HANDBAL | Rapid – Măgura Cisnădie 29-24

Ce găsești în articol

  • Prestație foarte bună a CS Rapid!

După un meci absolut electrizant, echipa feminină de handbal a Rapidului a mai obținut un succes în Liga Florilor, 29-24 pe teren propriu cu Măgura Cisnădie. Julie Foggea a făcut minuni între buturi, apărând șase aruncări de la 7 metri. În plus, franțuzoaica s-a aflat la originea golului de 15-14, cel prin care Rapidul a preluat prima dată conducerea pe tabelă, după o lansare perfectă de contraatac pentru Sorina Tîrcă. Eliza Buceschi a impresionat din nou cu procentajul golurilor marcate de la linia de 7 metri, statistica ei totală, în acest meci, numărând 6 goluri.

Prestație foarte bună a CS Rapid!

Jocul a avut sinusoide, iar marele merit al giuleștencelor este că au putut reveni după un început de coșmar, în care au fost conduse cu 5-0 de oaspete. Fraga fernandez a avut și ea o evoluție fantastică, înscriind, la un moment dat, trei goluri consecutive care au înclinat balanța. Sorina Tîrcă a marcat 4 goluri, dintre care 3 pe contraatac, iar la un moment dat Ainhoa Fernandez a dominat semicercul pe pivot, înscriind 3 goluri. Alexandra Badea a primit cartonaș roșu direct, pentru o intervenție considerată dură, dar, una peste alta, victoria este meritată și la ea a contribuit întregul lot. Aceasta a fost a treia victorie a rapidistelor în actuala campanie.

Hai Rapid!

Sursa: Facebook Club Sportiv Rapid

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „HANDBAL | Rapid – Măgura Cisnădie 29-24”

Comentariile sunt închise.