Pentru Jose Mourinho acest succes rapid a durat 15 ani. Numai pentru a se modela. Fiu de fost fotbalist decent, Jose nu a fost vreodată mai mult decât mediocru. Și așa, e un cuvânt prea mare pentru cariera sa. Îi plăceau însă detaliile, analizele, pregătirile minuțioase. A început să lucreze ca asistent pe la echipe mici, apoi ani de zile a fost translator al lui Bobby Robson. Sigur, dacă-i judeci accentul, nu ai spune, dar tipul ăsta chiar a lăsat mereu o impresie excelentă alături de cei care a lucrat. În timpul muncii de ucenicie pe care a făcut-o, în CV au intrat inclusiv Sporting Lisabona, FC Porto și, mai important, FC Barcelona. Unde a rămas alături de Louis van Gaal, care venise în locul lui Robson.
Jose Mourinho și 2003, primul an de notorietate
Lumea a început să „guste” din Mourinho în 2003, când a luat Cupa UEFA cu FC Porto. Apoi, un an mai târziu, numele său a fost gravat strașnic în istoria fotbalului după ce a luat cu aceeași echipă trofeul ăla mare, cel al Champions League. Un antrenor tânăr, chipeș, pe care toți îl vedeau ca pe un succes rapid, apărut peste noapte. Numai că în spatele acestui succes stăteau aproape 15 ani de ucenicie și interacțiune cu figuri emblematice ale fotbalului. Mourinho nu a putut juca fotbal, dar s-a putut integra cum trebuie în lumea care conduce fenomenul. Mulți, probabil, râdeau de el când preluase pentru câteva etape pe Benfica, ca un soi de interimar sau când pregătea Uniao Leiria. Apoi, după ce a preluat marele Porto.
Chelsea din 2008, pregătită de Mourinho pentru Champions League
Nu a mai râs nimeni când Peter Kenyon îl prezenta, în 2004, ca antrenor cu care Chelsea va arăta total diferit peste zece ani. Afirmațiile s-au adeverit întocmai, fiindcă în două mandate, Jose Mourinho a obținut aproape jumătate dintre trofeele majore din istoria clubului. Adică trei titluri – unul avea clubul în toată existența până la sosirea sa, acum are șase – plus premisele dezvoltării unei echipe care să câștige Champions League. Avram Grant n-a reușit în 2008, pierzând finala la penalty-uri cu Manchester United, dar nimeni nu poate spune că pentru acel meci fundația n-a fost făcută de Jose. Între timp el era ocupat cu construirea unei echipe de superclasă la Inter Milano.
Succes enorm la Inter, ținut în umbră de Barcelona la Real Madrid
Avându-l inclusiv pe Cristi Chivu în teren, Jose Mourinho a reușit ceea ce numai Helenio Herrera mai făcuse, să ia Liga Campionilor cu milanezii. În 2010, după ce a eliminat marea echipă a Barcelonei, poate numărul 1 din toate timpurile, și în finală a învins alt greucean, anume Bayern München. Urma Real Madrid, un club pe care-și jura, cu vreo 15 ani în urmă, când lucra alături de Guardiola și Ronaldo în Catalonia, că nu-l va antrena decât pentru a-l distruge. A stat trei ani pe Bernabeu, ceea ce e o perioadă uriașă pentru un antrenor, dar visul de a lua Champions League și aici s-a oprit de trei ori în semifinale. După plecarea sa, Real Madrid a luat râvnita cupă de patru ori în cinci ani! Să fi avut vreun merit? Greu de spus! Cert e că perioada de la Real Madrid a fost una satisfăcătoare, având în vedere, totuși, forța Barcelonei. Și că nu putea transforma „Los Blancos” în Inter.
Fularul rapidist de la Real Madrid – Borussia Dortmund
Totuși pentru mine, personal, o experiență inedită s-a consumat în noiembrie 2012. Aproape opt ani au trecut de atunci. Angajat fiind la ProSport am primit o deplasare de vis la Madrid, pe Bernabeu, pentru un Real – Dortmund 2-2. O repetiție în grupe pentru semifinala pe care nimeni nu o anticipa de peste numai câteva luni. La conferință, stăteam în fața a doi giganți: Jose Mourinho și Jürgen Klopp. Dincolo de normalitatea conferinței – n-am avut șansa să prind vreun moment excentric, eu stăteam mândru având în jurul gâtului fularul cu Rapid, cu numele lui Dani Coman pe el. Primul cumpărat, în 2007. A fost unul dintre momentele în care a încolțit ideea fondării unui magazin on-line în care fiecare rapidist să poată alege ce-i place, ce-și dorește, la un raport calitate-preț imbatabil.
Mourinho: peste 300 meciuri la Chelsea, mai mult de 200 victorii
Jose Mourinho avea să plece de la Madrid la începutul sezonului pentru a reveni la Chelsea. Într-un al doilea mandat, nu la fel de bun ca primul, dar tot prolific. Deja londonezii aveau trofeul Champions League în vitrină, așa că presiunea era, pe de-o parte mai mică, pe de-o parte mai mare. După peste 300 de meciuri, peste 200 victorii cumulat în două mandate, drumurile celor două părți s-au rupt definitiv în condiții nu tocmai bune. Astfel că pentru Jose Mourinho a venit o provocare și mai mare în mai 2016. La cinci luni după ultima partidă pe banca lui Chelsea: Manchester United. În biografia parcursă, drumul se oprea la „întoarcerea acasă”, adică pe Stanford Bridge, dar cum am urmărit fenomenul necontenit de atunci, capitolele ce urmează nu au cum să nu fie menționate.
