Rapid

„Repatrieri” importante în Giulești! Un nume de legendă, altul din Liga 1!

Pagina de Facebook FC Rapid 1923 a anunțat pe 24 august o conferință de presă – măcar n-au mai făcut-o la fel ca anul trecut pe 23 august. Bine, anul ăsta a vorbit totuși Burcă pe data cu pricina… Revenind la ideea principală, trebuie menționat că în cadrul acestei conferințe, pe lângă prezentarea lui Victor Angelescu, noul acționar minoritar din Giulești, vor mai fi prezentate alte două nume importante. Măcar pentru ceea ce au însemnat pentru Rapid în trecut. Mai ales când spui Manea. Este vorba despre fiul regretatei legende rapidiste, Florin. Cel care este unul dintre cei mai de succes impresari români din ultimii ani. Și care va deveni noul manager sportiv al echipei de lângă Podul Grant.

Pancu și Schumacher vor participa și ei  la conferința din Giulești

Mai mult, la clubul susținut moral de Primăria Sectorului 1 va fi numit ofițer de presă Lucian Ionescu. Om care a lucrat mulți ani penntru Rapid și care acum alege să lase Liga 1. Acolo unde colabora cu FC Voluntari, pentru a se alătura proiectului din Giulești. La conferință, pe lângă cei trei mai sus menționați, vor mai participa directorul tehnic, Daniel Pancu, dar și unul dintre antrenorii primei echipe, Constantin Schumacher. Rămâneți pe 1923.ro pentru informații suplimentare legate de această conferință ce va avea loc pe 24 august, la ora 12, la Sala Rapid.

S-ar putea sa te intereseze

2 Comments

  1. Apropo, nu e o idee bună ca un impresar să fie manager sportiv. Conflictul de interese e evident – la fel ca în cazul lui nea Geovane…

  2. Şi ce dacă a fost pe 23 august? Nu e ziua Marii Fapte a MS Regelui Mihai Cel Iubit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.