RapidȘtiri Rapid BucureștiSuperliga

Rapid – Farul 1-2 | Tineti minte ca, pentru a straluci, aurul mai intai se da prin foc. Iar noi, rapidistii, stim asta cel mai bine

„Ce incepe bine, se termina rau. Ce incepe rau, se termina si mai rau”, spune o lege a lui Murphy care pare sa descrie perfect evenimentele din ultima saptamana.

N-a trecut nici macar o saptamana de la meciul cu FCSB, dar s-au intamplat atatea lucruri intre timp, incat pare ca a trecut o vesnicie.

Acum o saptamana, toata suflarea rapidista sarbatorea o victorie unica, obtinuta in urma unui spectacol total. Atat in tribune, cat si pe teren, Rapid a surclasat FCSB-ul, depunandu-si serios candidatura pentru titul de campioana.

Nici nu ne-am trezit bine din sarbatorit aceasta victorie, ca, de nicaieri, vine o stire care ne da pe toti peste cap: „Presedintele Rapidului si liderul galeriei au fost saltati de mascati”.

Emotiile pozitive generate de victoria cu FCSB, au fost inlocuite rapid cu unele mai putin placute si am asteptat cu incordare vesti bune in ceea ce-l priveste pe Bocciu.

Toti asteptam ca totul sa se incheie cu bine si sa-l vedem pe seful Peluzei Nord conducand Galeria Rapidului si purtand cu totii echipa catre o noua victorie.

Din pacate, vestile bune nu au sosit, caci Bocciu a fost arestat pentru 30 de zile, iar totul s-a reflectat in jocul echipei, de parca le-am transmis baietilor toate aceste sentimente mai putin placute care ne-au incercat.

Asa a fost Rapidul intotdeauna: extaz si agonie, fericire si tristete, bucurie si necaz. Si de aceea este iubit de atata lume.

„Orice nenorocire, orice esec, orice tristete poarta cu ea samanta unei reusite mari”, scria Napoleon Hill in capodopera sa „Gandeste si vei fi bogat”.

Si are foarte mare dreptate. Sa avem rabdare. Timpul le aseaza pe toate si chiar daca astazi Rapid a pierdut, chiar daca Peluza Nord trece prin momente grele, aceste momente sunt facute ca sa ne intareasca, nicidecum sa ne darame. Tineti minte ca, pentru a straluci, aurul mai intai se da prin foc. Iar noi, rapidistii, stim asta cel mai bine! 

Va las cu piesa asta. Hai Rapid!

 

