Alte sporturiRapidȘtiri Rapid București

Rapid, aproape de o victorie uriașă în fața vicecampioanei Europei după o revenire superbă! Finalul a fost incendiar, iar galeria din Giulești a fost la înălțime la Budapesta

Rapid a fost aproape de o victorie uriașă în fața lui Ferencvaros: la Budapesta, scorul final a fost 24-24, în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, chiar dacă gazdele au avut un avantaj și de șase goluri, scrie prosport.ro.

Rapid a început rău meciul de la Budapesta, iar Ferencvaros a condus cu 3-0 în primele minute. Apoi, formația din Giulești a reușit să egaleze și a părut că este în stare să țină pasul cu adversara ei.

Totuși, formația din Ungaria a făcut 10-5 după 20 de minute, iar la pauză a avut patru goluri avantaj: 15-11.

Repriza secundă a fost pe muchie de cuțit: Rapid a demonstrat că a trecut peste perioada mai grea și a fost aproape chiar de o victorie uriașă, însă în cele din urmă rezultatul final a fost 24-24.

Deși Rapid tocmai a jucat la Botoșani și se pregătește acum de duelul de la Sibiu, echipa de handbal feminin a avut parte de o susținere puternică la Budapesta.

Suporterii români au dominat fondul sonor din tribune, fiind de mai multe ori insultați de fanii maghiari.

Atmosfera a fost una de mare derby, chiar dacă Rapid a început rău și acest sezon european, iar Ferencvaros nu făcuse nici măcar un punct până la meciul de sâmbătă.

În sezonul precedent, Rapid a avut un parcurs remarcabil: a fost surpriza plăcută a competiției și a atins sferturile de finală.

S-ar putea sa te intereseze

3 Comments

  1. Nu sunt la curent cu situatia jucatoarelor de la Rapid, dar am observat ca au lipsit Orlane Kanor si Eliza Bucevschi pe langa olandeza Polman care sitam ca e accidentata. De aceea rezultatul e cu atat mai meritoriu pentru ca aceste 3 jucatoare de baza nu au putut juca. Felicitarri fetelor!
    Constat ca cineva crede ca guvernul ne jupoaie pe noi pentru a fi platite handbalistele straine din campionatul nostru. Da, nu prea e in regula sa dam cele mai mari salarii din Europa, insa guvernul ne pune taxe pentru a acoperi pensiile speciale, pe care vor sa le pastreze ca pe sfintele moaste. Acolo e adevarata rusine domnilor.

  2. Fără handbaliste milionare plătite din banii publici! Guvernul ne jupoaie pe noi ca să le plătească pe ele. În loc să reducă din cheltuieli, Ciolacu mărește taxele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.