scrie ProSport.

ProSport reaminteşte de ce s-au despărţit cei doi de Mounscron

Demis de la Mouscron în februarie, după ce a criticat conducerea clubului pentru lipsa de ambiţie în fixarea obiectivelor, „Puriul” nu va sta departe de banca tehnică prea mult timp. Întrucât a acceptat propunerea foarte bună din punct de vedere financiar venită de la Al-Faisaly. Echipa ce a ocupat locul al şaselea în ultimul sezon al campionatului din Arabia Saudită. Alături de Rednic, în Golf a mers şi Marian Rada. Cel care i-a stat alături din postura de „secund” şi în aventura la Mouscron, notează ProSport.

Cantonamentul va fi făcut în… Bucureşti!

Potrivit DigiSport, obiectivul pentru noul sezon e clasarea între primele cinci echipe în campionatul în care antrenează şi Marius Şumudică. Iar pregătirea de vară se va face la Bucureşti, detaliu stabilit încă dinainte ca Rednic să preia postul de antrenor principal. Al-Faisaly vine în România pe 22 iulie, exact în weekend-ul în care se dă startul noului sezon din Liga 1 Betano şi, cel mai probabil, va juca meciuri amicale cu echipe de Liga 2. La Al-Faisaly, Rednic va găsi un lot cotat la doar 12,13 milioane de euro. Reamintim că Rapid a cucerit ultimul titlu de campioană a României în 2003 cu Mircea Rednic pe banca tehnică. Acesta fiind, practic, cel mai titrat om din istoria clubului din Giuleşti! Fiindcă a reuşit să câştige titlul, Cupa şi Supercupa atât din postura de jucător cât şi din cea de antrenor.

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.