NEWS ALERT / Burcă renunţă la un super rapidist!

Preşedintele Burcă a amânat, momentan, numirea unui nou antrenor. După ce imediat după încheierea primei părţi a sezonului de Liga 2 s-a despărţit de Bogdan Argeş Vintilă. Conducerea clubului Metaloglobus Bucureşti a tras totuşi primele concluzii în privinţa evoluţiei jucătorilor în cele 21 de etape desfăşurate până acum. Astfel, s-a ajuns la decizia de a renunţa la … Read more

Rangers, cu un fost rapidist pe bancă, s-a făcut de râs!

Revenită în cupele europene după o pauză de șase ani, Rangers s-a făcut de râs! În primul tur preliminar din Liga Europa. Scoțienii au fost eliminați de luxemburghezii de la Progres Niederkorn, asta deși au câștigat în manșa tur cu 1-0, pe ”Ibrox”. Clubul din Luxemburg s-a impus cu 2-0, marți, pe teren propriu și a reușit calificarea în turul următor, datorită golurilor lui Emmanuel Francoise, minutul 66, și Sebastien Thill, minutul 75. … Read more

Fost jucător la Rapid, director sportiv la csa steaua

Povestea lui Fane Iovan v-am prezentat-o aici. Ne referim la legătura sa cu Rapid. Acesta ne va fi adversar de această dată în liga a 4-a. Acolo unde, cel mai probabil, csa steaua va intra în locul lui Regal Sport. Conform prosport.ro, Iovan va fi directorul sportiv al echipei fondate de armată. Şi care, bineînţeles, … Read more

Poveştile lui Harald. Rapid se simte altfel!

Mai jos vă împărtăşim scrisoarea unui înfocat rapidist. El se numeşte Harald, conform comentariului pe care l-a lăsat. Am decis să o publicăm integral pentru că ni s-a părut ceva unic. Cum este, de fapt, povestea fiecărui rapidist! Textul, compus dintr-o succesiune de întâmplări rapidiste, merită savurat de la un capăt la altul. Şi astfel … Read more

Povestea unui rapidist: seară de mai pe Stadionul Olimpic

Seară de Mai în Parcul Olimpic Despre mama, despre tata, despre bunicul, despre Rapid, despre ”pensionarul” care dă gol din foarfecă și lob de la 40 de metri și despre West Ham United. Nu am avut niciodată stare. Încă din burtă i-am dat bătăi de cap mamei, cum îmi spunea când o epuizam cu prostiile … Read more

Andrei suferă de o boală cumplită. Să îl ajutăm!

Povestea lui Andrei Burdusel, elev in clasa a 11-a la Colegiul Sportiv Aurel Vlaicu, ne arata ca si cei mai tineri dintre noi pot fi loviti nemilos de o boala crunta! Andrei a fost diagnosticat in ianuarie 2017 cu rabdomiosarcom cu tumora primara la nivelul muschiului abdominal si cu metasteze pulmonare, hepatice și osoase. Andrei urmeaza … Read more

SONDAJ / Cine este rapidistul lunii aprilie?

Revenim cu sondajul pentru rapidistul lunii. Avem cinci nominalizaţi după cele patru meciuri pe care Rapid le-a jucat în mijlocul primăverii. Toate pe Giuleşti. Ca de obicei, ne-a fost extrem de greu să alegem numai cinci fotbalişti de-ai lui Mihai Iosif, dar respectăm regulile jocului. Şi rămâne ca din cei cinci, pe care îi puteţi … Read more

SONDAJ / Votati rapidistul lunii martie!

Este infernal de greu să numim cel mai bun jucător rapidist al lunii. Pentru că de fiecare dată, Rapid se remarcă mai mult datorită forţei grupului. Totuşi echipa 1923.ro continuă tradiţia începută în septembrie 2015 şi vă invită să votaţi pentru cel mai bun jucător pe care echipa l-a avut, în viziunea voastră, în luna … Read more