Nu mai avem voie nici să ne bucurăm! E corect aşa, băieţi?

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

Dan Alexa lipseşte două etape! A fost suspendat la Buzău pentru că nu a respectat delimitarea spaţiului tehnic. E drept, abaterea a fost mare, Dan a sprintat până la galerie pentru a celebra împreună cu aceasta golul decisiv marcat de Răzvan Trandu în prelungiri. Dar pe cine a jignit, pe cine a încurcat? De ce trebuie să judecăm după litera regulamentului doar când este vorba de Rapid? Eu nu am auzit alţi antrenori în afară de Marius Şumudică şi de Dan Alexa că au fost trimişi în tribună pentru BUCURIE EXCESIVĂ, aşa cum s-a întâmplat în cazul lor.

Pe undeva deranjează această bucurie pură a Rapidului, necondiţionată de drepturi TV, bani sau locul în clasament. Şi suntem de acord să se aplice regulamentul. În cazul ăsta, aplicaţi-l şi cu cei care ies cu trei metri în afara spaţiului tehnic în timpul jocului şi care înjură ca la uşa cortului tot ce mişcă! Sau ăia nu se pun? Probabil că nu… E mai frumos să-l vezi pe Alexa în tribune două etape că a sărbătorit, decent, alături de suporterii lui, un gol, decât pe alţii care nu sunt vreodată judecaţi, indiferent ce scot pe gură. Mă gândesc cu groază că data viitoare ne suspendă şi galeria pentru BUCURIE EXCESIVĂ…

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!