S-ar putea sa te intereseze

33 Comments

  1. Revin pentru că tot nu pot să cred că am pierdut ci o echipă foarte proastă care nu a jucat nimic, nici lui hagi nu i venea să creadă ce s a întâmplat , probabil veniseră cu gândul să nu ia vreo 7 goluri, dar jocul rapidului a fost varză și asta numai din cauza antrenorului. Cu o echipă de nivelul Farului fără nicio pretenție la titlu și arhimulțumită că au prins un loc de play off trebuia să ții de minge să-i desfaci sa-i inviți la joc, să-i desfaci ca să-ți impui jocul tău, nu să te repezi ca disperatuu, exact asta a vrut hagi să facem și tolomacul de bergodi care habar nu are de tactică sau de psihologie sau măcar să fie un oportunist și să profite de poziția lui, i-a căzut în plasă. Nici la 1-0 nu era nimic pierdut că Farul nici într o mie de ani nu îți punea probleme, să fim serioși cu luis munteanu că ăla nu e atacant să punăprobleme, a dacă primește minge într-o poziție bună îți marchează, dar nu este un atacant cate să pună presiune pe vreo apărare, de aici și frutrarea că am pierdut în fața unei echipe foarte slabe ca să nu zic proaste, că asta s-a întâmplat chiar de la primul meci din play-off și că am jucat și acasă! Singurul vinovat este Bergodi, eu dacă aș fi în locul conducerii acum i-aș fi rezilitat contractul, oricum titlul este pierdut și la ce speranțe aveam după succesul cu fcsb acum orice alt clasament nu mai contează, dar cel ăpuțin rupeam mâța-n două, ai jucători , dar nu ai antrenor, nici măcar nu trebuia cine știe ce tactică, trebuia doar să aștepți să iasă la joc că la cât de prost se prezintă îi făceai carne cu varză, dar așa fiecare a jucat ce-a vrut, Rahmani să impresioneze impresarii, ceilalți cine știe ce interese personale aveau, oricum numai a echipă nu am arătat. Sincer eu l-aș da acum afară, altfel nu câștigăm niciun meci, gândiți-vă nu la fcsb, gândiți-vă la celelalte echipe proaste care o să ne bată doar ptr că nu o să știm cum să jucăm cu ele, știți că este o vorbă ”joci cu proștii joci prost” dar bergodi nu știe, nu vrea să învețe, nu are nici mentalitate, nici temperament de RAPID! Puteau peluzele și cei din tribune să se omoare ce altă treabă are echipa decât să joace și să câștige! Un meci simăplu cu o echipă proastă, apărută din întâmplare și cu noroc în play off, dar cu un antrenor ca bergodi este foarte probabil să pierzi fiecare meci de acum încolo! Măcar din respect ptr noi ar trebui să-și dea demisia, e înfrângerea lui și a celor care îl susțin! Știu că nu se schimbă nimic , dar prea ne facem rău singuri! Baftă prieteni!

  2. Trebuie un antrenor de RAPID, trebuie curatenie la echipa si am mai zis…un PSIHOLOG bun.
    Sa i prepare si mental …..au avut multiple caderi cel putin ciudate, sau mari diferente de abordare intre repriza 1 si 2, etc

    Vezi meciurile si situatiile pe care le-a punctat bine A A Gh in postarea anterioara.

    Dar parca vad, ca mormăilă va ramane in continuare, curatenie nu se va face si se vor vinde abia adusii jucatori, cei mai bunicei.

    Pana sa se integreze…sa se faca relatiile de joc….sa se aseze o formula de echipa, o sa vanda din ei….si uite asa se va distruge ceea ce era in formare.

    Si vom arata in continuare o mentalitate de club care nu vrea performanta…si se complace in ideea de ce o iesi, o iesi.

    PS
    Inainte de meciul cu marinarii eram aproape sigur ca o sa iasa ceva nasol.
    Si cand am vazut abordarea de la inceputul jocului, mi s-a confirmat temerea.

    Plus ca hagi a analizat bulevardele din mijlocul apararii noastre, si pe acolo am luat cele 2 goluri. Ochi de antrenor….la ce echipa slaba are.

    Si nici macar dupa primul gol nu am fost in stare sa corectam.
    Dar cine sa corecteze ? mormăilă…?

    Care e atat de chior sa nu vada ca Gaman nu te iarta…si atunci se impunea scoaterea lui oaida dupa primul galben.

    Sau in loc sa schimbe ofensiv, el baga pe albu, si pastreaza acelasi joc cu inchizatori …

    Burmaz trebuia bagat msi devreme…..

    Il baga pe Petrila…care se vede ca nu e restabilit….si se stinge dupa cateva sprinturi.
    La un moment dat era retras pe la centru- mijloc…si nu mai era nimeni pe stanga.

    Si aparuse la un moment dat Funsho pe stanga…si nu mai era nimeni pe dreapta.

    HAOS total….nicio logica de joc.

    Cu jucatorii acestia, un antrenor care stie, BATEA farul fara drept de apel.
    Ptr ca farul nu are jucatori peste noi, dar Hagi a stiut cum sa i aseze…si sa faca tactica de joc pt meciul cu noi.

