Pentru Niculae, succesul din acest sezon vine după 13 ani de la precedentul izbutit în Liga 1, cel din ediția 2002-2003, atunci când a cucerit titlul cu Rapid, pentru care a evoluat în 28 de partide şi a marcat 6 goluri, una dintre reuşite fiind chiar în poarta Astrei (6 octombrie 2002, Astra – Rapid 0-2). Diferenţa de 13 ani dintre două titluri consecutive este una foarte rară întâlnită în fotbal, iar în istoria campionatului României, aceasta s-a mai consemnat doar de alte două ori.
Primul care a bifat o astfel de performanţă a fost Mircea Lucescu în 1990. Deşi era antrenorul „câinilor roşii”, a intrat pe teren timp de 14 minute în meciul Sportul Studenţesc – Dinamo 1-1 (16.05.1990). „Il Luce” s-a trecut atunci pe foaia de joc din cauza crizei de efectiv, o parte dintre jucători fiind aflaţi în pregătire cu naţionala pentru CM 1990, dar şi pentru că asta era singura soluţie de a fi prezent pe bancă, el fiind suspendat. Graţie celor 14 minute, Mircea Lucescu a bifat cel de-al 7-lea titlu din postura de jucător, cele mai multe din istoria lui Dinamo, asta după o pauză de 13 ani, precedentul fiind cel din ediția 1976-1977.
Cel de-al doilea jucător care a izbutit o astfel de performanţă este liderul selecţiilor la prima reprezentativă, Dorinel Munteanu. „Neamţul” a fost om de bază în echipa lui Florin Halagian din sezonul 1991-1992, ultima care nu a pierdut pe durata unui sezon (33 jocuri / 12 goluri). Apoi, după o carieră respectabilă în Belgia şi Germania, Dorinel s-a întors în fotbalul românesc, dar la Steaua, cu care şi-a trecut în cont titlul din ediția 2004-2005 (28 jocuri / 1 gol).
Sursa: lpf.ro





