Zeno Bundea (43 de ani), fost jucător la Rapid, a primit o suspendare drastică după ce a fost acuzat că ar fi lovit cu palma peste față o femeie arbitru, în timpul meciului de juniori pe care echipa sa, Zenit Fotbal Oradea, l-a susținut în compania celor de la LPS Oradea. Jozefinne Schuster (23 de ani), tânăra care a arbitrat partida dintre cele două formații U15, a scris în raportul de joc faptul că Zeno Bundea a lovit-o cu palma peste față, a înjurat-o și a continuat să o bruscheze. Antrenorul neagă vehement acuzațiile oficialului și speră că va avea câștig de cauză la apel, unde, spune el, vor cântări decisiv declarațiile martorilor.
”Comisia AJF a decis suspendarea lui Zeno Bundea pentru 18 etape, la care se adaugă și o penalitate 1.500 lei conf. T II S II art. 65/b, coroborat cu art. 43/6b din RD”, se arată în comunicatul AJF Bihor.
Zeno Bundea se apără: ”Nu este adevărat”
„Nu este adevărat ce a scris domnișoara în raport. Cum să o lovesc? Nimeni dintre cei prezenți acolo nu a văzut aşa ceva şi doar nu erau acolo numai oameni care sunt de partea mea. Am protestat, este adevărat, dar nu am lovit pe nimeni, cu atât mai puţin pe domnişoara arbitru. Suspendarea este mult, mult prea drastică şi sper ca la apel sa fie luat în calcul şi ceea ce spun eu şi afirmaţiile martorilor”, a comentat Zeno Bundea pentru Digi Sport.
Bihor Oradea, Rapid, Kickers Offenbach, FCM Bacău, Mannheim, Zenit Sankt Petersburg, Craiova, FC Național, Maccabi Netanya, U Cluj, ACU Arad, Luceafărul Oradea, CS Crișul Sântandrei și Universitatea Oradea sunt formațiile la care a evoluat ca jucător Zeno Bundea. Zeno Bundea are teremen de 5 zile, de la data comunicării oficiale pe site-ul AJF Bihor, pentru a face recurs, scrie digisport.ro.






Eu unul nu cred ca Zeno a lovit-o pe arbitra. Il stiu de cand a venit la Rapid si nu se baga la clinciuri pe teren.
Domnișoarele arbitre să conducă meciuri de fotbal feminin. E necuviincios că se bagă așa între bărbați. Ar trebui să le ajungă un iubit sau un soț. Iar FRF n-ar trebui să se ocupe, sub pretextul feminismului, cu satisfacerea unor dorințe cam dubioase.