  3. Hai sa gasim scuze ca la asta ne pricepem cel mai bine!!! N-a cantat galeria, Ne-a furat arbitrul, Exista un complot impotriva Rapidului!!!!! Nu v-ati saturat de scuze d-astea de 2 lei? Ganditi-va mai bine de ce Rapid-Botosani s-a terminat 2-2( cu cea mai slaba echipa din istoria fotbalului mondial cred) sau de ce Voluntari-Rapid 2-1. Doua exemple clare de lipsa de valoare fotbalistica pt Rapid. Astea sunt echipele care in clipa de fata se afla pe locuri direct retrogradabile, in care Rapid a luat doar 1 punct. Mai ganditi-va la Iasi-Rapid 3-1, asta dupa ce Rapid a condus cu 1-0 sau Rapid-U Cluj 2-3 dupa ce Rapid a condus 2-0. Acolo ce scuze s-au mai gasit? Singura realitate este lipsa de valoare a echipei si a antrenorului, lipsa de respect fata de culorile clubului si de suporteri, nesimtirea, lipsa caracterului si aerele de vedetism pe care super-vedetele Rapidului le afiseaza si in interviuri si pe teren!!!! Incercam sa gasim scuze in loc sa se ia masuri drastice impotriva jucatorilor sau a antrenorului! Cu tot respectul pt Cristiano Bergodi, dar nu cred ca este un antrenor care sa faca performanta la un club mare! Un club mare are nevoie de un antrenor cu ADN de invingator, un antrenor care a castigat Titluri si a facut performante Europene. Bergodi este un antrenor bun pt o echipa gen U Cluj sau Petrolul, echipe mici pt care intrarea in Play-Off reprezinta o performanta echivalenta cu castigarea campionatului. La ce lot are Rapid acum, ar fi trebuit sa defileze in Campionat si mai ales in acest Play-Off. Cu tot regretul, trebuie sa spun ca Rapid nu arata a echipa atunci cand intra pe teren. Leprele astea de ”fotbalisti” cred ca daca bat FCSB-ul este de ajuns!!! Pai nu este! Degeaba bati echipele mari ale campionatului daca pierzi cu echipele de la retrogradare!!! Asta arata clar valoarea echipei si a fotbalistilor!!! Campionatele se castiga cu victorii impotriva echipelor mici! Daca acolo pierzi puncte, cum sa te ridici cu pretentii de campion? Toate sperantele se pun in sezonul viitor, ca vor veni si trofeele! nu de alta, dar ar cam fi timpul. Ce scuze se vor gasi la anul dupa ce Rapid va rata iarasi toate obiectivele? Eu sper ca pana la anul viitor acesti ”fotbalisti” sa se dezmeticeasca si sa realizeze cu nu au reusit nimic pana acum si ca daca vor sa castige ceva vor trebui sa dea 100% la fiecare meci, indiferent de pozitia adversarului din clasament! Ca si concluzie la ce s-a intamplat in campionatul asta pana acum, eu as spune ca trebuie sa invatam din greselile facute( asta deja a devenit un cliseu), problema este ca nimeni nu vrea sa invete ceva. Prima data spui ca a fost o greseala, a doua oara spui ca nu a existat concentrare, a treia oara spui ca te-a furat arbitrul, a p[atra oara ca nu a cantat galeria! Mereu exista scuze din afara dar nimeni nu vine sa spuna ca daca faci aceiasi greseala de 4 ori la rand inseamna ca ori esti retardat ori esti nesimtit! Asta este parerea mea!

  4. Lipsă totală de seriozitate , au intrat infatuațj pe teren , farul venea după trei înfrâgeri și un egal , Bergodi complet neinspirat , ( de fapt e un antrenor de clasa 3 , 4 , 5) un arbitru mediocru cu conferințe și explicațji lungi în timpul jocului (pentru a fracționa), în timp ce la tv se auzea bine de tot galeria farului!!!!! deoarece a rapidului era în silenzio pentru niște posibili infractori !!!!! Quod erat demonstrandum !!!!!!

