Nicolae Carnat, unul dintre jucătorii care a impresionat în acest debut de sezon la Rapid, a vorbit la finalul partidei pierdute 1-2, pe Arena Națională, în fața CSU Craiova. Mijlocașul împrumutat de la CFR Cluj, a explicat, în detaliu, pentru suporterii vișinii, cum a fost meciul cu echipa olteană, cu una dintre cele două Universități Craiova.
Ce a declarat Nicolae Carnat la finalul Rapid – CSU Craiova 1-2
„E frustrant să pierzi așa, fiindcă în repriza întâi am avut 1-0, controlam jocul, apoi a venit acel cartonaș galben, care, după părerea mea, n-a fost. Am făcut un joc bun până în minutul 80, având în vedere că am fost în 10 oameni, am rezistat bine. E greu să te aperi în 10, ei au jucători de calitate, a apărat și Horațiu foarte bine! Va fi un meci greu și la Arad, e în deplasare, pe un teren cu suporteri mulți.”
„Sper să ne motivăm și să ne redresăm după prima înfrângere. Sper să fim bine acolo și să facem o figură frumoasă, fiindcă nu asta e fața noastră. Fața noastră s-a văzut în prima repriză cu Craiova. Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare și la Arad, iar noi vom juca și pentru ei, vom face tot ce se poate să câștigăm, pentru că și ei fac extrem de mult pentru noi!”, a declarat Nicolae Carnat pentru canalul premium de Facebook al FC Rapid 1923.






FZR…
Cinste ție și întregii echipe