de 1923.ro | iun. 15, 2021 | Fotbal internațional
Până la meciul Ungaria – Portugalia 0-3 de la EURO 2020, Cristiano Ronaldo și Michel Platini aveau câte nouă goluri la Campionatele Europene. E drept, francezul le marcase pe toate în 1984, în timp ce CR7 dăduse tot atâtea în patru ediții. Ei bine, pe 15 iunie 2021, Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist din istorie care joacă la cinci campionate europene. 2004, 2008, 2012, 2016 și 2020/2021. Cum altfel putea fi celebrată această performanță, dacă nu cu două goluri în poarta Ungariei?
Cristiano Ronaldo vânează recordul monumental al lui Ali Daei
E drept, Portugalia a marcat toate cele trei goluri după minutul 85 pe terenul maghiarilor! Ceea ce arată, clar, că meciul a fost unul dificil. Important este că Cristiano Ronaldo a ajuns astfel la 11 goluri la EURO și este singurul golgheter al competiției, în acest moment. Mai mult, prin cele două reușite, Ronaldo are acum 106 (!!!) goluri marcate pentru naționala Portugaliei. Și mai are nevoie numai de trei reușite pentru a egala cel mai bun marcator din istorie pentru o singură națională, cea a Iranului, Ali Daei. Cel care a re 109!
1923.ro te va ține la curent cu cele mai importante momente de la Campionatul European din 2020, care se joacă în 2021. Mai ales că ne așteaptă câteva meciuri memorabile. Mai ales în grupa Portugaliei. Adică cea a lui Ronaldo!
de 1923.ro | feb. 2, 2021 | Interviuri
Elinton Andrade nu are cum să fie uitat de vreun rapidist, chiar dacă n-a jucat chiar o perioadă lungă în Giulești. Cu toate astea este, desigur, cel mai de succes portar străin pe care Rapid l-a avut în istoria ei. Bifase meciuri la granzi din Brazilia precum Fluminense, Flamengo, dar mai ales Vasco da Gama. Adus ca rezervă, el a sfârșit prin a se impune în fața lui Urko Pardo, dar și Dani Coman. A făcut câteva partide memorabile, a prins la public, apoi a plecat la… Olympique Marseille! Nu a jucat foarte mult, dar a ieșit campion în 2010. Ultimul titlu cucerit de iubita echipă franceză. Apoi a trăit meciul vieții în Champions League, în sferturi, cu Bayern Munchen.
Elinton Andrade, campion în două sporturi
La 36 ani, în 2015 a schimbat macazul. Tot în fotbal. A dat iarba pe nisipul de pe plajă și a devenit multiplu… campion mondial! La fotbal pe plajă, tot între buturi. Dar pentru Portugalia, nu pentru Brazilia natală. Cu toate că și sud-americanii l-au dorit. Povestea va fi detaliată în interviu. Pentru că Elinton Andrade a acceptat cu maximă plăcere să ofere un mega-interviu pentru 1923.ro în care, evident, nu a uitat de suporteri. Suporterii Rapidului, cei unici. Cu toate că vorbim despre un om care chiar a avut termen de comparație. Pentru că toată lumea știe că Olympique Marseille are cam cea mai înflăcărată galerie din Europa. Lectură plăcută!
Interviu Elinton Andrade
Între 2003 și 2005 ai jucat la trei echipe gigantice din Brazilia: Flamengo, Fluminense și Vasco da Gama. Care-s cele mai frumoase amintiri pe care le ai de la fiecare și care dintre cele trei e echipa ta favorită, dacă ne poți spune…? 🙂
Fără îndoială a fost un continuu vis devenit realitate, să joc pentru acești trei granzi! Mai ales că asta m-a ajutat să câștig o grămadă de experiență care să-mi permită să mă duc cât mai pregătit în Europa. Perioada favorită din acei ani a fost la Fluminense, oricât de mare suporter al lui Flamengo sunt eu.
După ai ajuns în Italia, la Ascoli, dar n-ai jucat. Ce n-a mers bine la prima ta experiență europeană?
