Decizia UEFA care schimbă absolut tot ce știai despre fotbal

Ce găsești în articol

  • UEFA, anunț istoric! Ce se întâmplă cu golul marcat în deplasare

UEFA a anunțat că regula golului marcat în deplasare va deveni istorie începând chiar cu sezonul care va începe în curând. Din sezonul viitor, în toate competițiile europene, masculine, feminine și la nivel de tineret, golul marcat în deplasare nu va mai fi decisiv. Până în prezent, dacă două echipe terminau la egalitate o dublă manşă în cupele europene, atunci mergea mai departe echipa care marcase mai multe goluri în deplasare, în cadrul celor două partide.

UEFA, anunț istoric! Ce se întâmplă cu golul marcat în deplasare

În cazul în care în dubla manșă scorul este egal, atunci se va trece la două reprize de prelungiri, de câte 15 minute, iar apoi, dacă este cazul, vor urma loviturile de departajare. Din sezonul 2021-2022, regula golului marcat în deplasare nu va mai conta, iar Dan Petrescu, de exemplu, are motive să regrete că decizia nu a fost luată mai devreme. Pe banca celor de la CFR Cluj, fostul internațional român a trăit o dramă în primăvara Europa League, după dubla cu Sevilla. Atunci, spaniolii s-au calificat în optimile competiției, după ce au înscris în Gruia (1-1), iar în Spania scorul a fost 0-0.

Regula care va deveni istorie în Europa a adus recent și eliminarea celor de la Juventus din Liga Campionilor, după dubla de coșmar cu Porto.

Sursa: prosport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Decizia UEFA care schimbă absolut tot ce știai despre fotbal”

Comentariile sunt închise.