Înaintea returului cu Heerenveen, v-am reamintit despre performanţele Rapidului interbelic şi despre incredibila răsturnare de scor în faţa gigantului Ujpest. Din 1938 au trecut 74 de ani, dar, în esenţă, pe bătrânul stadion al Rapidului, spiritul giuleştean a rămas neschimat. Şi nu numai pe arena “Valentin Stănescu”, pentru că, de-a lungul anilor, alb-vişinii noştri au purtat elixirul fotbalului pur şi surprinzător pe orice stadion unde au jucat. Victoria de ieri, 3-2, în faţa lui CFR Cluj este doar ultima gară, deocamdată, din drumul Rapidului spre infinit. Pentru a vă explica mai bine de ce Rapid chiar este “Făt Frumosul” fotbalului românesc şi o echipă unică în ţara noastră, vom retrăi câteva episoade în care fanii cu sânge vişiniu au trecut în câteva secunde de la agonie la extaz sau viceversa.

06.08.2003, Anderlecht – Rapid 3-2

Cine ţine cu Rapid şi spune că nu a plâns atunci, înseamnă că minte. După 0-0 pe “Lia Manoliu”, ai noştri aveau 2-0 la pauză, prin golurile lui Ilyeş şi Bratu şi se părea că vor fi prima echipă din România care va sparge pătura de mediocritate care se aşternuse asupra fotbalului nostru în acea perioadă, mai ales în ceea ce priveşte Liga Campionilor. Dar belgienii, o superforţă la acea oră, au ieşit de la cabine parcă injectaţi cu o substanţă extraterestră şi ne-au readus cu picioarele în Giuleşti, locul tuturor posibilităţilor fotbalistice.

26.10.2003, Dinamo – Rapid 3-4

Fantoma meciului de la Bruxelles abia îşi luase zborul, când era s-o păţim şi în campionat, împotriva cui ne-ar fi durut cel mai tare. Scorul strâns este mincinos, pentru că băieţii de lângă pod au condus cu 4-1 la un moment dat, dar se putea şi mai rău, judecând după revenirea în forţă a adversarilor.

21.03.2004, s****a – Rapid 3-3

De data asta e de bine, pentru că ceilalţi ne-au condus la pauză cu 3-1, dar Ziyati şi Daniel Niculae le-au potolit imediat gândurile de mărire şi au contribuit la o perioadă de invincibilitate a Rapidului, pe terenul lor, care ţine deja de un deceniu!

09.04.2005, Progresul – Rapid 3-3

2-0 la pauză şi 3-0 în minutul 75, dar Rapiduleţul s-a gândit să le ofere nişte electroşocuri suporterilor din tribună şi din faţa televizorului, permiţându-le lui Olah şi Savu să restabilească egalitatea. Ultimul gol, în minutul 90+2…

27.04.2005, Rapid – Poli Timişoara 0-3

Nicio evoluţie surprinzătoare de scor, dar trebuie amintit că atunci a fost primul meci din istoria stadionului “Valentin Stănescu” care s-a jucat cu porţile închise, comisiile luând hotărârea de a suspenda suporterii din Giuleşti. Şi asta s-a văzut, pentru că a fost ca un meci pierdut la scor de neprezentare.

10.09.2005, Oţelul – Rapid 3-3

Şi pentru că rezultatul mai sus amintit, din meciul cu Progresul, nu a fost suficient de convingător, ai noştri s-au hotărât să repete povestea după numai câteva luni, la Galaţi. 3-0 în minutul 38, dar 3-2 la pauză, iar la final cât vedeţi mai sus. E corect? Dacă se uitau şi cardiaci la meci, care culmea, ar fi supravieţuit răsturnării din “Parcul cu Platani”?! Lasă, că până la urmă băieţii au dres-o imediat cu Feyenoord. Şi în ce stil!

09.03.2006, Rapid – Hamburg 2-0

Pe lângă faptul că rezultatul este unul extraordinar, trebuie să amintim mai ales cele două goluri. Primul, un şut de la 35 de metri al lui Daniel Niculae, în prelungirile primei reprize şi al doilea, un “călcâi” de-al lui Buga, care avea adversar lipit de el, cu două minute înainte de final. Sublim şi nemaivăzut în fotbalul romînesc, nu?

05.11.2006, Oţelul – Rapid 0-7

În locul în care, în urmă cu numai un an şi două luni, Rapid ceda incredibil două puncte, de data aceasta nu a mai riscat nimic, iar băieţii lui Răzvan Lucescu au găsit de cuviinţă că cel mai bine este să nu se mai oprească din marcat. Dacă nici la 3-0 nu mai poţi fi sigur, înseamnă că trebuie să-ţi iei măsuri. Iar la final, măsura a purtat cifra şapte, o cifră pe care Petre Grigoraş nu a uitat-o nici acum, chiar dacă este pe primul loc cu Pandurii. Şi când te gândeşti că în minutul 37, până şa golul lui Zicu, era 0-0…

09.05.2007, Rapid – Oţelul 3-3

Culmea, gălăţenii nu ne-au uitat după umilinţă, iar în retur ne-au pregătit ceva. Mai exact un gol în minutul 88, înscris de Jula, după ce în minutul 9 era 2-0 pentru ai noştri. Răzbunare cu jumătate de normă, dar răzbunare… Asta, aşa, ca din ciclul “ce ne mai place să ne jucăm cu focul”, după ce Rapid fusese egalată la 3, în minutul 89 şi la Bistriţa, cu nici două săptămâni înainte.