Prima experiență a fost, de fapt, la Catania. Chiar dacă una foarte scurtă. Numai că actele mele, prin care să devin cetățean al UE nu se rezolvaseră. Aceeași problemă am avut-o și la Ascoli, unde am stat mai mult, într-adevăr. Ei aveau nevoie să primesc aceste acte pentru a le fi mult mai ușor să mă păstreze ca jucător comunitar. Însă n-a fost să fie. Chiar și așa, după scurta perioadă petrecută în Italia, știam deja ce vreau de la viața mea: să joc în Europa!
Elinton Andrade a fost adus în România de FC Argeș
Așa că în 2007 ai ajuns, până la urmă, la Rapid! Care e povestea transferului?
Am fost persistent! Nu mi-am luat vreo clipă gândul de la visul meu de a juca în afara Braziliei și am continuat să mă antrenez pentru asta fără încetare, chiar dacă între 2005 și 2007 am avut doi ani extrem de dificili. Nu am renunțat! Voiam în Europa. Am așteptat doar să-mi iasă pașaportul european, fiindcă știam ce am de făcut când îl am în mână și asta am făcut. Primul club din România la care am ajuns a fost FC Argeș Pitești, ei m-au adus practic. Numai că într-o săptămână totul s-a schimbat și am semnat pe trei ani cu Rapid. Atât de fericit eram că am putut juca pentru un club atât de mare din România!
Ce știai despre Rapid înainte să primești oferta și ce ai apucat să înveți înainte să te alături echipei?
Ca să o spunem pe aia sinceră, când suntem tineri urmărim principalii poli ai fotbalului mondial, cei care au cea mai mare vizibilitate la nivel mondial. Nu a fost diferit nici în cazul meu. Știam multe despre Spania, Italia, Germania, Franța, Anglia, Portugalia și Brazilia fiindcă trăiam acolo. Așa că habar nu aveam despre România. Însă, după ce apuci să cunoști campionatul, ca fotbalist, înțelegi că este unul foarte valoros și extrem de disputat.
A venit ca rezervă și a sfârșit prin a pleca la Marseille
Ai reușit să le iei fața unor portari extrem de buni, Dani Coman și Urko Pardo! Cum a fost acea concurență?
Adevărul este că în primul sezon am primit șansa să joc foarte des din cauza accidentărilor lui Coman. Pe urmă, în a doua stagiune, Urko Pardo a venit ca titular, pentru că exista o luptă „politică” cu Dani Coman, așa că eu nu aveam altceva de făcut decât ceea ce știam mai bine: să continui să mă antrenez cât puteam de bine. Știam că dacă fac asta îmi va veni rândul. Așa s-a întâmplat: Dani Coman a plecat, Urko Pardo a jucat puțin, iar Andrade a intrat, a jucat, și în scurt timp a plecat la Marseille!
Și nu doar asta! Însă ai reușit să joci și într-o serie de meciuri memorabile, precum cele cu Nurnberg, returul cu Wolfsburg sau celebrul „bricheta” cu steaua… Ce amintiri ai de la aceste meciuri, în mod deosebit?
Primul meci a fost senzațional! 0-0, în Germania, prima mea partidă internațională. Am fost atâââât de fericit! Atunci chiar am simțit că unul dintre visuri devenise realitate. Cu Wolfsburg am simțit că a fost ca o justiție Divină, pentru că tocmai ce revenisem între buturi. După meciul cu Dinamo, pe care l-am câștigat cu 2-1, Mister Peseiro m-a schimbat cu Urko Pardo, chiar dacă eu consider că nu meritam și am ratat ceva meciuri. Pentru a rezuma însă, Urko a avut prestații mai slabe, eu am revenit între buturi chiar la acel meci și consider că am evoluat bine, chiar dacă, din păcate, nu ne-am putut califica…
Dar cu steaua…
Apoi meciul cu steaua… Țin minte că publicul își pierduse controlul, așa că „atleții” (n.r. – aici am adăugat noi ghilimelele) de la steaua au profitat de moment și au ieșit de pe teren. Oricum, țin să spun că a juca în asemenea derby a fost o imensă onoare!
Elinton Andrade, amintiri cu Supercupa din 2007
Care meciuri jucate de tine la Rapid consideri că au fost cele mai importante?
