Universitatea Craiova a câștigat la pas meciul cu Dinamo, scor 5-0, dar Laurențiu Reghecampf nu este pe deplin mulțumit de lot. Oficialii oltenilor mai vor un mijlocaș, dar nu unul oarecare, ci unul care să fie permanent o soluție și pentru regula U21. Gruparea din Bănie se pare că nu se va mai baza pe Alexandru Mateiu (31 de ani) și pe Mihai Bălașa (26 de ani), fotbaliști care au evoluat foarte puțin în mandatul lui Reghe. Pe cale de consecință, diriguitorii juveților sunt tentați să-i cedeze pe cei doi jucători spre Giulești, în schimbul fotbalistului care a trecut examenul de Bacalaureat cu nota 10, susțin surse de-ale digisport.ro.
Pănoiu a intrat în vederile lui Laurențiu Reghecampf
Rămâne de văzut acum și care va fi reacția conducătorilor grupării de lângă Podul Grant. Însă, este puțin probabil ca cei de la Rapid să accepte acest schimb și fără o sumă de bani la mijloc, mai ales că Pănoiu are potențial și poate reprezenta o afacere de succes pe termen mediu și lung pentru Universitatea Craiova. Mintea sclipitoare de la Rapid: ”Unii colegi reacționau cu întârziere la ce gândea el”. Fotbalistul vizat de Craiova a fost lăudat de Daniel Pancu, fostul său antrenor din Giulești. ”Pancone” susține că, datorită minții sclipitoare, Ștefan Pănoiu este mereu cu un pas înaintea coechipierilor săi.
Pancu: ”Pănoiu nu mă surprinde! Colegii reacționau cu întârziere la ce gândea el”
”Pe mine nu mă surprinde, pentru că știu căt de preocupat era și el, după antrenament, mergea la școală, își număra pur și simplu prezențele. Oricum, el are inteligență în joc, se vede și acum. Oricând poate să facă și altă meserie. Eu aveam o problemă cu el pentru că aveam colegi de-ai mei și de-ai lui care reacționau cu întârziere la ce gândea el”, a declarat Daniel Pancu, la emisiunea Fotbal Club. Rămâi pe 1923.ro, site-ul tău preferat, pentru detalii!






Sa speram ca Angelescu si Nico nu cad in capcana lui Rotaru. Panoiu e jucator de viitor, plus ca se pliaza pe regula Under inca minim doua sezoane.
Din sezonul viitor, Sefer nu mai intra la regula Under, si daca ar pleca Panoiu, am ramane doar in Rares Ilie (si doamne fereste Florica) ca titular Under.
Bine Roataru nu e prost, il vrea pe capitanul U20, jucator aplicabil la regula Under inca doi sau trei ani, de perspectiva si in schimb ne da noi jucatori trimisi la echipa a doua. Care probabil or sa vrea si 10.000 pe luna
Cum vine asta? Sa iei jucator de perspectiva certa si sa oferi 2 jucatori, mediocri, pe care nu-i mai vrei. Hai la plimbare, tata, ca s-anchis. Dar daca tot insistati, puneti voi 5 mil euro pe masa si stam de vorba. Asa ar trebui sa faca Victor si cu Nico
Apropos, de tineri. Decât jalnicul Dandea, care în meciul cu Voluntari a crezut că sunt Rusaliile și a pus-o de un Căluș, atribuindu-și rolul ” mutului”, mai bine era folosit Ignat. Măcar atunci nu am fi fost așa de supărați de rezultat.
Panou,Ilie,Ignat sunt multi jucatori tineri,pe care Rapidul trebuie sai creasca,da Universitatea terbuie sa si creasca fotbalistii lor.Ce s-a terminat talentele in Banie.
Rapidistii nu tradeaza….
Mde, dacă Rotaru îi promite lui Panoiu vreo 10000 pe lună…
Nu este nimic de comentat; cum sa dai un talent de 18 ani, cu mare potențial pe 2 mediocrii ?! Sa fi ori idiot, ori prost manager, nu cred că este cazul…A, poate mai dau și vreo 3,4 mil. €, așa poate…Mateiu liber de contract, da, Bălașa, mai bun cred ca Dandea, dar, atât…Aștept de la băieți o altă prestație și- un rezultat pe măsură! Forza RAPID!!!
Asta ar mai lipsi. Să-ți dai și viitorul. Pănoiu și Ilie sunt jucători de viitor. În niciun caz nu cred că șefii Rapidului sunt așa naivi să-i cedeze în L1. V. Angelescu a declarat că Rapidul va vinde jucători numai afară iar dacă ar fi pentru rivali, la preț dublu. Așa că e greu de crezut că vor da un jucător de perspectivă chiar și pentru doi jucători dar care nu au rupt gura târgului la Craiova.