Bogdan Lobonţ a venit la Rapid în 1997 şi până în 2000, când s-a transferat cu surle şi trâmbiţe la Ajax. Avea 22 de ani, un titlu, o Cupă şi o Supercupă cu Rapid şi promitea să devină unul dintre cele mai importante nume din istoria portarilor români. Ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă. În acel moment însă, fiind prea crud, Lobby nu a prins prea multe meciuri la marea echipă din Olanda, motiv pentru care batavii au decis să-l împrumute.
Lobonţ a ajuns la marea rivală Dinamo, pentru care a fost titular de drept în sezonul 2001-2002, atunci când rivalii au cucerit titlul. Alegerea tânărului portar a fost oarecum stranie, nu prin prisma faptului că nu a ajuns la Rapid, ci fiindcă a ales cea mai mare rivală pe care noi o aveam atunci. Între buturile noastre se afla în acele momente Emilian Dolha şi era greu ca cineva să-l scoată. Mai mult, în 2007, Lobonţ s-a întors să joace din nou la Dinamo, unde a stat până în 2009.
Indiferent de decizia lui, considerăm că Bogdan Lobonţ merită respectul nostru pentru tot ce a făcut în Giuleşti, cu atât mai mult cu cât nu a fost genul de fotbalist care să jure iubire veşnică fără acoperire. Rămâne însă ca voi să vă daţi cu părerea şi să ne spuneţi dacă credeţi că gestul său de a juca pentru Dinamo trei ani după cei trei petrecuţi la Rapid, este unul normal, având în vedere că noi l-am lansat în fotbalul mare!
Cautand sa starneasca barfe si cancanuri, cum le place si cum se simt bine de-atatea ori, niste ziaristi l-au intrebat la una dintre venirile la dinamo (pare-mi-se, a doua, un imprumut sau ceva similar, pentru un sezon): „Cum e, Lobby, esti caine pana la moarte sau caine pana la vara?”. Iar el a raspuns zambind „nu-nu… caine pana la vara…” :-). Cred ca si asta spune ceva despre el si „dedicarea” sa fata de echipa din groapa. Poate am memoria scurta, dar parca nu-mi amintesc ca – odata ajuns acolo – sa fi vorbit de rau Rapidul… altii in schimb au facut-o si ne-au strepezit suficient dintii invatandu-ne iar si iar perfida lectie a nerecunostintei.