Stai, nu mă lua așa tare, că mi-e greu să zic (râde)! Fiecare meci are povestea lui, e complicat. Totuși, să joci în Cupele Europene sau derby-uri cu steaua, Dinamo ori CFR Cluj sunt niște amintiri pe care orice fotbalist le păstrează cu drag! Atmosfera e… wow! În ceea ce privește trofeele, nu am contribuit. Cu toate astea a fost fabulos că am ajuns la club chiar când s-a câștigat Supercupa României, la 11 metri cu Dinamo (n.r. – ultimul trofeu, din păcate…).
Ai păstrat legătura cu vreunul dintre foștii colegi?
Din păcate, când joci fotbal în altă țară, alt oraș, departe de casă, de obicei leagă prietenii pe moment. După, un pic mai greu de păstrat. Cu toate astea, să știi că eu le port o stimă și o admirație deosebită tuturor colegilor pe care i-am avut la Rapid!
Săpunaru, la superlativ pentru Elinton Andrade
Care sunt cei mai valoroși coechipieri pe care i-ai avut la Rapid?
Săpunaru!
Wow, nu ai avut vreun dubiu! Știi că Săpun iubește foarte mult Rapidul. El a plecat de la echipă la Porto între timp. Ce părere ai despre el?
Una mare și lată, am nevoie doar de un cuvânt pentru a-l descrie: fenomen!
Care sunt cele mai importante amintiri pe care le-ai păstrat despre Rapid și despre România?
Am atât de multe încât mi-ar fi greu acum să le înșir aici. De fapt, întreaga experiență din acea perioadă a fost una fabuloasă pentru mine. Ambele vor rămâne mereu în inima mea, am recunoștință eternă pentru acest loc care mi-au oferit momente cu care mă voi mândri toată viața!
Transferat ca portar de rezervă la Olympique Marseille
În 2009, așa cum spuneai, te-ai transferat la Marseille! Cum s-a făcut acest transfer?
Deschamps avea nevoie de un portar de rezervă, așa că imaginile cu mine au ajuns la colaboratorii săi. După ce le-a plăcut ce calități de portar am, au dorit să știe mai multe despre caracterul meu, despre cum mă comport într-un grup, ce mentalitate aveam, având în vedere că era cunoscut faptul că Mandanda va fi titular. Au pus cap la cap aceste informații și, într-o săptămână, am făcut actele.
Cum a fost concurența cu Steve Mandanda, care și acum joacă la Marseille?
Cea mai bună posibilă! Mă respecta la fel cum îl respectam și eu! Asta a fost una dintre principalele povești ale vieții mele. M-am antrenat mereu ca să fiu pregătit oricând să intru pe teren și cred că, cumva, mi-am molipsit și colegii să facă la fel pe unde am fost.
Elinton Andrade a câștigat șase trofee la Marseille!
Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai de la OM?
Cele mai tari din lume! Am fost campion, am luat de trei ori Cupa Ligii Franței, de două ori Supercupa Franței, am jucat în Champions League. Sunt momente de apogeu pentru orice fotbalist din lume!
A fost meciul contra lui Bayern Munchen cel mai important din cariera ta?
Cel mai important din cariera mea, n-aș vrea să spun, pentru că fiecare meci este o poveste. Desigur, a fost o senzație incredibilă, un meci incredibil, dar a fost conform cu mentalitatea mea pentru că, așa cum ți-am mai zis, mereu m-am antrenat cu gândul că trebuie să fiu la un nivel care să-mi permită să joc în astfel de meciuri. Apoi realizezi că oportunitatea de a juca în asemenea partide nu este nimic altceva decât produsul final al unei munci imense.
Elinton Andrade, la locul potrivit, la timpul potrivit
Spune-mi, totuși, cum e să fii campion în Franța alături de cea mai bună echipă din țară?
Sentiment magic! Voi fi veșnic recunoscător destinului că m-a ajutat să contribui la fericirea imensă pe care au trăit-o oamenii din Marseille. Deschamps mi-a spus mereu că am fost la locul potrivit, la timpul potrivit, ca să câștig toate aceste trofee și să rămân în istoria lui Olympique Marseille!