  5. Gigi Corsicanu’ a dezvăluit că decizia luată de galeria Rapidului de a nu cânta la meciul cu Farul a fost luată în semn de protest. Mai mult, fostul șef al galeriei din Giulești a povestit cum Liviu Ungurean, actualul lider, a fost reținut chiar de ziua fetiței sale………pai ne mai miram? Galeria protesteaza impotriva echipei. Pfff…ce au ajuns si astia, au mai protestat si am luat cu bucurie 7-2 de la Farul. Sucu are tot dreptul sa se retraga cu astfel de oameni. Atunci cand ai mai multa nevoie de ei, cand toti trebuiau sa fie uniti in jurul echipei se gasesc unii sa protesteze…mi-e greata. Ce s-ar fi intamplat prin `60-`70 daca Tudorica protesta si nu mai canta la tompeta lui fermecata? Sau cum ar fi fost ca rapidistii sa nu mearga la Ploiesti in 1966 cand au luat campionatul? Niste oamnei cititi au hotarat sa protesteze. Mancati protestele acum, rad toti si noi si de voi!

  6. Bergodi e antrenor de duzina. Braun nici rezerva n-ar trebui sa fie, Hasani tot primește șanse dar in 5-6 meciuri nu a avut un sut pe poarta măcar, iar pe Burmaz care a confirmat in folosește câteva minute. Asta nu e antrenor!

  7. Ce faci ma admine?
    Esti rapidist?
    Pe sandilau ala il lasi sa ne injure!!!
    Pe noi ne moderezi???

  8. Surubelnița, dute ma si fa nanisor, prostovane, maine te duci la pascut, sari ca cd-ul zgariat, asculta-ma, nani, si sa nu te mai prind ca scri pe acest blog, aici sunt doar rapidisti pur sange, nu sifoane clocite ca si tine azorele, alexifoane, ne-am intales da, nani si mars, oaie sub acoperire!

  9. Peluza a contribuit masiv la înfrângerea asta. Nu știu cum e treaba cu galeria, cu planurile de contingența când răcește sefu, dar știu ca orice organizație ce sta într-un singur om e zero. Protestul pentru ce a fost? Poate sefu chiar a făcut nasoale. Vreți sa sărim toti in solidaritate fără sa știm ce si cum. Mai sunt meciuri in cele 30 de zile de arest. Stam sa ne rugam la sfinți pentru echipa sau închidem prăvălia pentru un om? Interlopii cu interlopii , suporterii cu suporterii. Sper ca el sa fie cu suporterii.

  10. Cum băi…in seara asta galeria nu a vrut sa sustina echipa ?
    Pai asta nu e o galerie.
    Pe cine vor sa sustina ?

    Ce vina are echipa in toata povestea asta…si sa nu o sustii ?
    Ba mai mult….sa fiti si impotriva rapidistilor care sustineau echipa ?

    TREBUIA SA SUSTINETI ECHIPA….AZI ERA PRIMA FINALA DIN CELE 10 !

    Si ulterior se putea merge pt sustinerea liderului.

    Arătăm a prosti !

  11. 1)Prea multă atenţie dată pentru petarde (Rapid), prea puţină pentru faptul că ultraşii s-au bătut pe gazon (Dinamo – UTA/CSA), dar noi picăm iar de fraieri şi se face reclamă pe spinarea noastră.
    2) Încep să dau dreptate oamenilor: Bergodi nu este de Rapid, şi dacă îşi îndeplineşte obiectivul (locurile 1-3) cred că rămânem cu el pe cap şi la anul…
    3) ăsta este genul de arbitraj şmecheresc, picătura chinezească, frumos făcut, nu cu o fază mare de circ.
    4) am ajuns să fim huiduiţi şi înjuraţi de tovarăşii din peluză când, noi cei din tribună încercam să dăm tonul la vreun cântec…FABULOS bă, am trăit-o şi pe asta!
    5) în playoff-ul ăsta o să fie greu, poate la anul…

  12. Corect ce zice valar…
    E a 2a oara cand mormaila asta de bergodi acuza galeria…ca nu a cantat.
    Ce obraznicie !
    Ce lasitate…sa arunci vina pe altii…cand tu nu stii sa antrenezi o echipa.

