Noul Giulești va arăta mai bine decât La Bombonera!

La Bombonera
La Bombonera

La Bombonera, ce stadion! Ce similitudine! Așa cum am spus deja, oricum ar arăta noul Giulești, tocmai unicitatea lui îl va face diferit pe viitor. Acea tribună a doua atât de mult contestată mă face să fiu sigur că va fi tocmai unitatea care îi va da noua identitate. Așa cum se întâmpla, pe vremuri, cu potcoava sau turnulețul vechiului Giulești! Numai că mult discutata tribună a doua are un corespondent mult mai celebru la nivel internațional. Este vorba despre La Bombonera. O arenă celebră, pe care Boca Juniors joacă meciurile de acasă. Știți voi, una dintre cele mai iubite echipe din America de Sud.

La Bombonera, de trei ori mai mare decât noul Giulești

E drept, acolo sunt 48.000 de locuri, comparativ cu cele 14.000 ale Giuleștiului. Însă echipa din Buenos Aires, de care a auzit toată planeta, are și un public mult mai numeros. Stadionul lor are cam aceeași particularitate de formă cu cea a Giuleștiului. Doar că acolo vorbim despre un contrast mult mai puternic. Chiar și așa nimeni, niciodată, nu a pus celebra arenă sud-americană la coșul de gunoi al istoriei fotbalului. Nouă de ce nu ne-ar plăcea ceea ce ni se pregătește? Rețineți vorbele astea, fiindcă în 10-20 ani veți avea o percepție total diferită față de cea actuală legată de noul Giulești.

Foto: wikipedia.org

CITEȘTE ȘI  VIDEO | Stadionul Giulești prinde contur și formă! Imagini cu instalația de degivrare

1 COMENTARIU

  1. Nu inteleg de ce se face atata discutie pe seama capacitatii de 14400 si nu mai stiu exact, cate locuri. Pai cand era doar potcoava, cate locuri avea? Dupa ce s-a construit peluza a-2-a si s-a marit capacitatea, la cat timp a fost inchisa peluza veche? Numarul de locuri era tot in jur de 14000 si se ocupau in totalitate de cateva ori pe sezon. In rest media era de opt, noua mii, asta daca ne luam dupa numarul de bilete vandute.
    Mie unul mi-a placut cum arata stadionul, inca de cand am vazut macheta. Acum, la scara reala, arata cu mult mai bine. Sa dea Dumnezeu sa fim sanatosi si sa fim 14000 in tribune la fiecare meci.

LĂSAȚI UN MESAJ