Retetele bucătarului Berechet: papanaşii

După cum bine ştiţi, numărul 10 de la Rapid, Costi Berechet, pe lângă faptul că este unul dintre golgheterii echipei, este pasionat şi de gastonomie. Motiv pentru care, de mai bine de un an, el lucrează ca bucătar. La 20 de ani, atacantul – bucătar a decis să vă împărtăşească unele dintre cele mai apetisante … Read more

Sfârşit de coşmar pentru Costi Berechet. A scăpat de metalele din tibie

20.11.2018 este o zi binecuvântată pentru Costi Berechet. Golgheterul AFC Rapid a intrat în ultima fază a recuperării de după cumplita accidentare din septembrie 2017. La 14 luni după ce a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, atacantul a suferit şi intervenţia finală. Imediat după meciul de coşmar cu Romprim, Costi a fost … Read more

INFO / Academia Rapid – Carmen, semifinale Cupa României

Academia Rapid este la un pas de a-și îndeplini un obiectiv secundar, acela de a câștiga Cupa României, faza pe București. Iar pentru a accede în finală trebuie să treacă de AS Carmen București, în semifinalele competiției, scrie site-ul oficial al celor de la Academia Rapid. Biletele pentru partida de miercuri, de la ora 19:30, … Read more

Sponsorul care s-a împărţit pentru Rapid!

AFC Rapid a început sezonul cu SuperBet pe tricouri. Ulterior, acesta s-a mutat pe cele ale Academiei Rapid. Explicabil, expunerea mult mai mare, pentru că aşa e în business. Numai că patronul brandului este un rapidist înfocat. Aşa că nu a putut sta indiferent nici faţă de clubul pe care a dorit să îl sprijine … Read more

NEWS ALERT / Costi Berechet a semnat! Când ar putea debuta

Costi Berechet şi-a revenit după o accidentare cruntă, dublă fractură de tibie şi peroneu. După ce a fost ajutat să se facă bine financiar şi moral de Adi Voicu, Ovidiu Burcă şi Daniel Nicuale, Costi s-a înţeles cu Carmen Bucureşti. Echipă care se luptă pentru un loc în play-off-ul ligii 4 cu CS FC Dinamo … Read more

CULISE / Costi Berechet şi ajutorul primit de la Academia Rapid

După aproape şapte luni de chin, Costi Berechet îşi revine! Anul 2017 a fost groaznic pentru fostul decar de la AFC Rapid. După accidentări serioase la gleznă şi genunchi, totul s-a terminat cum nu se poate mai prost cu o fractură dublă, de tibie şi peroneu. Primul om care l-a ajutat a fost Adi Voicu, … Read more

FOTO / Cum se vindecă o dublă fractură suferită pe terenul de fotbal

Am prezentat deja vestea bună generată de revenirea mult mai rapidă decât anticipat a lui Costi Berechet la alergările uşoare. La un pic mai mult de trei luni de la groaznica accidentare de la meciul Romprim – AFC Rapid 1-5. Dincolo de acest aspect însă, echipa 1923.ro a decis să publice o serie de imagini … Read more