Fraţii certaţi FALIMENTEAZĂ fotbalul românesc

Au apărut în urma unor abuzuri, au îngropat de vii echipe precum Unire Tricolor, Carmen şi Ciocanul, iar noi le spunem fraţii certaţi. Ca să nu mai vorbim despre faptul că ambii s-au înfruptat din stârvul Universităţii Craiova, în 2011, iar cei de la graniţa cu porumbul vor acum banii noştri! Banii obţinuţi de ai … Read more

Giuleşti, locul unde se întâmplă miracolul vişiniu!

Ca şi în alte cazuri, Facebook-ul poate fi o sursă nesfârşită de poze minunate, mai ales când vine vorba despre Rapid! Aşadar, avem deosebita plăcere de a vă prezenta această minunată micuţă făptură care a păşit, timid, pe iarba al nostrului Giuleşti chiar în timpul unui meci. Vă mărturisesc faptul că nu ştiu cu cine … Read more

Un alt mare rapidist s-a ridicat la Ceruri. Dumnezeu să te ierte, Nae Lăzărescu!

Suflarea artistică şi rapidistă a României a primit azi o veste cât se poate de tristă. Cu doar câteva zila înainte de Crăciun, Nae Lăzărescu, unul dintre cei mai mari actori români şi rapidist până în măduva oaselor, a plecat dintre noi la 72 de ani. Şi pentru că, în mod sigur, maestrul vrea să … Read more

Giuleştiul are talente BERECHET!

  Rapid suferă, dar se poate lăuda cu Ioniţă (încă), Ciolacu, Martin, Drăghia, Coman, Stoica, Vasile sau Păun. Toţi apără cu succes culorile echipei şi, mai important, sunt produse sută la sută ale Giuleştiului! Ne mândrim cu voi, o spun pentru a suta oară! La fel cum vrem să ne mândrim şi cu cei care … Read more

Isăilă, nu uita de zilele în care ai jucat în Giuleşti şi fii eroul nostru!

  Arbitrajele scandaloase din ultimul timp tot nu reuşesc să-i facă pe cei de la graniţa cu porumbul să escaladeze pe primul loc, chiar dacă toţi fac eforturi disperate să le asigure un bun pe care nu l-au meritat niciodată, dar pe care l-au avut de prea multe ori! Acum însă urmează dubla de foc … Read more

„Am plâns o singură dată pe teren! După meciul cu s****a…”

  Poate omul datorită căruia Rapid supravieţuieşte încă, Viorel Moldovan, a acceptat să vorbească pentru 1923.ro şi să explice ce înseamnă pentru el Rapidul şi cum a ajuns să se îndrăgostească de acest club. Chiar dacă pentru asta nici nu mai era nevoie de dovezi, din moment ce fostul mare atacant a adus în jur … Read more

La Mulţi Ani, decarule!!!!

S-a vorbit atât de mult în ultimele zile despre transferul lui Ioniţă la Astra încât nu ştiu câţi dintre voi ştiţi că azi decarul nostru sărbătoreşte frumoasa vârstă de 19 ani! Să îi urăm „La Mulţi Ani!”, dar şi să ia cea mai bună decizie pentru cariera şi viitorul lui! Şi prin asta nu mă … Read more

Revanşa lui Săpunaru!

În vară a fost curtat de o mulţime de echipe, însă a ajuns într-un final la micuţa Eclhe. Formaţie fără un nume prea mare, care a ajuns însă să stea mult mai bine în clasament decât reuşea, constant, anul trecut, Real Zaragoza, echipa la care „Săpun” fusese legitimat. Din păcate, în actuala stagiune, fundaşul pierduse … Read more

Acum chiar că US 25!

  Ştiau ei ceva când tot ţipau „US 24, US 25!” Eh, cum înainte de 24 e 23, nu putem trece cu vederea că la graniţa cu porumbul s-a sărbătorit în această seară numărul acesta magic. Cum ce simbolizează? E recordul lor în grupele Ligii Campionilor! Chiar record, nu e glumă! Până acum erau la … Read more