Rapid suferă, dar se poate lăuda cu Ioniţă (încă), Ciolacu, Martin, Drăghia, Coman, Stoica, Vasile sau Păun. Toţi apără cu succes culorile echipei şi, mai important, sunt produse sută la sută ale Giuleştiului! Ne mândrim cu voi, o spun pentru a suta oară! La fel cum vrem să ne mândrim şi cu cei care vin din urmă. Povestea lui Nicu Mindu am expus-o în urmă cu câteva săptămâni, el fiind ultimul junior adus în lotul echipei mari şi chiar a prins de câteva ori banca, cu toate că pe teren nu a intrat vreun minut oficial. Totuşi a jucat cu Viitorul, echipă de prima ligă, într-un amical. Nu e rău! Aşa că atenţia trebuie să ni se îndrepte şi mai departe, la grupele de juniori, pentru că sigur vin şi alţi jucători talentaţi din spate.
Şi am avut dreptate! Aşa, din sărăcia asta în care se zbate Rapidul, încă mai ies diamante care abia aşteaptă să fie şlefuite asemenea celor care deja şi-au văzut numele încrustat în primul unsprezece al primei echipe de la 16, 17, 18 sau 19 ani. Un asemenea caz poate fi şi cel al lui Costi Berechet, puştiul din Râmnicu Sărat care acum doi ani şi jumătate şi-a luat inima în dinţi şi a „fugit” de acasă pentru a fi aproape de Giuleştiul care i-a fost drag de la tatăl său, dar mai ales de la meciul pe care l-a văzut în 2003. Când Rapid a bătut la Timişoara cu 3-1, iar la finalul sezonului a ieşit campioană! „Sora mea era la facultate în Bucureşti deja acum doi ani şi jumătate, iar eu jucam la CSM Râmnicu Sărat şi i-am rugat pe părinţi să mă lase să-mi încerc norocul la Rapid. Văzusem că se face selecţie la grupa mea de vârstă, aşa că am mers în vacanţa de Paşte. M-am antrenat şapte zile, iar cei de acolo mi-au spus ca din vară să mă prezint la echipă. N-am avut nicio ezitare, îţi dai seama!”, ne-a povestit puştiul de 17 ani.
Sigur, vă gândiţi că juniori sunt mulţi şi probabil vă întrebaţi de ce ne-am mutat atenţia tocmai pe Berechet. Răspunsul ţine de polivalenţa adolescentului. Chiar dacă în prezent joacă mai mult atacant, Costi poate da randament bun pe cinci posturi! Lucru rar pentru orice jucător. Adică fundaş lateral dreapta şi stânga, mijlocaş lateral dreapta şi stânga, dar şi atacant! „La început nu-mi plăcea, mai ales că nu prea mă descurcam excelent cu piciorul stâng, dar în timp am realizat cât de important e pentru cariera mea să pot juca bine oriunde mă pune antrenorul. Nici acum nu dau cu stângul precum dau cu dreptul, dar am crescut mult. Şi în funcţie de poziţia pe care intru am şi priorităţile fixate: dacă joc mijlocaş sau atacant mă gândesc mai ales să dau gol, iar în cazul în care sunt <<detaşat>> în apărare fac tot ce depinde de mine să nu fiu depăşit de adversari!”, a mai explicat cel care a jucat, în câteva rânduri, şi în meciuri-şcoală împotriva echipei antrenate de Viorel Moldovan.
Un RAPIDIST din peluză
