Daniel NiculaeRapidȘtiri Rapid București

Când vor auzi ce amendă astronomică au primit Albu și Borza, le va pieri cheful de petrecere tuturor jucătorilor din lotul Rapidului

Albu și Borza au primit cea mai mare amendă din istoria Rapidului: câte 10.000 de euro

Deși s-a vehiculat informația că penalizarea financiară este de 10 la sută din salariu pe luna februarie, dar amenda este cu mult mai mare. De fapt este cea mai mare amendă din istoria Rapidului pentru că fiecare dintre fotbaliști trebuie să plătească o penalizare de 10.000 de euro.

Nici în perioada lui George Copos nu a existat o amendă atât de mare, într-o perioadă în care și salariile erau mai mici.

”Au fost câteva cazuri cu jucători amendați pentru încălcarea regulamentului de la Rapid, dar amenzile cele mai mari au fost în jur de 3.000 de dolari sau de euro”, a confirmat pentru Digi Sport un fost oficial al clubului din Grant.

Daniel Niculae a tras un semnal de alarmă pentru restul jucătorilor, după ce Albu și Borza au primit amenzi record

”Indiferent de rezultatul meciului, jucătorii nu aveau voie să părăsească cantonamentul fără acceptul staff-ului. Cu atât mai mult, peste patru zile aveau un alt meci. Nu au primit acceptul nimănui, altfel ar fi știut toată lumea. Amenzile vor fi usturătoare, dar pe noi nu ne intersează atât de mult penalitatea sportivă.

Încercăm să tragem un semnal de alarmă și să învețe ceva din această situație. I-am exclus pe termen nelimitat și se vor antrena cu echipa secundă până când antrenorul va decide să revină la prima echipă. Să sperăm că atât ei, cât și colegii lor vor învăța o lecție din asta.”, a declarat Daniel Niculae, la Liga Digi Sport.

S-ar putea sa te intereseze

11 Comments

  1. La meciul de la Cluj cu CFR după accidentarea lui Săpunari cine a purtat banderola de căpitan? Albu!
    Mie îmi este rușine de rușinea lui.Caracter ZERO!
    Despre ce vorbim?

  2. Sa știi ca peste 4 zile ai meci și tu sa te duci în club denota o atitudine de neprofesionisti…..și o lipsa de respect atât pentru suporteri cât și pentru coechipieri…și hai sa nu mai punem la înaintare tinerețea lui Borza ….ca din acest motiv a avut derapajul….are atâtea exemple de jucători care au călcat pe bec și avea de unde sa învețe…..tu ca suporter îți verși ficații și pe ei ii doare în cot!

  3. Albu si Borza au dovedit iresponsabilitate si lipsa de bun simt. Pot sa-si recupereze amenda prestand in cluburi de noapte de aici in colo .

  4. Bai, Borza este un copil, cand imi aduc aminte ce boacane faceam la varsta lui, mi se face parul maciuca. Sunt oameni iar oamenii mai gresesc, hai sa i iertam, sa trecem peste si sa i incurajam. Nu lasati presa sa ne divida, nu lasati presa sa ne injecteze venin di sa ne muscam intre noi. Daca avem pretentia ca RAPIDUL sa fie un club diferit fata de restul, trebuie sa incepem cu noi. Trebuie sa fim mai smeriti si mai intelepti, nu trebuie sa ne mancam intre noi.

  5. Nu se stie daca ” copilul’ Borza nu a facut premeditat gestul (sa nu uitam cartonasul rosu primit in mod ciudat acum cateva etape), sper sa nu fie si sa se complaca in genul jucatori bumerang ai lui Hagi. Hagi are lot subtire, are foame de jucatori, l ar tenta un pachet Albu -Borza. Oricum trebuie discutat cu el si adus cu picioarele pe pamant si ferit de alte posibile interventii de semasari, impresari. etc.

  6. Acum aia care ma injurati, ce ziceti, avem jucatori de judeteana?
    Astia sunt profesionisti?
    AFARA!!!

  7. Vinovati sunt toti.

    Ce suntem copii ?

    Borza cand a venit la Rapid, nu stie de ce a venit?
    Club serios, logistica buna, patron care investeste, …datoria lui e sa si faca treaba, sa devina din ce in ce mai bun, sa creasca….
    Ce sa caute la chermeze ?
    Ce sa sarbatoreasca ?
    Iar daca s-a dus…cum zic unii de pe aici ca sa isi inece necazul, unu nu e asa ceva, si chiar daca ar fi, asta e o atitudibe de liga comunala.

    In loc sa se duca la distractii/băute, borza trebuia sa revada si sa se uite la ce meci jalnic a facut….si ce bulevard era pe partea lui, plus cam ce a facut pe la golurile 2 si 3 ale moldovenilor.
    Sa vada pe unde a gresit…si sa devina mai bun.

    Ce sa mai zicem de acest albu ?
    Ce avioane a dat prin meci ?
    A vrut sut la poarta de pe dreapta, si a ajuns mingea tocmai langa steagul de pe stanga la colt.

    Cum sa te duci măi la distractie dupa ce ai facut halul ala de meci ?

    La suporteri s-au gandit ?
    Nici de ei nu le-a pasat.

    Deasemenea BERGODI e vinovat ca nu gestioneaza vestiarul si jucatorii…..il doare fix in c…de ceea ce se intampla la echipa.

    Apoi managerii sunt vinovati ca lasa prea multa mana libera italianului, nu il preseaza, controleaza…..si de aceea face ce vrea.

    Liru …liru….crocodilu….trai nineacă….la RAPID.

  8. …toată lumea mai greșește și mai ales când ești tânăr , prostuț , mai dai și de bani și lași pe alții să gândescă pt tine…!!!!!!!!…eu pe Albu l-aș fi sancționat pt ca el e cel care trebuia să gândească ce e bine și ce nu , la anii lui și experiența pe care o are le trebuia să suporte consecințele , lui Borza trebuiau explicate cerințele și așteptările din partea lui pt ca este un copil încă și cu siguranță ar fi înțeles , dar în teren este cam împrăștiat pe partea lui s-au dus acțiunile celor două goluri pe care le-am primit…..????????????…trebuie pus piciorul în prag , eu te plătesc și tu trebuie să joci așa cum îți cer eu dar cu singura condiție ca acel “ cineva “ să știe ce să-i ceară să joace ca din câte observ și la jocul pe care-l practicam nu este acel cineva care să știe incă , dacă nu poți vine altul care se adaptează și poate pe banii ăștia sunt care ar veni să joace fără probleme….!!!…

  9. Amenda ca amenda, dar de copilul ala, de Borza, trebuie avuta grija, In situatia unui stadion ostil poate sa clacheze. De gloaba de Albu nu-mi fac probleme ca ala duce la tavaleala, desi nu cred ca va mai prinde echipa. Ar trebui facuta o conferinta, ceva, in care sa-si puna in cap galeti cu cenusa sa-i mai inmoaie pe suporteri.

  10. Puncte pierdute, cupa pa pa, joc de cascadorii rasului, asta este, mi-am mancat nervii si anul asta, vedem la vara, anul asta ne multumim cu locul 6, patroane la vara daca nu bagi 10 milioane nu iei campionatul, sau crl mai bine nu baga nimic si promoveaza tinerii de la juniori si academie, i-a exemplu „regelui” !
    Nu-ti mai strica banii pe maneloclabari!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.