Oana Manea (36 de ani), care îşi anunţase încheierea carierei în urmă cu doi ani, va reveni în activitate şi va juca pentru echipa feminină de handbal Rapid Bucureşti, a anunţat gruparea vișinie pe pagina sa de Facebook. Fostul căpitan al naţionalei şi câştigătoare a trofeului Ligii Campionilor în 2016, cu CSM Bucureşti, a jucat 12 ani la Oltchim Râmnicu Vâlcea (2001-2013), unul la Krim Ljubljana (2013) şi cinci ani la CSM Bucureşti (2014-2019). Are în palmares 12 titluri de campioană naţională, 4 Cupe şi 4 Supercupe ale României.

oana-manea8
Oana Manea a semnat cu Rapid / Foto: Facebook @handbalrapidbucuresti

A evoluat în 193 de meciuri şi a marcat 433 de goluri pentru echipa naţională, cu care a participat la 5 ediţii ale Campionatului European (medalie de bronz în 2010) şi 3 ale Campionatului Mondial (medalie de bronz în 2015), informează Agerpres.

  • Oana Manea va purta tricoul cu numărul 22 la Rapid

Rapid le-a mai adus pentru sezonul viitor pe spaniolele Alicia Fernandez Fraga (centru) şi Marta Lopez Herrero (extremă dreapta), ambele de la SCM Râmnicu Vâlcea, portarul Denisa Dedu şi interul stânga Gabriela Perianu, ambele de la CSM Bucureşti, pivotul spaniol Ainhoa Hernandez Serrador (Zubileta Evolution Zuazo), interul dreapta angolez Azenaide Danila Jose Carlos (Podravka Koprivnica) şi interul stânga Sorina Tîrcă (Corona Braşov).

Sursa: digisport.ro