Echipa feminină de handbal Rapid București a dispus cu 27-23, la Baia Mare, în Liga Florilor, de CSM Galați. Fetele lui Carlos Viver au jucat foarte bine și au condus la pauză cu 18-12. Asigurându-și, astfel, un succes facil. Pivotul Kassouma a jucat excelent, șase goluri, ca și Chiricuță în extremă, șapte goluri. Cele două, ca și portarul Dobre, au fost cele mai bune rapidiste. Ușor obosite, cele două internaționale Laura Popa și Eliza Buceschi, au jucat în nota lor obișnuită. Cea mai spectaculoasă fază a meciului a fost aeriana plecată de la Chiricuță și finalizată de Claudia Constantinescu. După acest succes, handbalistele feroviare urcă pe locul 5 în clasamentul campionatului, cu un total de 18 puncte, scrie pagina de Facebook Club Sportiv Rapid București.
CS Rapid a bătut Dinamo la polo feminin
Nici la polo fetele nu se mișcă tocmai rău! În cel de-al patrulea turneu al Superligii Naționale de polo feminin, la Bazinul Tolea Grințescu – Floreasca din Capitală, Rapid a trecut, în această seară, de Dinamo, cu scorul de 11-5. În clasamentul competiției, lider este steaua, 23 de puncte, urmată de Rapid, 20 de puncte și Dinamo, 14 puncte, punctează aceeași sursă. În ultimele zile, rapidiștii au obținut o serie de rezultate bune și la volei.
Lupta pentru promovare continuă la volei
Echipa masculină de volei Rapid București s-a impus, la Sala Polivalentă ”Rapid”, împotriva celor de la Academia de Volei Tomis Constanța. Cu scorul de 3-0 (25-23, 25-22, 25-21). Formația pregătită de Aurel Ioniță este lider în seria de Divizia A2, fiind favorită în ceea ce privește lupta pentru promovarea în eșalonul de elită al voleiului românesc. Rapidul a învins la masa verde pe Știința Bacău , care nu s-a putut prezenta la turneu. Pe teren propriu, cu Titanii ASE București, giuleștenii au cedat cu scorul de 3-2 (22-25, 25-23, 25-21, 22-25, 15-10).
Urmează turneul final pentru CS Rapid
Totuși, cu 7 puncte acumulate, ei au terminat grupa pe prima poziție, ajungând astfel la turneul de promovare. În faza finală, pentru accederea în Divizia A1, echipa pregătită de Aurel Ioniță va juca împotriva celor de la Titanii ASE București, dar și a altor formații care vor veni din grupa de calificare vestică. Turneul de promovare, care va fi organizat de Federația Română de Volei, urmează să fie anunțat, dată și locație, cât mai curând posibil.