    Si mai zice cineva corect:
    …nicio relație de joc, nicio realizare care să facă diferența, un joc steril, dacă jucau trei zile și tot nu se schimba ceva, ba poate mai luam câteva goluri!

    Exact mormaila nu stie sa construiasca relatii de joc…sa destabilizeze echipa adversa.
    Pana acum l au scos victoriile, obtinute doar din goluri de executie individuala ale Legijnii….NU DIN SCHEME SAU TACTICA.
    Si azi Legiunea nu a mai mers.

    mormăilă nu creaza nimic, doar ajunge in situatii de criza pe care si le genereaza singur.

  13. @Valar galeria a cantat tot timpul,meciul din seara asta e singura instanta in care galeria nu a vrut sa cante.

  14. Din cate inteleg galeria a hotarat sa nu sustina echipa!!???!! Si pe cine doreau sa sustina? Nu era galeria Rapidului? Inebunesc. De cate ori au hotarat ba sa stea afar, ba sa nu se prezinte la stadion, ba sa se uite pe wazap…bai, pe ce lume traim? Urat final…jucati-va intre voi si lasati-i pe ceilalti sa moara! urata galerie, daca atunci cand trebuie nu este alaturi de echipa. Nu exista…

  15. Galeria vrea sa demonstreze ca sunt ei cineva! Nu sunteti nimic bai cioropinelor imputite, voi trebuia sa sustineti echipa, nu sa faceti figuri pentru un lider care si-a supt pula prin parnaie si se da cine stie ce mare smecher! Interesul vostru era sa aveti grija de rapid, cand colo voi o sugeti la rece pentru un grasan imputit care nu stie ce inseamna rapidul

  16. Despre meci, de la TV am vazut lipsa de comunicare intre compartimente. Viitorul (ca e cam devreme sa-i zicem „Farul” a castigat pe merit. Nu stiu daca egalul era echitabil, ei as zice ca nu.
    Despre Bocciu si baietii, hai sa lasam instanta sa se exprime. Mie imi pare mai degraba o telejustitie, caz in care totul s-ar incheia cu un „fâs.”
    In ceea ce il priveste pe Nico, nu am ce sa ii reprosez. Consider ca a facut mai mult decat indica fisa postului.
    Stima.

  17. baaa lasati vrajeala cu galeria tu Rapid Bucuresti joci sa CASTIGI cu sau fara galerie nu conteaza unde si cu cine restu sant scuze ieftine marca Bergodi cel mai slab antrenor…canta cine vrea cine nu sa taca echipa de ce nu joaca Bergodi? ca esti varza de aia ce tot va plangeti ca nu a cantat galeria…pai in trecut nu a cantat si va cacati pe voi pe Giulesti? sau in deplasare cand veneau o groaza ca la Iasi iar ati pierdut meciu?

  18. Iarasi se scrie pe aici:
    „Numai din arbitraj s-au pierdut (cronometrati daca vreti) peste 15 minute. Asta a generat un joc pripit, pe graba permanenta al nostru.”

    Pai aceeasi situatie cu arbitrul a fost simtita si a avut-o si farul.
    Pe ei cum de nu i-a afectat ?

