Sfârşit de coşmar pentru Costi Berechet. A scăpat de metalele din tibie

20.11.2018 este o zi binecuvântată pentru Costi Berechet. Golgheterul AFC Rapid a intrat în ultima fază a recuperării de după cumplita accidentare din septembrie 2017. La 14 luni după ce a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, atacantul a suferit şi intervenţia finală. Imediat după meciul de coşmar cu Romprim, Costi a fost … Read more

AFC Rapid – CS Progresul 2005. Un meci special, sâmbătă, 3 noiembrie, ora 14

AFC Rapid – CS Progresul 2005 este un meci aparte. În care gazdele pornesc clar cu șansa a doua. Paradoxal am putea spune. Numai dacă ne gândim că anul trecut au învins cu 5-3 și 11-2. Vorbim despre AFC Rapid, să ne înțelegem. Progresiștii însă s-au schimbat cu 180 de grade. Dintr-o echipă de plutonul … Read more

AFC Rapid – Carmen 0-3. Meciul care nu ar fi trebuit să se joace…

Nu s-a decis la masa verde, ci pe teren. Cu toate că dacă punem față în față obiectivele și condițiile celor două echipe am putea spune că AFC Rapid a scăpat ieftin. Nu a fost așa. Totul s-a decis în a doua jumătate a reprizei secunde când scorul a fost deschis, dintr-o lovitură liberă marcă … Read more

AFC Rapid a pierdut dramatic în Cupa României cu ACS Mexic

Sezonul a început excelent pentru AFC Rapid cu șapte puncte din primele trei etape, dar continuă tot mai prost. După 0-1 cu AS Tricolor, băieții lui Robert Georgescu au pierdut cu scorul de 2-3 în fața celor de la ACS Mexic în Cupa României, faza pe București. Adversara este o echipă de mijlocul clasamentului în … Read more

NEWS ALERT / Costi Berechet a semnat! Când ar putea debuta

Costi Berechet şi-a revenit după o accidentare cruntă, dublă fractură de tibie şi peroneu. După ce a fost ajutat să se facă bine financiar şi moral de Adi Voicu, Ovidiu Burcă şi Daniel Nicuale, Costi s-a înţeles cu Carmen Bucureşti. Echipă care se luptă pentru un loc în play-off-ul ligii 4 cu CS FC Dinamo … Read more