19.08.2007, Rapid – Oţelul 4-2

Şi din nou din ciclul Bistriţa-Galaţi, desprindem alte două întâmplări legate de doar câteva săptămâni. Prima, în Giuleşti, când Coroian, venerabilul Gloriei, ne-a dat-o în minutul 90 pentru un 2-2 de toată frumuseţea şi a doua, şi mai sus menţionată, după două etape, când Oţelul s-a încăpăţânat să ne pună iar gând rău. 1-0, 1-1. 2-1, 2-2. Din prima repriză. Cât să mai rezistăm şi noi? Răspunsul a venit prin două goluri în minutele 44 şi 45 care au stabilit scorul pauzei, dar şi pe cel final. În sfârşit, ne-au lăsat în pace!

16.10.2008, Rapid – Petrolul 3-2

Bătuţi în serie şi în campionat şi în cupele europene şi ajungând la şapte meciuri consecutive fără victorie, rapidiştii au fost greu încercaţi de o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, dar care în acele clipe nu avea decât rangul unei divizionare secunde. Cu toate eforturile lor, jucătorii vişinii nu au putut tranşa disputa în 90 de minute. Noroc cu Cesinha, care a şters toate emoţiile tocmai în minutul 119. Da, ne bucurăm şi la o victorie în ultima secundă cu o formaţie din liga a doua, pentru că orice meci e la fel de important pentru noi!

06.03.2009, Rapid – Farul 1-0

Un meci cu un adversar foarte facil. Teoretic. Practic, a fost mai greu, cu atât mai mult cu cât Rapid a jucat în repriza a doua în zece pentru că Marius Constantin a fost eliminat la… vestiare!!!! Atacuri în valuri, dar portarul George Curcă, aşa cum obişnuise deja pe toată lumea, făcea mereu meciul vieţii când juca împotriva Rapidului. Până la urmă i-a “tăiat-o” Ricardo Fernandes în minutul 76 şi toată lumea a mers fericită acasă.

10.06.2009, Rapid – Poli Iaşi 2-2

Râuri de lacrimi au curs şi atunci pe obrajii vopsiţi în alb şi vişiniu. Rapid rata pentru prima dată, după mulţi ani participarea în cupele europene. Andrei Cristea ne-a dat două boabe, până să ne dezmeticim, dar Spadacio şi Herea ne aduseseră în joc până în minutul 66. Nici acum nu pot uita mingea care i-a fost scoasă lui Djalovic de pe linia porţii în prelungiri… Iaşiul era salvată, dar Bergodi trebuia să tragă pentru viitoarea destinaţie… Culmea! După o lună jumate i-am bătut cu 4-1. În acelaşi loc!

13.09.2009, Rapid – Vaslui 3-2

Să fie 1-1 să ai 11 metri, să ratezi, prin golgheterul echipei, adversarul să plece pe contraatac şi să dea gol. Un scenariu care numai în Giuleşti se putea întâmpla a devenit posibil acum trei ani. Şi în minutul 66! Din fericire, la doar un minut a intrat pe teren Buga, iar lucrurile au luat în final turnura care vă este redată în titlul paragrafului.

19.09.2009, U Craiova – Rapid 3-4

“Când Rapid bate la Craiova ia titlul” se tot vorbea înaintea meciului. Eh, poate că de asta la 2-0 pentru ai noştri, Marius Constantin s-a emoţionat şi le-a făcut cadou două goluri. Intrase pe teren în minutul 38, a greşit în minutele 41 şi 45, iar la pauză a fost schimbat! Asta da performanţă! Diferenţa de două goluri s-a refăcut în repriza a doua, dar Trică ne-a dat emoţii în minutul 89, transformând ultimele clipe ale meciului în unele dintre cele mai lungi din viaţa unui rapidest. Am câştigat, dar n-am luat titlul…

18.04.2010, Rapid – s****a 5-1

Aici nu prea am ce să comentez… Că trebuiau să fie opt? Că Tătăruşanu a făcut meciul carierei? Au văzut toţi oamenii de pe stadion şi din faţa televizorului.

03.04.2011, Rapid – Gaz Metan 2-1

Cu Gazul a fost mereu greu pe Giuleşti. În 2009 i-am bătut cu 4-2, dar ne-au condus cu 1-0. În 2010 i-am bătut cu 4-1 dar ne egalaseră când nu mai era nici jumătate de oră de joc. Acum, la fel, ei ne-au condus. I-am întors şi am câştigat, dar mai memorabil rămâne gestul lui Marius Şumudică, ce a sprintat spre galerie, s-a aruncat în faţa e, ulterior pupându-l pe arbitrul Teo Crăciunescu, care îl trimisese în tribune!

