După umilința pe care fc fcsb a trăit-o cu Rapid, șeful absolut de la club, Gigi Becali, și-a luat un nou adjunct. De data aceasta este Edi Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu. Chiar dacă ei vorbesc de clauze, de nebăgat la echipă, de etc, noi nu facem altceva decât să râdem copios și să facem pariuri pentru când va fi, în sfârșit, înscăunat Ionuț Luțu. De oameni ca el are fotbalul românesc nevoie!
Dănuț Lupu a blocat cu argumente întinse pe numai două minute delirul lui Anghel Iordănescu care s-a trezit vorbind, incitat fiind de jurnaliștii care chiar îl văd mare antrenor. Ca să nu ziceți că vă influențăm în vreun fel, iată ce a declarat unul dintre cei mai tehnici fotbaliști români de după revoluție.
Anghel Iordănescu, acest antrenor al secolului care a fost umilit de Albania fiindcă și-a uitat iconițele în torpedo a început cu discursul naționalist când vine vorba despre echipa națională a României. Că Daum n-a fost bun, în schimb e încântat de Contra și Rădoi care în afară de „haide, bă!”, adică discurs de Marius Lăcătuș, al oamenilor care au dat pe la școală doar când aveau contuzii, sunt perfecți. Problema nu e ce zice Iordănescu, fiindcă niciun om cu capul pe umeri nu poate asculta această glumă sinistră de antrenor, cel mai slab din istoria Rapidului coposcian. Iordănescu, omul care a inventat sistemul 4-6-0 din simplul motiv că nu-i ieșise bine numărătoarea pe degete la un meci cu Ceahlăul când și Copos și-a dat seama ce-a făcut.
Revenind… Problema e că venerabilul nea Tata Puiu a venit cu ideea că un antrenor străin e o prostie în momentul în care Mircea Lucescu a dat exemplu Ungariei, care are antrenor italian. Sigur, la unguri nu ăsta e singurul atu, spune un om care a trăit printre ei un an și a gustat inclusiv din modul în care ei văd sportul, însă, cumva, Il Luce are dreptate, din simplul motiv că antrenorii români, în bună măsură, sunt atât de slabi încât n-au cum să mai primească pe mâna naționala. E drept, mulți antrenori importanți nici n-am avut vreodată, însă acum marea hibă e că și jucătorii sunt extrem de slabi. Că dacă nea Iordănescu antrena acum 30 ani naționala de acum avea rezultate și mai slabe decât Mirel Rădoi.
Sigur, noi lui Iordănescu i-am ridicat statuie după World Cup 1994, uitând ce fotbaliști erau. Păi cu Hagi, Popescu, Dumitrescu, Răducioiu, Petrescu, Stelea și restul în teren oricine era pe bancă, tot pe acolo era. Ba poate dacă era un antrenor pe care să-l ducă bibilica, puteam câștiga chiar Cupa. Nu de alta, dar, de exemplu, Bulgaria, Turcia, Grecia au obținut performanțe mai mari decât România și despre asta nimeni nu prea pomenește. Bașca în 1994 ne-a bătut Suedia. O națională care, totuși, valoric era sub cea a României. Adică nu ne-a eliminat Italia sau Germania, ori mai știu eu care. Sigur, de asta nu se vorbește. Nu se spune că Tata Puiu a condus naționala și în meciul din grupe în care Elveția a bătut la noi ca la fasole, 4-1. Elveția, din nou, adică nu Brazilia.