Hai că urmează una grea: poți face o comparație, te rog, între galeria Rapidului și cea a lui Marseille?
Fanii Rapidului, precum cei ai lui Marseille, sunt incredibili! Sigur, cei de la OM au un plus, dar asta și datorită vizibilității clubului, e normal să fie așa. Dar ambele galerii fac o atmosferă senzațională pentru echipele lor și încurajează continuu clubul și jucătorii.
Ți-a plăcut să locuiești în Marseille? Cum sunt oamenii de acolo în raport cu fotbalul?
E incredibil să locuiești în Marseille! Este un oraș micuț, extrem de liniștit, unde poți să locuiești pentru totdeauna. Iar oamenii… sunt de-a dreptul înnebuniți după fotbal, după Marseille. Sigur, mulți sunt pasionați și de rugby sau ciclism, dar chiar și așa, Olympique, rămâne Olympique. Nu are concurență serioasă!
Setea de titluri l-a determinat să se îndrepte către fotbalul pe plajă
În 2015 ai decis să treci la fotbal pe plajă și ai devenit dublu campion mondial cu Portugalia. Cum ți-a venit această idee?
Totul a început în 2014, când m-am întors din Cipru, de la Ermis Aradippou, în Brazilia. Am venit acasă să fiu alături de fiul meu numai că am semnat cu o echipă micuță. Dar, mulțumită lui Dumnezeu, mentalitatea mea de învingător și standardele înalte pe care le-am dobândit jucând în Europa m-au determinat să aspir la mai mult, pentru a-mi menține nivelul. Dorința mea de a fi campion era imensă și atunci am recunoscut oportunitatea.
Și cum a venit alegerea?
Aveam posibilitatea să aleg între Brazilia natală și Portugalia pentru a mă desăvârși ca sportiv, atât individual cât și colectiv. Îmi doream neapărat să fiu campion mondial și cel mai bun portar din lume! Cele două echipe au venit la mine, iar eu am ales Portugalia datorită pașaportului pe care-l dobândisem și, mai ales, pentru familia mea de acolo care făcuse atât de multe pentru mine! A fost modul meu de a le arăta recunoștința pentru tot ce au făcut pentru mine. Pe deasupra, se pare că decizia a fost una bună. Au trecut șase ani, iar eu am câștigat absolut tot ce se putea câștiga!
Elinton Andrade compară cele două sporturi
Poți face o paralelă între fotbal și fotbal pe plajă?
La nivel financiar nu există vreo comparație. Indiferent de circumstanțe, în fotbal se vor câștiga mereu mult mai mulți bani decât în fotbalul pe plajă. La nivel tehnic, la fotbalul pe plajă ai nevoie de o adaptabilitate mai mare pe suprafața pe care joci, în timp ce la nivel competitiv, în cazul meu chiar există comparație, pentru că tot ce am trăit și trăiesc alături de echipa națională este magic!
Cum ai fost, totuși, eligibil pentru a juca pentru naționala Portugaliei?
Păi pașaportul l-am obținut datorită bunicilor mei portughezi, așadar, chiar dacă m-am născut și trăit în Brazilia, am și sânge portughez.
Hobby? Doar sport!
Care sunt hobby-urile lui Elinton în afara terenului?
Hobby-urile mele sunt în aceeași sferă. Îmi place să antrenez și să fac sport, să joc, chiar și în vacanță. Familia mea este sută la sută sportivă! Fiul meu, soția, chiar și câinii (râde cu poftă)! Joc fotbal și cu cățeii. Îmi place să fiu mereu activ și să-mi petrec timpul alături de familie.
Ce mai faci, totuși, în afară să joci fotbal pe plajă?
Locuiesc în Braga și, așa cum ți-am spus, sunt dedicat 100 la sută sportului! Indiferent că merg să țin discursuri în clinici pentru portari sau alți sportivi care se recuperează sau că mă ocup de școala de portari pe care o dețin, îmi place mult să port discursuri motivaționale și nu doar în clinici. În plus, am de gând să joc până la 60 de ani (râde)!
