Să vă povestesc un pic despre un… ultramaraton rapid. 🙂 La începutul lunii martie, când pandemia de coronavirus nu lovise la nivel european, mi-am încercat norocul cu o experiență deosebită. Chiar dacă alerg destul de mult și relativ rapid, nu mă înhămasem neapărat la ideea unui ultramaraton. Chiar și dacă de două zile. Ca să ne înțelegem, ultramaraton înseamnă orice distanță alergată peste 42 de kilometri. Aici vorbim despre 95 în două zile. Corect, numai că într-o zi sunt 43+ și în alta 51+. Tehnic vorbind, două maratoane în două zile. Nu e bai, o experiență oarecum asemănătoare s-a consumat cu nouă luni în urmă. Atunci, cu conștiinciozitate, am alergat în două zile 70 kilometri. Maratonul Sibiului și apoi încă 28 de bucăți între Hunedoara și Deva. Cu ultimul kilometru, deci după 69, da?, o urcare mirifică la cetate.
Record personal la maraton în plin… ultramaraton!
Acum sunt la lacul Balaton, o locație celebră din Ungaria. Evenimentul în sine are patru zile și 196 kilometri. Adică aproape întreaga circumferință a suprafeței de apă. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mai ales psihic, că fizic poate, poate… Aleg varianta rațională și mă duc la proba scurtă, propunându-mi un ultramaraton rapid. Pe cât se poate. Că, de… E greuț și cu logistica. Nu sunt prea mulți străini, deși evenimentul e popular. Eu alerg cu rucsăcelul în spate, pentru că altfel nu am cum, iar prima zi, între Badacsony și Balatonfüred trece superb. Record personal la maraton, undeva la 3:35 și finish în forță. Nu voiam încă să mă gândesc la desertul de a doua zi. Așa că ies la plimbare, savurez puțin împrejurimile și îmi detensionez mușchii. La masaj n-am răbdare să aștept. Așa că mai merg vreo 12 kilometri, pe lângă cei 43 alergați.
Greu, greu de tot…
Balatonfüred nu e o locație unde ai vrea să te duci neapărat în concediu decât dacă ești de prin zonă. Aduce un pic cu stațiunile noastre triste de pe malul mării, însă parcă o idee mai îngrijită. Nu pot însă face așa multe comparații, că totuși nu e sezon. Poate că vara e altfel. Merg la somn, după ce m-a bătut și vântul puțin. A doua zi sunt gata de start. Nu mai beneficiez de luxul unui start la 10:20, ci la 08:30. Numai bine, o să și termin mai repede. Ideea că voi fi la fel de rapid ca în ziua precedentă se duce din fașă când pornesc precum o locomotivă scoasă din depou și reactivată după vreo cinci ani. Greu, greu de tot. Viteză de 10 kilometri pe oră. Cu mai bine de doi kilometri mai puțin decât media primei zile. Cine aleargă știe diferența. Aia e, vorba aia, important e să termin.
După 72 de kilometri iau o decizie deșteaptă
Mă chinui cu rucsacul în spate din ce în ce mai mult. Însă la kilometrul 29 spun stop. După 72 în total îi rog pe cei de la un punct de hidratare să mi-l pună la autocarul de închidere, chiar dacă va trebui să aștept după el. Nu mai pot alerga așa. Oamenii, amabili, mă ajută. Ei bine, începând de aici reiau cadența și mă gândesc iar la un ultramaraton rapid. Viteza crește, cheful iar, picoarele se mișcă singure. De unde speram să termin ziua sub 5 ore jumate, acum mă gândesc chiar la sub 5. E greu, timpul real final, la intrarea pe poarta din Siofok arată 5:02. Până la urmă e OK, experiența e tot ce contează. Nu știu cum se cuantifică treaba, fiindcă sunt la primul eveniment care se întinde pe mai mult de o zi.
La gară nu ai cum să nu te gândești la Rapid
Trebuie să-mi aștept lucrurile, e de stat. Mă bucur de medalie, de un masaj pe cinste și de interacțiunea cu câțiva oameni care au alergat nu două zile ca mine, ci patru. Toți sunt țiplă. Sunt uimit. Și, culmea, au fost mai mulți participanți la proba full. Ce nebunie! Nu mă gândesc să verific clasmentul, n-am de ce. În capul meu. Mă plimb pe acolo, stau, iar mă plimb, până, într-un final, îmi recuperez bagajul. Mă schimb, sunt curat acum, că deja merindele primite la finish s-au dus. Apoi o iau la pas către gară. Mai văd un pic orașul. E drăguț, dar nu impresionant. Experiența e superbă, iar la gară nu ratez ocazia să îmi aduc aminte de Rapid. Cafeneaua de acolo mă ajută mult. După câteva zile abia sunt uimit. Am terminat pe locul 2 la categorie!
14/65, da, a fost un ultramaraton rapid!
Asta da surpriză. Apoi văd însă că la M30 erau numai 3. Bun, dar asta pentru că exista, de exemplu, și M35. Nu mă laud cu rezultatul, însă mă bucur când văd că, cu 8 ore 43, termin pe 14 din 65 de bărbați și pe 16 din 108 concurenți – poate zâmbiți, dar femeile duc extrem de bine ultramaratoanele. Apoi, mă gândesc că dacă mă gestionam mai bine logistic aș fi putut termina, probabil, chiar în primii zece. Astea sunt detalii. Până la urmă, este mereu în viață loc de mai bine. Dacă terminam pe 10, probabil că ziceam că se putea și mai bine. 14 e minunat și mă poate determina să spun că a fost un ultramaraton rapid. Poate data viitoare va fi ultrarapid, cine știe? Mai ales că datorită locul 2 de la categorie la anul nu mai plătesc taxa. Și e peste 100 euro!
Mircea Dominte
