Sibiu: Turiştii, surprinşi să asculte arii de operă pe Podul Minciunilor

Turiştii care se plimbau luni la amiază prin centrul istoric al Sibiului au fost plăcut surprinşi să vadă tinere care cântă arii din opere pe Podul Minciunilor – acest moment inedit face parte din programul „Take an Opera Break”, din cadrul Sibiu Opera Festival organizat de Filarmonica de Stat din municipiu, scrie AGERPRES.

Primul recital de operă programat luni a avut loc în curte la Consiliul Judeţean, după care artiştii au cântat în curtea interioară a Primăriei, însă cei mai mulţi spectatori turişti au fost în Piaţa Mică din oraş, pe Podul Minciunilor, un obiectiv important al Sibiului. Momentele de operă continuă luni la sediul Bibliotecii Judeţene şi la unul dintre cele mai vechi hoteluri din oraş.

Pasagerii care se vor afla marţi în Aeroportul Internaţional din Sibiu vor fi acompaniaţi, începând cu ora 12.00, de muzicieni care interpretează arii de operă. La fel, clienţii unuia dintre cele mai mari centre comerciale din Sibiu, marţi, vor servi masa având alături pe artiştii din cadrul Sibiu Opera Festival. „Take an Opera Break” se va sfârşi sâmbătă, cu recitaluri programe in Muzeul ASTRA şi la un restaurant cu specific săsesc din Sibiu.

Turiştii care se vor afla miercuri la Păltiniş şi la Bâlea Lac este posibil să se bucure şi ei de arii de operă, interpretate la înălţime, dacă condiţiile meteo vor permite asta.

Filarmonica din Sibiu popularizează opera în rândul sibienilor şi al turiştilor, oferind aceste recitaluri gratuite, în spaţii publice şi private, unele neconvenţionale.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!