Te rog, lasă un mesaj pentru fanii Rapidului!
Vă iubesc! Veți fi mereu în inima mea! Și să nu uitați că forța voastră poate ajuta Rapidul să ajungă acolo unde merită să fie, în lupta pentru titluri!
CV Elinton Andrade
- 39 meciuri jucate la Rapid în două sezoane, 36 în Liga 1 și 3 în Cupa UEFA
- Câștigător al Supercupei României (2007) din postura de rezervă
- 9 meciuri jucate la Marseille în trei sezoane, 3 în Ligue 1, 1 în Champions League, 4 în Cupa Ligii și 1 în Cupa Franței
- 6 trofee câștigate cu Marseille: titlul (2010), trei Cupe ale Ligii și două Supercupe ale Franței
- a mai jucat la: Fluminense, Flamengo, Vasco da Gama sau Ermis Aradippou
- 145 meciuri și 12 goluri pentru naționala Portugaliei la fotbal pe plajă
- dublu campion mondial la fotbal pe plajă: 2015, 2019
Foto cover: gsp.ro
de 1923.ro | ian. 21, 2021 | Fotbal internațional
Cristiano Ronaldo a intrat definitiv în istoria fotbalului! Portughezul a înscris și în Supercupa Italiei, iar cu 760 de goluri înscrise a devenit cel mai bun marcator din toate timpurile. Starul lui Juventus a contribuit cu un gol la cucerirea Supercupei Italiei de către echipa lui Andrea Pirlo, care a trecut cu 2-0 de Napoli. Cristiano Ronaldo a depășit recordul lui Josef Bican și a devenit cel mai bun marcator din istorie chiar în ziua în care Real Madrid, fosta sa echipă, s-a făcut de râs în Cupa Spaniei, fiind eliminată de modesta Alcoyano.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria fotbalului
După ce a pierdut marele derby cu Inter, scor 0-2, iar titlul pare tot mai departe, Juventus a reușit să câștige Supercupa Italiei. La Reggio Emilia, Juventus n-a avut un meci ușor cu Napoli și a deschis scorul abia în minutul 64, prin Ronaldo. Insigne a ratat un penalty în minutul 80, iar Napoli n-a putut să împingă meciul în prelungiri. Mai mult, Morata a făcut 2-0 la ultima fază a meciului, iar Juventus a cucerit Supercupa Italiei, scrie prosport.ro.
Cehii susțin că Josef Bican este încă cel mai bun marcator!
Bine, au apărut și contestatarii lui Cristiano Ronaldo! De data aceasta nu mai este Pele care a putut să conteste doar pe Instagram. Ci este vorba despre federația de fotbal din Cehia. Aceasta susține că în urma cercetărilor desfășurate a reieșit că Josef Bican ar fi marcat de fapt 821 de goluri în meciurile oficiale, nu 759, astfel Cristiano Ronaldo ar fi mai avea de așteptat până să se încoroneze liderul absolut al marcatorilor.
„Cel mai bun marcator din istoria fotbalului? Comitetul de Istorie și Statistică din cadrul Federației Cehe de Fotbal a numărat toate golurile legendarului Josef Bican și putem declara că a marcat 821 de goluri în meciurile oficiale„, se arată în comunicatul cehilor, scrie digisport.ro.
de 1923.ro | dec. 24, 2020 | Fotbal internațional
Ideea acestui articol, mai ales în ceea ce privește jocurile de noroc este una total diferită de ce v-ați aștepta. În timp ce alergam, la un moment dat, mi-am adus aminte despre momente mari ale fotbalului mondial. Momente din care au lipsit protagoniști pe care nimeni nu-i concepea ca absențe în vreo circumstanță. Fapt care redă, într-adevăr, o nuanță că, uneori, circumstanțele pot coincide cu jocurile de noroc, măcar la nivel de rădăcină.
Luis Aragones a clădit Spania cea mare!
