Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a vorbit despre stenogramele dintre Daniel Niculae, președintele clubului, și Liviu Ungurean, liderul galeriei giuleștene.

„Încă mă aștept să fie vorba despre altceva în dosar. Altfel, e prea mare tevatura. Dacă e vorba de asta, ne simțim atacați, e cu adresă. Dacă e vorba doar despre materiale pirotehnice, e o exagerare.

Nu suntem pro petarde, pentru că asta ne costă. Aș vrea să nu se mai arunce cu anumite obiecte, dar aș vrea să lăsăm cumva să se facă spectacol. Atât timp cât e interzis, înțelegem. Totuși, consider că se putea proceda altfel, fără atâta tam-tam.

Niculae este afectat de lucrurile astea. Cred că nu e normal ce s-a întâmplat. Puteau fi făcute lucrurile altfel. Eu, personal, și clubul îl susținem pe Nico. Nu s-a pus problema să renunțe în perioada asta. Noi, ca acționariat și prieteni, suntem alături de el”, a declarat Angelescu, potrivit fanatik.ro.