30.11.2011, Rapid – Astra 3-2

În vechiul stil rapidist, ai noştri au condus cu 2-0, primul gol fiind marcat în minutul 1, dar până în minutul 40 se făcuse 2-2! Noroc cu insistenţa lui Pancu care a recuperat o minge, considerată de oricare alt fotbalist pierdută, şi i-a pus-o pe tavă lui Surdu în prelungirile primei reprize.

21.11.2011, Rapid – Gaz Metan 5-3

Am mai spus-o, meciurile cu Gaz Metan au fost mereu veritabile thrillere, dar niciunul nu a avut scenariul atât de reuşit precum cel mai sus menţionat. În minutul 13 medieşenii aveau 2-0 şi numai nebunii alb-vişinii se mai puteau aştepta la o victorie. La pauză s-a intrat cu 2-2, Teixeira ne-a adus în avantaj, dar s-a trezit Bawab să ne egaleze iar în minutul 81. Poate că tot răul a fost spre bine, pentru că tot Texeira şi din nou Pancu (marcase dintr-o semifoarfecă incredibilă primul gol) ne-au făcut să simţim cât de puternică e ‘eroina giuleştina.

20.12.2011, Vaslui – Rapid 2-3

Dacă în trecut Oţelul ne era parteneră de showuri, acum a venit rândul Vasluiului. Ne-au condus, i-am întors cu o dublă a lui Deac, care apoi a fost eliminat. Egalitatea a fost restabilită şi de ei, dar în prelungirile meciului, de nicăieri, a apărut Nicolae Grigore, care ne-a adus un cadou superb înainte de Crăciun. Şi neaşteptat, pentru că nu îmi amintesc când a câştigat ultima dată Rapid, un meci de o asemenea importanţă, în ultima fază. De pierdut, am tot pierdut…

07.04.2012, CFR Cluj – Rapid 0-5

Trei înfrângeri consecutive în campionat şi un egal alb cu Dinamo. Cu un singur gol marcat. Asta avea Rapid în tolbă când s-a deplasat la liderul campionatului, care se afla la cinci puncte de locul secund. Un meci marcat de drama lui Bozovic, care în aceeaşi zi şi-a pierdut mama, a devenit unul dintre cele mai răsunătoare succese din istoria echipei de lângă Podul Grant. Iar Bozo a deschis balul, centrând perfect pentru primul gol marcat de Herea.

11.04.2012, Rapid – Vaslui 3-2

La doar patru zile, ai noştri au făcut din nou un meci mare, în semifinalele Cupei României. După 1-0 la Vaslui şi un gol marcat de Grigore în minutul 1, pe stadionul “Valentin Stănescu”, prezenţa Rapidului în finală era doar o chestiune de minute. Dar tot o chestiune de minute a fost şi ceea ce a făcut Wesley, care a avut grijă ca până în minutul 46 să se facă 1-2. Moldovenii erau în finală, dar o execuţie de excepţie a lui Alexa şi o greşeală a portarului vasluian, care i-a pus mingea pe picior lui Roman au adus Rapidul în prima finală de Cupă din ultimii cinci ani.

10.05.2012, Gaz Metan – Rapid 2-2

Stilul în care Rapidul juca în acel moment, o plasase ca favorită şi în lupta pentru titlu. Ce frumos ar fi fost să nu mai existe acel minut 90+4, când FCM Târgu Mureş ne-a egalat… Sau măcar lipsa de concentrare de la Mediaş, când un meci pe care-l aveam în mână, cu 2-0 în minutul 78 s-a încheiat printr-un coşmar parafat de autogolul lui Grigore din ultimele secvenţe de joc.

25.08.2012, Rapid – CFR Cluj 3-2

Penultima a fost amară, dar urmează cireaşa de pe tort. Un meci incredibil, cu o reacţie de echipă adevărată. 0-2 la pauză, joc mizerabil, om eliminat în minutul 28. Ingredientele unei seri care se anunţa de coşmar pentru giuleşteni s-a schimbat cu 180 de grade, după introduceea pe teren a lui Grigore şi Surdu. Primul a marcat o dublă, iar al doilea a scos penalty-ul din care Rapid a egalat. Să nu-l uităm însă nici pe Ilijoski care a marcat primul său gol în campionat pentru ai noştri, dar nici pe Teixeira, singurul rapidist care a jucat bine TOT meciul. Rapid a generat astfel o nouă regulă în fotbal: nu 2-0 este cel mai periculos scor, ci 2-0 şi cu om în plus pe teren!

M-am lungit cam mult, chiar dacă sunt convins că mi-au scăpat şi alte momente antologice. Sunt dovezi vii, culese doar din ultimul deceniu, că ceea ce s-a întâmplat în 1938, împotriva campionilor mondiali de la Ujpest nu a fost o întâmplare. Spiritul Rapidului a fost, este şi va rămâne acelaşi indiferent de epoca în care ne aflăm. Şi va continua să ne aducă bucurii uriaşe, chiar dacă ele nu se vor măsura neapărat în trofee.