Concret, voi aborda un pic situația Spaniei din perioada 2008 – 2012 și a Franței din 2016 și până în prezent. Două echipe care marchează, fiecare în felul ei, fotbalul mondial. Prima a câștigat în acea perioadă trei titluri majore, două europene și unul mondial. Cocoșii, de asemenea, sunt campioni mondiali en-titre și vicecampioni europeni. Numai că fiecăreia dintre cele două echipe le-au lipsit oameni cheie. Desigur, în 2008, pentru campionatul european toată lumea a fost surprinsă de faptul că marele Raul a fost din schemă de Luis Aragones. O mutare aproape șocantă, dar care, în cele din urmă, a mers.
Jocurile de noroc au presupus neselecționarea lui Raul! Sau nu…?
La cei 70 de ani ai săi, Aragones a știut ce face, mai ales că Spania a devenit campioană europeană și pe urmă a creat o dinastie sub comanda lui Vicente del Bosque timp de încă patru ani, când ibericii au dominat copios fotbalul mondial. Jocurile de noroc nu au fost valabile din acest punct de vedere, Spania nu a câștigat nimic din întâmplare. Pur și simplu a fost din ce în ce mai bună. Raul nu a mai jucat niciodată la națională… În fapt, Raul a jucat ultimul său meci la națională în septembrie 2006! Un umilitor 2-3 cu Irlanda de Nord. Așadar al 102-lea la 29 de ani! Talentul, palmaresul, rezultatele, nu au mai contat. Grupul a primat și asta exclude total jocurile de noroc. Antrenorii au știut ce fac, deși a părut o decizie șocantă.
Karim Benzema, caz asemănător, dar total diferit…
Cumva similar, dar din cu totul alte motive, Karim Benzema nu a mai jucat pentru naționala Franței din… 2015! Adică fix cu un an înainte – de fapt doar câteva luni – ca Franța să piardă finala EURO 2016, din postura de țară gazdă, în fața Portugaliei lui Cristiano Ronaldo. Pe urmă însă, doi ani mai târziu, tot fără Benzema, Franța a devenit campioană mondială. Pentru a doua oară în istorie. Deși Giroud, vârful folosit, nu are cifre deloc rele, ba el a mai și devenit recent cel mai bun atacant francez după Henry, faptul că nu a reușit să dea măcar un gol la turneul final explică destul de clar situația… Benzema este, de departe, cel mai bun atacant pe care Franța îl are.
Francezul chiar a fost un câștig la jocurile de noroc ale fotbalului
Mai mult, el joacă impecabil la Real Madrid, de 11 ani deja. Însă Franța a obținut rezultate și fără el. Mutarea aici a semănat mai mult cu jocurile de noroc clasice, dar iată că Didier Deschamps a reușit să obțină titlul suprem și fără atacantul numărul 1 al fotbalului din Hexagon. Raul și Benzema nu sunt cazuri unice. Monștri sacri pentru fotbalul din țara lor, în top 10 jucători all-time măcar ca rezultate în toate topurile naționale, dar care au fost excluși din colectiv, iar colectivul s-a descurcat. Un alt caz este cel al lui Thomas Müller. Numai că, cumva, în sens invers. Component de bază al naționalei Germaniei din 2010 și până în 2019, după selecția cu numărul 100, Joachim Löw a declarat public că nu se mai bazează pe el.
Müller, lăsat pe dinafară… din presă!
Adică la nici 30 de ani, Müller e expulyat din echipa națională. Asta după ce a fost campion mondial în 2014 și mai are la colecție o medalie de bronz la World Cup 2010 și două semifinale la EURO 2012 și EURO 2016. Mai mult, greu de luat. Această decizie nu pare a intra în categoria marcată de jocurile de noroc la care, uneori, antrenorii apelează. Löw ar fi trebuit el însuși, după 12 ani, să renunțe la banca Germaniei după rușinea monumentală de la World Cup 2018. Până la urmă e treaba lor. Ideea acetui material e alta. Să demonstreze cum aproape orice e posibil în fotbal. Chiar și în fotbalul de înalt nivel. Acolo unde poți domina lumea fără cei mai buni oameni ai tăi. Sau, poate, tocmai de aia, fiindcă i-ai scos din schemă, ai putut domina lumea!
