Istorie

ISTORIE | Micile plăceri ale lui Baratky, cel cu care a fost comparat… Maradona!

Despre Iuliu Baratky s-au scris vrute și nevrute. Cum el a jucat la Rapid acum mai bine de 80 de ani, e lesne de înțeles că mărturiile pot fi subiective. Sau nu! Mai ales dacă ne amintim că despre el au vorbit contemporani precum Angelo Niculescu, Ion Costea sau Viorel Krauss. Ultimul chiar pentru 1923.ro, în urmă cu câțiva ani. Acum, gsp.ro a scos de la naftalină o serie de povești despre Rapid. Sigur, unele sunt niște enormități, dar cele cu Baratky sunt subiecte demne de pus pe tapet și scos în evidență. Nu de alta, dar marele Maradona a fost comparat cu Baratky. Și spunem asta, pentru că această comparație a fost făcută în 1983, cu trei ani înainte ca marele Diego să ia Cupa Mondială.

Vorbele lui Grigore Lăzărescu, președinte la Rapid în 1924

Vorbim, așadar, despre un subiect publicat acum aproape patru decenii, din vorbele lui Grigore Lăzărescu, președintele CFR-ului în 1924. Acesta își amintea: „atunci când mă mai reculeg, îmi amintesc de unde am început și văd unde am ajuns, nici nu-mi vine să cred că au trecut 60 de ani. Pe atunci, jucătorii erau oameni simpli. Veneau de la muncă direct la antrenamente sau la meciuri. Era o echipă săracă, susținătorii erau și ei puțini, dar cât de entuziaști!”. 

Maradona, comparat cu Baratky! Nu acum, în 1983!

Lăzărescu, fost inginer la Atelierele Grivița, îl considera pe „Giussy” Baratky „fanionul vechiului Rapid, pe care, dacă ar fi să-l compar cu cei de acum, l-aș compara cu Maradona”. Baratky, „Minunea Blondă”, cum i se spunea, a activat la Rapid, ca jucător și antrenor în perioada 1936-1946. Mai mult, pe lângă aceste vorbe cu o greutate inestimabilă în istoria fotbalului românesc, nu doar cea a Rapidului, au apărut detalii suplimentare despre omul Giussy Baratky, unul cu adevărat senzațional. Poveștile-i aparțin lui George Mihalache, fost scriitor și mare iubitor al Rapidului. Acest interviu a fost publicat de gsp.ro în februarie 2009, cu doar câteva luni înainte ca Mihalache să se stingă din viață.

Baratky, băgat la răcoare de prefectul Marinescu

„Venus îl avea drept protector pe Gabriel Marinescu, prefectul de atunci al Bucureştiului. Marinescu a fost primul Gigi Becali din fotbalul românesc, făcea orice pentru echipa lui. Oamenii vorbeau că la el „curg banii ca la robinet”, făcea mereu transferuri. Baratky a fost arestat la un moment dat, pentru că a refuzat să treacă la Venus! Nu era de glumă. Baratky şi-ncă trei colegi de-ai lui au fost încarceraţi din cauza refuzului lor de a trece la Venus”, a declarat George Mihalache la momentul respectiv, după care a trecut apoi la câteva amănunte din viața sa privată.

„Pleca cu saci de bani în fiecare seară”

„Prin ’40, era criză mare, şi antrenorul Rapidului, Cibi Braun, s-a dus acasă, a tăiat un porc şi le-a adus jucătorilor, să aibă ce mânca și ei. Contribuiau şi suporteri, şi conducători, fiecare din banii lui, ca să asigure supravieţuirea clubului. Fotbaliştii erau cazaţi în hotelu’ ăla de la gară, care aparţinea cumva tot de Rapid. Jucătorii câştigau decent, nu erau bogaţi. Bine, existau şi excepţii. Lui Baratky îi dăduseră în administrare, în arendă cum se zice azi, bufetul de la stadion, ăla de la tribuna oficială. Pleca de acolo cu saci de bani în fiecare seară! La fel de repede îi şi risipea, avea buzunarele sparte!”

Vinul vin, fotbalul fotbal!

„Lui Baratky îi plăcea să bea şi să joace poker. Juca pe bani mulţi de fiecare dată şi se mai întâmpla să piardă tot. Bea vin. Fotbalul era fotbal, petrecerea era petrecere. Odată, la un antrenament, Baratky a apărut cu o oră înaintea celorlalţi. L-am întrebat de ce şi mi-a zis „Nea Gică, aseară am întrecut măsura!”. El simţea asta şi trăgea şi mai tare la antrenamente după nopţile de beţie”, a încheiat atunci George Mihalache. Rămâi pe 1923.ro, site-ul tău preferat, pentru că astfel de povești continuă!

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.