„Până să ajung pe Giuleşti, nu văzusem în viața mea așa atmosferă!”

William de Amorim ar putea deveni primul fotbalist străin din istoria naţionalei de fotbal a României, iar despre el, Marius Şumudică a spus că ştie să cânte imnul Rapidului. Mijlocaşul stânga al Astrei a dezvălui de unde provine afinitatea sa pentru Rapid şi a dezvăluit şi alte detalii legate de simpatia pe care i-o poartă … Read more

Nu mai avem voie nici să ne bucurăm! E corect aşa, băieţi?

Dan Alexa lipseşte două etape! A fost suspendat la Buzău pentru că nu a respectat delimitarea spaţiului tehnic. E drept, abaterea a fost mare, Dan a sprintat până la galerie pentru a celebra împreună cu aceasta golul decisiv marcat de Răzvan Trandu în prelungiri. Dar pe cine a jignit, pe cine a încurcat? De ce … Read more

SONDAJ / Daniel Pancu, gol şi la 38 de ani în poarta Fcsb?

Daniel Pancu a fost numit, provizoriu, antrenor la FC Voluntari, alături de Mircea Rădulescu. Legenda Rapidului este la prima experienţă de principal, chiar şi în tandem cu altcineva, dar nu şi la prima experienţă oficială de antrenor! Daniel Pancu a fost numit secundul lui Marian Rada, pentru câteva săptămâni, în primăvara lui 2011. Atunci, în … Read more

FOTO / Davide Grassi se recuperează

În timpul meciului cu Gloria Buzău, fundaşul central, Davide Grassi, s-a accidentat la gleznă, plecând în Italia pentru tratament şi recuperare. Pe pagina oficială de Instagram a clubului apare o fotografie în care acesta se află la piscină unde face exerciţii pe aquabike. Îi dorim însănătoşire grabnică omului care ne-a adus victoria cu Ceahlăul şi … Read more

EXCLUSIV / Interviu Dan Alexa, partea I

Dan Alexa a venit cu doar cinci zile înainte de începutul campionatului pe banca Rapidului şi a reuşit să formeze o echipă de primul loc. Noul tehnician din Giuleşti a acceptat cu mare plăcere să acorde un interviu pentru 1923.ro, pe care vi-l vom reda în două părţi. Dan Alexa vorbeşte în prima sa jumătate … Read more

Cupa Mondială din 2022 se joacă iarna!

Premieră istorică la Cupa Mondială de fotbal. FIFA a votat data de desfăşurare a turneului final din 2022 din Qatar. Astfel, Mondialul din 2022 se va desfăşura iarna între 21 noiembrie şi 18 decembrie. Turneul va fi mai comprimat decât de obicei. Se joacă 27 de zile, fiind cel mai scurt turneu din 1978 când CM din … Read more

EXCLUSIV / Rapid – Clinceni, joi, ora 19

Rapid ia o săptămână de pauză de la liga a doua, din cauza faptului că FCM Dorohoi, adversarul pe care ar fi trebuit să-l aibă mâine, s-a retras din campionat. Astfel, în mod normal, băieţii lui Dan Alexa ar fi trebuit să dispute, conform calendarului, următoarea partidă sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00. Numai … Read more

„William De Amorim cântă extraordinar imnul Rapidului!”

Faptul că la Astra antrenoruul, Marius Şumudică, şi preşedintele, Dani Coman, sunt doi rapidişti pur-sânge, a făcut ca „microbul” să se transmită şi la De Amorim, unul dintre cei mai în formă străini din campionatul României. Dezvăluirea a fost făcută chiar de omul care-l antrenează. „Amorim face acum formele pentru naturalizare. Amorim are 23 de … Read more

EXCLUSIV / Dan Alexa, omul disciplinei

Dan Alexa a ştiut să se impună în vestiar. Felul în care se poartă cu jucătorii l-a făcut să fie foarte îndrăgit, dar atitudinea sa apropiată de ei nu l-a făcut să uite de disciplină. Chiar dacă l-a iertat pe Embalo după abaterea acestuia, Alexa a stabilit un regulament de ordine interioară de la care … Read more

Daniel Pancu, antrenor la FC Voluntari!

FC Voluntari a încheiat pe cale amiabilă relațiile contractuale cu antrenorul Flavius Stoican, după eliminarea din Cupa României în urma meciului pierdut la Baia Mare, cu formația locală. „Îi mulțumim antrenorului Flavius Stoican pentru ceea ce a încercat să facă la Voluntari. Probabil că nici timpul avut la dispoziție nu a reprezentat un atu pentru el, … Read more