InterviuriNaționala de Fotbal a României

„Ce derby? Omagiu adus Moscovei!”

Actorul Florin Călinescu vorbeşte despre fundamentul greşit al derby-ului dintre Steaua şi Dinamo şi consideră că partida este doar un produs al epocii comuniste. Cunoscutul om de televiziune nu se aşteaptă la un nivel ridicat de joc în meciul de duminică, fiind de părere că valoarea redusă a celor două echipe nu promite spectacol în Ştefan cel Mare.

– În ultimii ani, meciurile dintre Steaua şi Dinamo au fost branduite cu „Derby de România”. Sînteţi de acord cu sintagma?

– Ce derby de România? E un omagiu adus Moscovei, o vizită la muzeul comunismului, o amintire a unui fotbal mincinos. Dacă se reînfiinţau echipele de tradiţie după 1990 şi îşi disputau ele titlul ăsta, era altceva.

– Vorbim totuşi de cel mai aşteptat meci al sezonului.

– Aşteptat? De ce? Ce fotbal să vreau eu de la Steaua şi Dinamo? Nu de la echipele astea vin şi jucători la naţionala României? E ca un meci între un şchiop căruia îi lipseşte şi-o mînă şi un orb care nici n-aude.

– Totuşi…
– A vorbit foarte bine Andone despre modul în care decurg lucrurile în România. Ai salariile plătite la timp, ai fotbal. Nu ai, stai şi te uiţi. O iubeşte Kapetanos pe Steaua? Sau N’Doye ori Andrei Cristea pe Dinamo? Nici vorbă.

„Derby? E o ruşine a fotbalului, o mizerie”

– Cifrele dezvăluie totuşi interesul publicului pentru Dinamo – Steaua, chiar disputat în condiţiile despre care vorbiţi.
– Eu rămîn la părerea că e o ruşine a fotbalului şi a istoriei. N-am 18 ani, eu nu pot fi păcălit. Ca mine sînt mulţi care ştiu cum s-a făcut şi echipa Stelei care a luat Cupa Campionilor Europeni în ’86. Au fost luaţi cu japca jucătorii cei mai buni din ţară şi duşi acolo pentru că era Partidul care hotăra tot.

– Cu toate acestea, e cea mai importantă performanţă a fotbalului românesc pe plan internaţional.
– Şi Liverpoolul meu are multe Cupe, dar nu ştiu să fie vreuna luată după ce a venit Regina şi a dictat să fie aduşi jucători cu forţa pe Anfield.

„Nici un jucător să nu fie mîndru că a jucat la Steaua sau Dinamo înainte de ’89”

– Reducînd meciul simboluri, pe băncile tehnice vor fi foşti fotbalişti emblematici pentru istoria cluburilor.
– Nu cred că nici un fost jucător al Stelei sau al lui Dinamo ar trebui să fie mîndru că a jucat acolo. În afara celor născuţi în Bucureşti, care poate că au început fotbalul la Steaua sau Dinamo, restul nu cred că au prea multe motive. Să fi stat Andone la Corvinul să facă performanţă sau Lăcătuş la Braşov, atunci era altă situaţie. Cum e Carragher la Liverpool.

– Din nou Liverpool! 🙂

– Da, sau Raul pentru Madrid. Trebuie să-ţi scoţi pălăria în faţa lui. Nu ca Rooney care a fugit după bani de la Everton la Manchester United. Nu există să nu poţi face performanţă dacă îţi doreşti asta cu orice preţ. Banii nu contează cînd e vorba de cinste, onoare. mîndrie.

– E prezent acest spirit la o altă echipă din România?
– Îmi doresc să ia în fiecare an titlul Clujul, Vasluiul, Timişoara, Bistriţa sau oricare alta. Atmosfera în jurul acestui derby fals este „extraordinar de mult prea superioară” celei care trebuie să fie de fapt. Asta ca să găsim o exprimare sugestivă pentru situaţia de faţă 🙂 Mi se pare chiar o jignire pentru celelalte competitoare atenţia exagerată acordată acestui joc, adică ceilalţi sînt figuranţi sau ce? Repet, e o mizerie, o ruşine!

Sursa: gsp.ro

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.