V-am executat cu portarul!

  Am amintit despre meciul Rapid II – s****a din Cupa României, de acum şapte ani, dar nu putem trece atât de uşor peste acest moment fără a pomeni şi câteva lucruri despre eroii de atunci. Aş menţiona doi dintre ei, pentru că restul n-au mai prea jucat fotbal după acel meci. Asta ca dovadă, … Read more

65.000 pentru Rapid

  Da, am jucat în liga a doua, dar şi atunci strângeam un număr de spectatori dublu faţă de unii care populau tribunele, aproape în exclusivitate, cu cadre militare, care, poate, în acea perioadă, nu erau prea siguri ce înseamnă o lovitură de la 11 metri. Bun, vremurile au trecut, iar “deştepţii” susţin că suntem … Read more

Spiritul dulce-amar RAPID. Şi azi, ca-n ’38!

  Înaintea returului cu Heerenveen, v-am reamintit despre performanţele Rapidului interbelic şi despre incredibila răsturnare de scor în faţa gigantului Ujpest. Din 1938 au trecut 74 de ani, dar, în esenţă, pe bătrânul stadion al Rapidului, spiritul giuleştean a rămas neschimat. Şi nu numai pe arena “Valentin Stănescu”, pentru că, de-a lungul anilor, alb-vişinii noştri … Read more

“Derby… Care derby?”

  Aşa se întreba Pancu, retoric, după ce marca acum un an şi un pic pe terenul s****i. Motivaţia? “Cum să fie derby un meci cu o echipă care nu ne-a mai bătut de zece ani pe terenul ei?!” Şi “Pancone” avea dreptate, pentru că aroganţa unor oarecare este gratuită, atât timp cât argumentele le … Read more

Întreţineţi visele fără sfârşit!! Rapid, regina Europei!

Ziarele vremii au redat minunea din Giuleşti, datorată golurilor lui Cuedan (62), Moldoveanu (69), Auer (80), Bogdan (90) Sunt 72 de ani de când fiecare rapidist s-a întrebat, măcar o dată: “Ce-ar fi fost dacă…?” Au trecut aproape trei sferturi de veac de la finala Cupei Europei Centrale pe care Rapid n-a mai disputant-o în … Read more

Sandu Neagu, eroul de la Guadalajara

Alexandru Neagu s-a născut pe 19 iulie 1948 şi a jucat pentru o singura echipa, Rapid, chiar şi cînd giuleştenii evoluau în divizia B. Când Rapid a retrogradat, în 1974, Neagu ar fi putut pleca la o altă formaţie, dar nu a făcut-o.Fosta mare glorie a Rapidului avea toate calităţile necesare unui adevărat atacant: detentă, … Read more

Istoria Podului Grant

Podul Grant este unul dintre simbolurile care vor rămâne pe vecie legate de Rapid! De aceea vă invităm să urmăriţi un documentar în care este prezentată istoria acestui colos din imediata vecinătate a stadionului Giuleşti pe care am sărbătorit, de-a lungul anilor, de atâtea şi atâtea ori. Adesea blocând chiar traficul de acolo. Vizionare plăcută! … Read more