Sursa foto: mundodeportivo.com
de 1923.ro | oct. 24, 2020 | Utile
Pentru Jose Mourinho acest succes rapid a durat 15 ani. Numai pentru a se modela. Fiu de fost fotbalist decent, Jose nu a fost vreodată mai mult decât mediocru. Și așa, e un cuvânt prea mare pentru cariera sa. Îi plăceau însă detaliile, analizele, pregătirile minuțioase. A început să lucreze ca asistent pe la echipe mici, apoi ani de zile a fost translator al lui Bobby Robson. Sigur, dacă-i judeci accentul, nu ai spune, dar tipul ăsta chiar a lăsat mereu o impresie excelentă alături de cei care a lucrat. În timpul muncii de ucenicie pe care a făcut-o, în CV au intrat inclusiv Sporting Lisabona, FC Porto și, mai important, FC Barcelona. Unde a rămas alături de Louis van Gaal, care venise în locul lui Robson.
Jose Mourinho și 2003, primul an de notorietate
Lumea a început să „guste” din Mourinho în 2003, când a luat Cupa UEFA cu FC Porto. Apoi, un an mai târziu, numele său a fost gravat strașnic în istoria fotbalului după ce a luat cu aceeași echipă trofeul ăla mare, cel al Champions League. Un antrenor tânăr, chipeș, pe care toți îl vedeau ca pe un succes rapid, apărut peste noapte. Numai că în spatele acestui succes stăteau aproape 15 ani de ucenicie și interacțiune cu figuri emblematice ale fotbalului. Mourinho nu a putut juca fotbal, dar s-a putut integra cum trebuie în lumea care conduce fenomenul. Mulți, probabil, râdeau de el când preluase pentru câteva etape pe Benfica, ca un soi de interimar sau când pregătea Uniao Leiria. Apoi, după ce a preluat marele Porto.
Chelsea din 2008, pregătită de Mourinho pentru Champions League
Nu a mai râs nimeni când Peter Kenyon îl prezenta, în 2004, ca antrenor cu care Chelsea va arăta total diferit peste zece ani. Afirmațiile s-au adeverit întocmai, fiindcă în două mandate, Jose Mourinho a obținut aproape jumătate dintre trofeele majore din istoria clubului. Adică trei titluri – unul avea clubul în toată existența până la sosirea sa, acum are șase – plus premisele dezvoltării unei echipe care să câștige Champions League. Avram Grant n-a reușit în 2008, pierzând finala la penalty-uri cu Manchester United, dar nimeni nu poate spune că pentru acel meci fundația n-a fost făcută de Jose. Între timp el era ocupat cu construirea unei echipe de superclasă la Inter Milano.
Succes enorm la Inter, ținut în umbră de Barcelona la Real Madrid
Avându-l inclusiv pe Cristi Chivu în teren, Jose Mourinho a reușit ceea ce numai Helenio Herrera mai făcuse, să ia Liga Campionilor cu milanezii. În 2010, după ce a eliminat marea echipă a Barcelonei, poate numărul 1 din toate timpurile, și în finală a învins alt greucean, anume Bayern München. Urma Real Madrid, un club pe care-și jura, cu vreo 15 ani în urmă, când lucra alături de Guardiola și Ronaldo în Catalonia, că nu-l va antrena decât pentru a-l distruge. A stat trei ani pe Bernabeu, ceea ce e o perioadă uriașă pentru un antrenor, dar visul de a lua Champions League și aici s-a oprit de trei ori în semifinale. După plecarea sa, Real Madrid a luat râvnita cupă de patru ori în cinci ani! Să fi avut vreun merit? Greu de spus! Cert e că perioada de la Real Madrid a fost una satisfăcătoare, având în vedere, totuși, forța Barcelonei. Și că nu putea transforma „Los Blancos” în Inter.