S-a marșat pe ideea victoriilor cu Columbia, o echipă pe care numai Pele, un om cu o inteligență de nivelul lui Iordănescu, o vedea mare. Sau pe cea cu SUA, națională care juca același fotbal la nivelul anului 1950. Pare că dăm în acel rezultat, dar nu e deloc așa. Fiindcă sferturi de finală la un turneu final au majoritatea naționalelor. Inclusiv Islanda. România, atunci, avea un potențial mult mai mare. Pentru că, șase ani mai târziu, cu Ienei antrenor, dacă vă amintiți, tot în sferturi s-a ajuns, la EURO. Iar adversarii s-au numit Germania, Anglia, Portugalia și Italia. Nu Tunisia sau Bulgaria sau… Albania. Revin la meciul ăla cu Albania fiindcă pe nea Imi l-au luat pentru EURO 2000 cam cum l-au luat pe Iordănescu pentru EURO 2016. Când știm ce a făcut Iordănescu…
De aia, la fel ca Ienei, venit din neant pentru EURO 2000, și dacă îl puneai în 1994 pe bancă pe Ghiță Poenaru de la Bacău, erau șanse bune să se ajungă tot măcar în sferturi. Și atunci n-ar mai fi fost nea Anghel antrenorul secolului, ci nea Ghiță. Acum, tragem și noi un semnal de alarmă. Tata Puiu e bun să meargă să stea și să depene amintiri cu tablagii prin Cișmigiu, nu să vorbească la TV. Mai ales să-l combată pe Mircea Lucescu, fără să aibă vreun argument. Din păcate, Il Luce n-a reușit la un club de talia lui Inter Milano, însă, în același timp, la un astfel de club, Iordănescu n-ar fi fost primit nici măcar să facă poze în muzeu. Așa cum nu m-au lăsat nenii ăia pe mine să fotografiez la Furth plachetele cu titlurile cucerite de Greuther acum 100 de ani.
Mircea Lucescu a reușit să facă lucruri cu Galatasaray Istanbul, cu Beșiktaș Istanbul, cu Șahtar Donețsk, cu Dinamo Kiev. Putem spune chiar și cu Brescia Calcio. De ce? Pentru că nu există un singur antrenor român acum care să fie capabil să se ducă în liga a doua din Italia, Spania, Germania, Anglia sau Franța, adică fotbalul care contează, și să promoveze o echipă. Nici unul! Despre ce vorbim? Cum să-i punem pe cei doi cap la cap, când Anghel Iordănescu, pe lângă faptul că a distrus în trei meciuri la Rapid ceea ce construise Lucescu în trei ani, a antrenat echipe cu nume de plaje low-cost, care l-au dat afară cu șut de fiecare dată. Să amintim, oare, de naționala Greciei? Cea care nu știa cum să mai scape de nea Tata Puiu când i-a realizat valoarea?
N-am aduce Grecia în discuție dacă băieții nu urmau să ia titlul european în 2004, după ce au trebuit să o ia de sub nivelul mării, de unde-i lăsase Anghel Iordănescu în 1999. Cam asta e dezbaterea corectă. Scris mult, dar am putea și mai mult. Să vină Anghel Iordănescu și să atace un punct de vedere al lui Mircea Lucescu este ca și cum unul care lucrează într-un service Apple cu juma’ de normă, îl învață pe Tim Cook cum ar trebui să schimbe designul Macurilor. Cam asta e diferența. Însă rezultatele se văd. Cu Tata Puiu, cu Stoichiță, cu d-ăștia am ajuns să fim în ajunul unor rezultate istorice cu Liechtenstein. În timp ce Mircea Lucescu, la 76 de ani, s-a reinventat la Dinamo Kiev, și-a luat o revanșă, după experiențele mai puțin reușite de la Zenit și de la naționala Turciei.
Pentru Anghel Iordănescu ultimul rezultat va rămâne cel din meciul cu Albania, 0-1 la EURO 2016. Când, o victorie, ar fi calificat naționala României. A fost însă înfrângere în fața celei mai slabe naționale care a jucat și va juca vreodată la un turneu final – poate la egalitate cu Macedonia de Nord, dar pe ăia i-au bătut toți – și care, în mod sigur, nu se va mai califica vreodată undeva. Meciul 100 al antrenorului secolului. Acum vine cu lecții pentru un om care a câștigat două Cupe Europene și a făcut din Rapid un brand după 30 de ani de letargie. Ăștia suntem și de aia fotbalul românesc arată cum arată. Multă sănătate tuturor! Și ca să fim imparțiali până la capăt, iată mai jos o listă cu ce au realizat, pe bune, cei doi tehnicieni în cariera lor.
Asta pentru a numi cele mai importante realizări, fără a pomeni ce a făcut în România cu Rapid sau Dinamo. Fără a aduce în discuție naționala României pe care a condus-o la EURO 1984 într-o grupă extrem de grea, când se calificau numai opt echipe, nu 24 ca acum. Lista e lungă. Dar să-i dăm cuvântul și lui… nea Anghel…
Anghel Iordănescu
Deci… ce să mai zicem? Antrenori internaționali de înalt nivel. Amândoi!