  19. Eu când tot aud șablonul ăsta puturos, uzat și fără nicio importanță că ” mergem înainte” mi se face silă, unde dracu înainte, este clar că trebuie schimbată toată linia de fund și adus încă un hromada, papeau inconstant nu e bun de titular, nu are nici rezistența, nici seriozitatea necesară, încă suntem câțiva jucători care se chinuiesc să arate ca o echipă, trebuie un antrenor în spiritul RAPIDULUI, ceea ce dl BERGODI nu este și nici nu va fi, înainte să vă gândiți să vindeți vedeți că aveți de cumpărat, după acest joc tot spre locul 6 aspirăm, și e mai bine așa, decât un loc 3 fals, mai bine un loc 6 real, ca să nu se mai îmbete conducerea cu apă rece, ai bătut fcsb ul asta i singura realizare, până nu investești serios, cu cap și pentru mult timp, nu poți pretinde rezultate, în fotbal nu există feți-frumoși care să crească într-un an cât alții în zece, eu nu știu ce s a lucrat săptămâna asta, ne-am prezentat ca o echipă care s-a reunit după vreo vacanță, nicio relație de joc, nicio realizare care să facă diferența, un joc steril, dacă jucau trei zile și tot nu se schimba ceva, ba poate mai luam câteva goluri! Cam așa!

  20. Urat cu galeria…..daca asta mai inseamna o galerie…
    SA TE SUPERI CA VACARUL PE SAT.

    Dar hai sa ne uitam ce au facut ai nostri la cele 2 goluri….cam pe unde erau plasati ?
    Ce bulevarde erau prin aparare ?

    I a impiedicat gaman sa se apere ?

    Si mai zic ceva:
    Ne-a dat penalty la o faza la care era la fel de acoperit daca nu dadea penalty.

  21. Atatea brigade si nu s-a gasit una sa incurajeze echipa! Mergeti la munca, gunoierilor, habar nu aveti ce inseamna dragostea de echipa, ati vandut- o ca sa fiti solidari cu un gras imputit care si-a batut proprii rapidisti, ajutat de niste stelisti! Unde erati cand a venit bocciu cu fratii stoica in tribuna 2, hai lasati aici mesaj daca sunteti asa smecheri! V-a luat piuitul pe online cand pe stadion ati tacut ca niste pizde

  22. Un joc dinainte jucat. Faru (adica Hagi, Gica Popescu) daca pierdea juca degeaba tot play off ul. Sistemul s-a pus in miscare. Rapid- Faru+Jandarmerie+Arbitru= 1-2. Arbitru a faramitat si a judecat jocul cum a vrut sula lui, defavorabil noua. Statea si tinea conferinte la fiecare mica intrerupere, aut, accidentare. Numai din arbitraj s-au pierdut (cronometrati daca vreti) peste 15 minute. Asta a generat un joc pripit, pe graba permanenta al nostru. Arestati cu o zi inainte de meci galeria a fost dezorganizata. Scop atins de zmecheri, Rapid destabilizata, Hagi respira, sa-l vedem si cu FCSB.

  23. Cu un joc haotic, cu cateva maini moarte tinute prea mult in teren si cu un arbitru foarte slab, sau poate rau intentionat, nu ai cum sa castigi. De antrenor ce sa mai spui, cand el nu are reactie, iar galeria ce o sa faca acum daca Bocciu va intra la parnaie, nu o sa mai sustina echipa? Ca la noi la nimenea.

  24. Suntem prea radicali! nu au baut 3 zile, e o prostie, poate in prima seara. Dar cand galeria ta, GALERIA TA! nu este langa tine, si unii se huiduie cu altii, si se aude galeria farului, dati-o dreaqu de sustinatori de piata rahovei. Asa sunteti langa echipa? Jenant! Si totusi oamenii au jucat, dar si scarba aia de cavaler in negru, a fost teribil, ba a fragmentat, ba aintarziat, ba nu a vazut, ba vorbea cu ma-sa la telefon sa-i fiarba sarmalele. Pe scurt: putem sa jucam pana ne da sangele pe nas, nu suntem doriti!!!Dixit.

