Cristian SapunaruIstorie

POVESTE | Omul care l-a transformat pe Cristi Săpunaru

Unii oameni apar în cariera sportivilor chiar la momentul potrivit și le marchează călătoria prin labirintul întortocheat spre succes. Și Cristi Săpunaru (37 de ani) are o serie de antrenori determinanți în cariera sa. Fotbalist care impresionează și în prezent, căpitanul Rapidului nu l-a uitat pe unul dintre tehnicienii care i-au influențat decisiv cariera. În sezonul 2005-2006, Săpunaru era perceput, la FC Național, drept unul dintre cei mai valoroși tineri fotbaliști din România. Își intra din ce în ce mai bine în rolul de fundaș central după ce începuse fotbalul pe postul de atacant, dar antrenorul care-i prelua pe „bancari” îi identifica și alte calități.

Pe acordurile vesele ale celor din Los Platanos

Pentru Cristiano Bergodi, fost star al lui Lazio, Parcul cu Platani devenea block-startul din cursa de principal, după ce fusese secund la Lecce și Lazio. Iar conexiunea dintre Bergodi și Săpunaru a survenit rapid. Omul cu 160 de partide pentru Lazio avea să sesizeze calitățile cu care era înzestrat Săpunaru, atuuri care-l făceau un fotbalist ideal pentru banda dreaptă. Mutarea s-a produs repede. Cu pieptul dezgolit și mintea încărcată de obiective mari în fotbal, „Săpun” își accepta rolul, iar pe ritmurile celor din Los Platanos, celebra orchestră din Cotroceni, excela prin raidurile de pe banda dreaptă.

Săpunaru: „Îl apreciez enorm pe Bergodi”

Provocat de Pro TV să-și amintească perioada romantică a carierei, actualul căpitan al Rapidului a făcut o incursiune în trecut, în contextul revenirii lui Bergodi, în România, la Sepsi. „E unul dintre oamenii care m-au ajutat foarte mult în fotbal și îl apreciez enorm. E un antrenor foarte bun! Eu eram fundaș central, iar el m-a pus fundaș dreapta”, i-a declarat Săpunaru, vineri, jurnalistei Pro TV, Matilda Popa. Ce s-a întâmplat după ce Bergodi i-a schimbat postul fostului internațional. Din rolul de fundaș dreapta, „Săpun” avea să câștige Europa League (2011), după 1-0 cu Braga (Falcao ’11), la Dublin.

Săpunaru a atins apogeul ca fundaș dreapta

Făcea parte dintr-o echipă stelară, alături de Falcao, Hulk, Moutinho sau Alvaro Pereira, iar la final făcea turul stadionului înfășurat în steagul României. Un bun PR pentru fotbalul românesc, dar și o mare realizare personală. Momentul FC Național îi înviorează și acum retina lui Bergodi. Într-un interviu acordat în trecut, pentru ProSport, italianul povestea modul în care i-a schimbat rolul lui Săpunaru în mecanismul „bancarilor”. Dezinvolt în flancul drept, bucureșteanul avea să se perfecționeze, treptat, cu noua fișă a postului în minte.

Bergodi: „S-ar fi aruncat și în foc pentru echipa lui!”

„Unul dintre primele lucruri care-mi vin în minte este o schimbare pe care am făcut-o la FC Național. Și să știi că sunt mândru de ea. Unul dintre cei mai buni fotbaliști români din ultimii ani, Săpunaru, juca la FC Național fundaș central. De pe vremea lui Oli (n.r. – Cosmin Olăroiu). Calitățile lui i le-am identificat rapid: bun la jocul aerian, agresivitate pozitivă, poziționare, înclinație spre acrobații, capacitate de efort. Tipul de fotbalist care s-ar fi aruncat și în foc pentru echipa lui! Și atunci am luat decizia de a-l trece fundaș dreapta, un post care i s-a potrivit mănușă. Și zic asta în primul rând pentru că la Porto a câștigat Europa League din postura de fundaș dreapta”, rememora Bergodi.

În sport, dar mai ales în fotbal, există întâlniri între profesori și elevi la momentul potrivit. Interacțiunea dintre actualul căpitan al Rapidului și noul antrenor de la Sepsi a fost decisivă. Și pentru cariera fotbalistului, dar și pentru un italian care îl plasează mereu pe Săpunaru printre elevii de top cu care a lucrat.

Sursa: sport.ro

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.