Mircea Dominte
Răzvan Lucescu a comentat dialogul de la distanță dintre tatăl său, Mircea Lucescu, și Anghel Iordănescu. Disputa dintre cele două personalități marcante ale fotbalului românesc s-a concentrat în jurul ideii ca la echipa națională a României să fie instalat din nou un antrenor străin. Subiectul a fost adus în discuție de Mircea Lucescu, care a dat exemplul Ungariei. Națională cu prestații foarte bune la Euro 2020, pregătită de italianul Marco Rossi pe bancă, fost jucător al lui „Il Luce” la Brescia. Anghel Iordănescu nu a fost de acord cu propunerea și a replicat sec: „Pesemne că sunt mulți care n-au ce face și comentează”.
Răzvan Lucescu a tranșat discuția într-un mod ferm după ce a urmărit dialogul dintre cei doi și consideră afirmația lui „Tata Puiu” drept un atac direct, fără menajamente. În opinia sa, Iordănescu nu a respectat opinia tatălui său și a preferat se se plaseze în centrul atenției. „Mi se pare, cu tot respectul pentru Anghel Iordănescu, că își permite cam mult să vorbească și să atace pe alții. Dacă Mircea Lucescu are o opinie, are o opinie. Dacă ai altă opinie, spune-o, fără să ataci.”
„Când ataci, înseamnă că ai o ranchiună în tine, altfel nu înțeleg. Dacă vii și-mi spui că Mirel Rădoi a spus ceva, eu nu voi spune că el a greșit dacă am o opinie diferită. Am impresia că în România, cu cât stai mai mult, simți nevoia să ataci, să arunci cu venin, să te simți în centrul atenției criticându-i pe ceilalți. Cred că de aia suntem și unde suntem. În final, fotbalul românesc e imaginea societății. Poate că Anghel Iordănescu are dreptate, dar trebuie să respecți opinia altcuiva”, a declarat Răzvan Lucescu la Digisport.
Anghel Iordănescu a fost deranjat de susținerea pe care Mircea Lucescu i-a arătat-o italianului Marco Rossi.
„Cea mai mare prostie pe care o putea spune Mircea Lucescu. Nu mă așteptam la el să facă o asemenea afirmație. Ce poate să garanteze antrenorul actual al Ungariei că va reuși să facă cu naționala? A mai făcut o greșeală atunci când a fost adus Daum. A fost cea mai mare greșeală pe care a făcut-o Federația. Nu cred că Mircea Lucescu a făcut această afirmație din punctul de vedere al relației pe care o are cu acel selecționer. Fotbalul românesc are nevoie de o perioadă cu un selecționer român cu experiență, care a fost implicat și a avut performanțe în fotbalul românesc”, a spus Anghel Iordănescu.
„Il Luce” a ținut să-l laude pe Marco Rossi, antrenorul maghiarilor, după remiza neașteptată cu Franța, scor final 1-1. Mircea Lucescu nu a ascuns dorința ca într-o zi să-l vadă la naționala României. „Nu mă surprinde, pentru că e un băiat foarte inteligent cu care eu am avut o relaţie mai specială, profesionist sută la sută, analiza foarte bine jocurile. Din păcate pentru mine, el a plecat după primul an la Sampdoria. Sper într-o zi să îl văd antrenor la echipa naţională a României, pentru că e foarte bine pregătit şi e un tip foarte serios”, a fost declarația lui Lucescu.
Sursa: prosport.ro
Deși își câștigase locul la Rapid și era unul dintre jucătorii preferați ai antrenorului Mircea Lucescu, acesta a fost cel care i-a ”răpit” visul de a juca la CM 1998, spunându-i selecționerului Anghel Iordănescu să nu-l convoace.
”Îmi doream și eu să fiu blond. Am acasă pașaportul cu ‘Coupe du Monde ’98’. De la Rapid, din trei jucători, eu, Dulca și Marinescu, a făcut nea Mircea cum a făcut și a spus ‘Pancu e încă tânăr, are timp să joace la turnee finale’, dar n-am mai jucat la niciun turneu final. Nea Mircea propunea jucătorii de la Rapid și se consulta cu nea Puiu și i-a spus acestuia: ‘Pancu e tânăr, are timp, lasă-l, că mai sunt turnee finale. Ne mai calificăm. Are timp să joace la Mondiale, Europene cât vrea el’”, a declarat Pancu la emisiunea Super Avancronica de la Digi Sport, citat de fanatik.ro.
