In 1983, un tanar chitarist talentat a fost dat afara in cea mai urata maniera din trupa in care canta. Trupa tocmai semnase un contract si urma sa inregistreze primul album.
Chitaristul a fost dat pe usa afara cu doar cateva zile inainte de intrarea in studio – fara avertismente, fara discutii, fara intorsaturi dramatice; pur si simplu l-au trezit intr-o dimineata si i-au inmanat un bilet de autobuz cu destinatia acasa.
Pe drumul de la New York la Los Angeles, chitaristul a fost, bineinteles, framantat de intrebari: Cum s-a putut intampla una ca asta? Unde am gresit? Ce voi face de-acum? Contractele cu case de discuri nu picau din cer, in special pentru trupele de metal aflate la inceput de drum. Oare tocmai irosise o sansa unica?
Pana a ajuns la Los Angeles, chitaristul renuntase sa se mai planga si era determinat sa infiinteze o trupa noua. Noua lui trupa urma sa aiba un asemenea succes ca fostii lui colegi aveau sa regrete pentru totdeauna decizia luata. Avea sa ajunga atat de celebru, incat fostii colegi urmau sa suporte zeci de ani aparitiile sale la televizor, vocea lui la radio, afisele cu poza sa pe strazi si articole despre el in presa. Ei aveau sa-si duca traiul lor jalnic pe undeva, sa-si incarce instrumentele in masini dupa amaratele lor de concerte in cluburi, grasi si beti impreuna cu nevestele lor urate, in vreme ce el avea sa isterizeze multimile pe stadioane, in concerte transmise in direct la televiziune. Avea sa se scalde in lacrimile tradatorilor sai, sterse picatura cu picatura cu bancnote de o suta de dolari noinoute, imaculate.
Si cu asta, chitaristul s-a pus pe treaba de parca ar fi fost posedat de un demon muzical. A petrecut luni de zile recrutand cei mai buni muzicieni pe care i-a gasit – cu mult mai buni decat cei din fosta trupa. A scris zeci de cantece si a repetat sistematic.
Furia clocotitoare i-a alimentat ambitia; razbunarea a devenit muza lui. Dupa cativa ani, trupa noua a semnat un contract, iar dupa inca un an a scos un prim album cu un succes fulminant. Numele chitaristului este Dave Mustaine, iar noua lui trupa este Megadeth, o formatie de heavy-metal legendara astazi.
Megadeth a vandut peste 25 de milioane de discuri si a concertat de mai multe ori in jurul lumii. Mustaine este considerat azi unul dintre cei mai sclipitori si mai influenti muzicieni din istoria muzicii heavy-metal.
Din pacate, trupa din care a fost dat afara este Metallica, formatie ce a vandut peste 180 de milioane de albume in intreaga lume. Metallica este considerata de multi una dintre cele mai mari trupe rock din toate timpurile.
Acesta este motivul pentru care Mustaine, intr-un interviu foarte sincer luat in 2003, afirma cu lacrimi in ochi ca nu se poate abtine sa se considere in continuare un ratat. In mintea lui ramane muzicianul dat afara de la Metallica, in ciuda tuturor realizarilor sale ulterioare.
V-am redat aceste randuri, ce se regasesc in ultima carte pe care am citit-o (Arta subtila a nepasarii, scrisa de Mark Manson), pentru a intelege faptul ca morala acestei intamplari este valabila in foarte multe alte situatii, mai mult sau mai putin asemanatoare.
Este suficient sa privim la Rapid, ca sa ne dam seama. Uite cum, parca toata lumea este vesnic nemultumita. Cum parca toti vad doar partea goala a unui pahar aproape plin.
Acum pentru ca echipa nu a promovat. Cand va promova, oamenii vor fi nemultumiti ca nu suntem in primele locuri. Cand vom fi in primele locuri, lumea va fi nemultumita ca de ce nu luam titlul. Cand vom lua titlul, vor fi nemultumiti ca de ce nu jucam in Liga Campionilor. Culminand cu, si tare mi-ar placea sa am ocazia sa si demonstrez, ca in momentul in care am castiga Liga Campionilor ar aparea reprosuri ca de ce am castigat doar cu 1-0 si ne-am facut de ras contra Real Madridului.
De aceea, eu ca rapidist am incetat sa mai compar succesul rapidismului strict pe partea fotbalistica a problemei. Am incetat sa spun „SUNT MANDRU CA SUNT RAPIDIST PENTRU CA AM BATUT PE HAMBURG” si alte asemenea lucruri, care ne iau ochii de la adevaratul succes pe care il are aceasta echipa in viata noastra.
Si asta pentru ca prin intermediul Rapidului am castigat lucruri mult mai de pret decat o victorie efemera impotriva unei echipe sau a alteia.
Am cunoscut oameni exceptionali, de la care am invatat enorm si alaturi de care am avut parte de cele mai intense trairi posibile. Am vizitat locuri extraordinare si am trecut prin intamplari fabuloase. Am acumulat amintiri cat probabil altii nu reusesc sa stranga intr-o viata de om. Si lista lucrurilor minunate care ma fac sa consider Rapidul cea mai de succes echipa care a existat vreodata in lume poate continua la nesfarsit. O mai fi si alta care are la fel sau chiar si mai mult succes. Nu spun nu, dar n-am de unde si nici nu-mi doresc sa stiu asta vreodata.
Eu am ales sa vad partea plina a unui pahar exceptional pe care il ridic in cinstea tuturor care gandesc ca mine si va doresc tot binele din lume!
De aceea, am si pus poza pe care o vedeti in articol.
PS: Cei care vor un tricou la fel ca al meu il gasesc AICI
Dragos Leasa