  25. Galeria….ne-Galeria…e importanta…..dar hai sa vedem ce a fost pe teren…..si ce a pregatit acest bergodi…de nimic ?

    Fratilor…trebuia sa vina si ziua in care LEGIUNEA NU MERGE.
    Legiunea care l-a salvat pe mormăilă de fiecare data.
    Si azi LEGIUNEA nu a mers, si nu le-a iesit nimic, tot in contratimp, nu le au mers combinatiile.

    Si uite asa au iesit in evidenta LIPSURILE care exista, lipsa unui joc elaborat si lipsa unei strategii de joc a lui mormăilă, lipsa unui coordonator, LIPSURI care pana acum au fost acoperite DOAR DE REALIZARILE INDIVIDUALE….SI L-AU SALVAT PE mormăilă.

    Si peste toate, uitati-va ce schimbari face ?
    Scoti Papeau, bagi pe Albu ????, nu scoti pe oaida [si mai ia si rosu]….de ce sa joci cu 2 inchizatori pana nu mai poti ?….si alte tampenii.

    Luam acelasi fel de goluri…COPY-PASTE….pe langa autostrada NEISPIRATULUI iacob ?
    Imi amintesc si de golurile lui Alibec, pe care ni le-a dat.

    Si asta a fost.
    MANCAM BATAIE ACASA…DE LA UN farul care avea 3 egaluri si 1 infrangere, in ultimele 4 meciuri.

    Hagi cu jucatori mai slabi reuseste sa ne bata acasa….
    Si scorul putea fi mai mare….ocazii….bara….ne scoate si Aioani.

    Imi pun doar o intrebare: CAND ADUCE DL. SUCU UN ANTRENOR DE RAPID ?

  26. Și apropo de „galerie” : oamenii de acolo au început să se creadă mai importanți decât echipa ! A fost o rușine totală !

  27. Dute ma si fa nani, vrei s-o sun pe maicata?
    Tu chiar vrei sa fi pedepsit, dute fa nani, acum!

    Scuzați-mă, despre joc, este bine, pe felie, ne bagam o petarda in gaoaza, cea mai mare bucurie este sa mai batem oile de 2 ori, campionii de anul asta sunt pe wc, scuze la wcsb, nea Sucu, bre, vrei sa-l faci pe ciobi?
    La vara mai baga 6-7 milioane, nu mai lua rebuturile lor!!!

  28. Rămânem Rapidul dintotdeauna… Când crezi că ești pe val, te trezește un duș rece. Păcat că ne-au bătut împuțiții ăștia, dacă era CFR -ul sau Sepsi nu-mi părea așa de rău. Era o zicală : atacul îți câștigă meciuri iar apărarea titluri… Au fost goluri de curtea scolii…

  29. Mai avem o singură șansă după părerea mea: Sumudica. Cu bergodi nu cred ca vom lua ceva vreodată.

  30. „Felicitări” galeriei care a duruto-n pix de echipă… înţeleg că protestezi pt. Şeful de galerie…5 minute, 10, hai 15 minute, dar tot meciul băi nene? Ajunsesem să ne înjurăm între peluză şi tribune, că ei strigau doar „libertate pt. Suporteri? Echipa nu se mai susţine? Cât despre arbitraj, a cam fost pe faţă…suntem la mâna noastră dar cam ne ciupesc ăştia de ceva vreme.

  31. Sa-mi spuna cineva ultima data cand galeria a refuzat sa sustina echipa, nu e problema, eu astept! Cine crede ca e mai presus decat clubul trebuie sa isi ia pachetelul si sa pleceX pai ma gunoaielor a ajuns rapidul sa sufere din cauza unor grasi imputiti! Afra din giulesti, grasanilor imputiti

  32. Numai vrăjeală.. au baut 3 zile ai au intrat pe teren crezând ca aunt deja campioni. Nu avem atitudine suntem încă circari. Păcat asta nu e fotbal profesionist…suntem niște amatori, vom ocupa locul 4 la final.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.