Daniel Niculae, egalul lui Mircea Lucescu!

Performanţa Astrei din acest sezon este una remarcabilă, mai ales prin modul cum a dominat întrecerea internă, în fruntea căreia s-a aflat încă de la finalul rundei a 7-a. Un rol important l-au avut jucătorii experimentaţi, iar printre ei s-a aflat şi Daniel Niculae, cel care a contribuit din plin, atât prin evoluţiile din teren (18 … Read more

Viorel Moldovan, atac dur la Moraru!

Viorel Moldovan, antrenorul care a promovat Rapid ultima oară în Liga 1, în 2014, este unul dintre cei care spun că actualii patroni ai grupării din Giuleşti, soţii Violeta şi Valerii Moraru, au încercat să-i păcălească. Fostul internaţional este furibund, dar nu pentru că are de recuperat 294.026 de lei reprezentând prima de obiectiv şi … Read more

Sandu şi Dragomir câte zece ani de închisoare?

Procurorii DNA au cerut miercuri pedeapsa maximă – câte 10 ani de închisoare –  pentru Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu, la ultimul termen în procesul în care foştii şefi ai LPF şi FRF au fost judecaţi pentru dezafilierea echipei Universitatea Craiova, informează RomâniaTV. Audierile, la care au fost prezenţi foştii şefi ai fotbalului românesc, au … Read more

Mizati pe Mircea Lucescu şi Şahtar?

În această seară, Mircea Lucescu poate face un pas uriaş spre a doua lui finală de Liga Europa cu Şahtar Doneţk. Fortuna a stabilit cotele pentru meciul dintre ucraineni şi FC Sevilla. La fel cum puteţi face pariuri online şi pe cealaltă semifinală din Liga Europa dintre Villareal şi Liverpool. Fortuna v-a pregătit toate cotele … Read more

„Ce derby? Omagiu adus Moscovei!”

Actorul Florin Călinescu vorbeşte despre fundamentul greşit al derby-ului dintre Steaua şi Dinamo şi consideră că partida este doar un produs al epocii comuniste. Cunoscutul om de televiziune nu se aşteaptă la un nivel ridicat de joc în meciul de duminică, fiind de părere că valoarea redusă a celor două echipe nu promite spectacol în … Read more

Rapid în Cupa României. Din 1933!

După ce v-am prezentat rezultatele Rapidului din campionat în ultimii 30 de ani, este momentul să vă arătăm şi ce a făcut echipa în Cupa României în fiecare ediţie, începând cu 1933 – 1934! O statistică excelentă realizată de rapidtv.info, din care nu lipsesc decât ediţiile 1980 – 1981, 1982 – 1983, când Rapid a … Read more

Rezultatele Rapidului din ultimii 22 de ani!

O statistică excelentă care îi aparţine lui Alex Paraschiv şi care a fost publicată pe rapidtv.info, vă este oferită şi de pagina noastră, 1923.ro. Aveţi toate rezultatele pe care Rapid le-a înregistrat în campionat începând cu 1984 şi o bună parte dintre marcatori, mai ales din ultimele două decenii. Lectură plăcută să aveţi! EDIȚIA 2015/16 … Read more

FOTO / Rapid: trecut, prezent şi viitor!

Titlul campaniei de marketing pe care îl foloseşte clubul pentru a promova legătura dintre echipă şi suporteri poate fi dat, fără probleme, şi galeriei foto pe care v-o prezentăm în continuare. Asta pentru că pe Giuleşti au fost prezenţi vineri, 1 aprilie, oameni care au făcut cinste acestui club. Prezenţe notabile sunt cele ale lui … Read more

Interviu inedit cu Victoraş Astafei

Revista Ultra a stat de vorbă cu Victoraș Astafei, poate cel mai respectat jucător din România, de către ultrași. Cum a început fotbalul, de ce solidarizează cu suporterii, ce atmosferă a văzut în Turcia și, nu în ultimul rând, cum l-a creat pe Ăsta. Victoraș se destăinuie în rândurile de mai jos: Revista Ultra’: Salutare, … Read more

Răzvan Lucescu: „Mai buni decât steaua!”

La 10 ani de la sfertul de finală din Cupa UEFA, în care Rapid a fost eliminată de Steaua, după două remize, 1-1, acasă, și 0-0, în deplasare, antrenorul giuleștenilor de atunci a vorbit despre acel meci, păstrând încă un mare regret după acel meci: „A fost un moment unic pentru fotbalul românesc, o experienţă unică … Read more