V-am executat cu portarul!

  Am amintit despre meciul Rapid II – s****a din Cupa României, de acum şapte ani, dar nu putem trece atât de uşor peste acest moment fără a pomeni şi câteva lucruri despre eroii de atunci. Aş menţiona doi dintre ei, pentru că restul n-au mai prea jucat fotbal după acel meci. Asta ca dovadă, … Read more

65.000 pentru Rapid

  Da, am jucat în liga a doua, dar şi atunci strângeam un număr de spectatori dublu faţă de unii care populau tribunele, aproape în exclusivitate, cu cadre militare, care, poate, în acea perioadă, nu erau prea siguri ce înseamnă o lovitură de la 11 metri. Bun, vremurile au trecut, iar “deştepţii” susţin că suntem … Read more

Dragoş Balauru are un vis: să apere poarta Rapidului

Fotbalul a devenit o industrie şi tot mai puţini jucători profesionişti se confesează când vine vorba despre echipa de suflet, pe care o susţin din copilărie. Unii nici măcar nu au aşa ceva. Oricum, ideea este că majoritatea se tem ca, o dată simpatia exprimată să nu le afecteze evoluţia în carieră. Dar când vine … Read more

Andrei Ciolacu, atacantul cu rapidism în sânge

Marius Şumudică, Ionel Ganea, Daniel Pancu, Robert Niţă, Daniel Niculae, Florin Bratu, Mugurel Buga, Viorel Moldovan, Ionuţ Mazilu sau Alexandru Ioniţă sunt cele mai importante nume de atacanţi care au îmbrăcat tricoul Rapidului în ultimul deceniu. Fie că au fost produşi de centrul de copii şi junior al clubului, fie că au fost aduşi de … Read more