Provocarea carierei: Manchester United
După aproape trei decenii fabuloase cu Sir Alex Ferguson la cârmă, misiunea de la United era, de departe, cea mai grea. David Moyes și, mai ales, Louis van Gaal, eșuaseră destul de repede. Ce a construit scoțianul se dărâma precum un castel de nisip. Celebrul olandez nu a putut decât să câștige o Cupă a Angliei. Prea puțin însă, după actualele standarde ale clubului în doi ani. Cu toate că Ferguson a luat primul titlu, adică FA Cup, în 1991, la cinci ani după ce a fost instalat. Circumstanțele erau diferite. Mourinho a venit, a stat 144 meciuri, a avut rezultate decente, dar după două sezoane jumate, trofeul Liga Europa și un loc 2 în Premier League nu au fost suficiente. Moștenirea lui Sir Alex era prea grea. Cu toate astea, portughezul a lăsat o amprentă bună.
Urmează meciul 1000 pentru Mourinho. La cel mai înalt nivel!
Ca și la Chelsea, a fost dat afară. A aștept luni bune pentru ceva potrivit, iar acum este la Tottenham. Rezultatele aici nu sunt nemaipomenite, dar probabil că va termina măcar acest sezon complet pe banca echipei din Londra. Ce ironie! După trădarea Barcelonei pentru Real Madrid, Mourinho i-a dezamăgit și pe fanii lui Chelsea, practic creația sa, preluând o rivală. Senzația este că Jose e la apusul carierei plină de succes. O carieră la cel mai înalt nivel de două decenii, pentru care a avut nevoie de 10 ani de fundație solidă. În toamna lui 2021 va fi depășit – dacă nu-l dă afară Tottenham – 1000 de meciuri la cel mai înalt nivel. Peste 600 de victorii și, la data actuală, sub 150 de înfrângeri (!!!).
23 de trofee, cu cinci echipe. Din patru țări!
Iar când cifrele astea sunt obținute la Benfica, Porto, Chelsea, Inter Milano, Real Madrid, Manchester United și Tottenham Hotspur, nu au cum să nu fie mari. De altfel, Jose Mourinho are și 23 de trofee cucerite. Singurul improtant ce-i lipsește din palmares e Supercupa Europei, pe care a pierdut-o de două ori din două finale jucate. Culmea, ambele din postura de câștigător al Cupei UEFA / Europa League (Porto și United). În rest, în afară de Benfica, pe care a antrenat-o numai câteva meciuri, și Tottenham – unde mai are timp – Mourinho a luat trofee pe oirunde a fost. Desigur, aici n-o includem pe Uniao Leiria, singurul club mic pe care l-a pregătit ca principal. Un CV comparabil cu cel al lui Sir Alex Ferguson, numai că cu alți parametri.
Visul cel mare al lui Jose Mourinho: poziția de selecționer al Porugaliei
Un succes rapid dobândit în aproape 15 ani și menținut încă 15 de atunci. O carieră pregătită meticulos după 1990 care încă strălucește în 2020, deși e posibil ca Tottenham să fie ultimul club important la care are ceva de spus. Fiindcă dacă va lua calea Orientului sau a Chinei pe urmă, se va putea compara, cel mult, cu Olăroiu sau Reghecampf. Rămâne de văzut. În acest moment, Mou rămâne un adevărat special, așa cum s-a descris când s-a „transferat” de la Porto la Chelsea. Un om care a scris istorie de nivel mondial. Probabil că urmează, ca o încununare a carierei, poziția de selecționer a Portugaliei. O națională care e într-o formă din ce în ce mai bună, chiar dacă Cristiano Ronaldo e la apus de carieră. Poate că cei doi nici nu vor lucra. E posibil ca Jose să țintească World Cup 2026. Când CR7 va avea deja 41 ani și când, probabil, va juca printr-un campionat exotic ca să-și îmbunătățească statisticile.
Două piedici: Fernando Santos și… Cristiano Ronaldo!
Deocamdată de naționala Portugaliei nu are cum să se apropie. Fernando Santos, după victoriile la EURO 2016 și în Liga Națiunilor în 2019, e de neclintit. Mai ales că este la cârma selecționatei din 2014. Cu siguranță însă Jose va fi următorul. În funcție de EURO 2021, totul s-ar putea clarifica. Adevărul e că o Portugalie cu Jose și Cristiano Ronaldo ar putea fi maximum la World Cup 2022. Dacă s-ar putea totul încheia cu o victorie? La câte talente au lusitanii în ultimul timp, totul se poate. Rămâne de văzut dacă specialul Mou se va descurca și ca selecționer. Asta, evident, dacă planul său de a veni pe această poziție se va îndeplini în cele din urmă. Nu de alta, dar mai știm și că relația cu Cristiano Ronaldo, culmea, nu a fost nicicând una cordială!