Fularul rapidist de la Real Madrid – Borussia Dortmund
Totuși pentru mine, personal, o experiență inedită s-a consumat în noiembrie 2012. Aproape opt ani au trecut de atunci. Angajat fiind la ProSport am primit o deplasare de vis la Madrid, pe Bernabeu, pentru un Real – Dortmund 2-2. O repetiție în grupe pentru semifinala pe care nimeni nu o anticipa de peste numai câteva luni. La conferință, stăteam în fața a doi giganți: Jose Mourinho și Jürgen Klopp. Dincolo de normalitatea conferinței – n-am avut șansa să prind vreun moment excentric, eu stăteam mândru având în jurul gâtului fularul cu Rapid, cu numele lui Dani Coman pe el. Primul cumpărat, în 2007. A fost unul dintre momentele în care a încolțit ideea fondării unui magazin on-line în care fiecare rapidist să poată alege ce-i place, ce-și dorește, la un raport calitate-preț imbatabil.
Mourinho: peste 300 meciuri la Chelsea, mai mult de 200 victorii
Jose Mourinho avea să plece de la Madrid la începutul sezonului pentru a reveni la Chelsea. Într-un al doilea mandat, nu la fel de bun ca primul, dar tot prolific. Deja londonezii aveau trofeul Champions League în vitrină, așa că presiunea era, pe de-o parte mai mică, pe de-o parte mai mare. După peste 300 de meciuri, peste 200 victorii cumulat în două mandate, drumurile celor două părți s-au rupt definitiv în condiții nu tocmai bune. Astfel că pentru Jose Mourinho a venit o provocare și mai mare în mai 2016. La cinci luni după ultima partidă pe banca lui Chelsea: Manchester United. În biografia parcursă, drumul se oprea la „întoarcerea acasă”, adică pe Stanford Bridge, dar cum am urmărit fenomenul necontenit de atunci, capitolele ce urmează nu au cum să nu fie menționate.
Provocarea carierei: Manchester United
După aproape trei decenii fabuloase cu Sir Alex Ferguson la cârmă, misiunea de la United era, de departe, cea mai grea. David Moyes și, mai ales, Louis van Gaal, eșuaseră destul de repede. Ce a construit scoțianul se dărâma precum un castel de nisip. Celebrul olandez nu a putut decât să câștige o Cupă a Angliei. Prea puțin însă, după actualele standarde ale clubului în doi ani. Cu toate că Ferguson a luat primul titlu, adică FA Cup, în 1991, la cinci ani după ce a fost instalat. Circumstanțele erau diferite. Mourinho a venit, a stat 144 meciuri, a avut rezultate decente, dar după două sezoane jumate, trofeul Liga Europa și un loc 2 în Premier League nu au fost suficiente. Moștenirea lui Sir Alex era prea grea. Cu toate astea, portughezul a lăsat o amprentă bună.
Urmează meciul 1000 pentru Mourinho. La cel mai înalt nivel!
Ca și la Chelsea, a fost dat afară. A aștept luni bune pentru ceva potrivit, iar acum este la Tottenham. Rezultatele aici nu sunt nemaipomenite, dar probabil că va termina măcar acest sezon complet pe banca echipei din Londra. Ce ironie! După trădarea Barcelonei pentru Real Madrid, Mourinho i-a dezamăgit și pe fanii lui Chelsea, practic creația sa, preluând o rivală. Senzația este că Jose e la apusul carierei plină de succes. O carieră la cel mai înalt nivel de două decenii, pentru care a avut nevoie de 10 ani de fundație solidă. În toamna lui 2021 va fi depășit – dacă nu-l dă afară Tottenham – 1000 de meciuri la cel mai înalt nivel. Peste 600 de victorii și, la data actuală, sub 150 de înfrângeri (!!!).
23 de trofee, cu cinci echipe. Din patru țări!
Iar când cifrele astea sunt obținute la Benfica, Porto, Chelsea, Inter Milano, Real Madrid, Manchester United și Tottenham Hotspur, nu au cum să nu fie mari. De altfel, Jose Mourinho are și 23 de trofee cucerite. Singurul improtant ce-i lipsește din palmares e Supercupa Europei, pe care a pierdut-o de două ori din două finale jucate. Culmea, ambele din postura de câștigător al Cupei UEFA / Europa League (Porto și United). În rest, în afară de Benfica, pe care a antrenat-o numai câteva meciuri, și Tottenham – unde mai are timp – Mourinho a luat trofee pe oirunde a fost. Desigur, aici n-o includem pe Uniao Leiria, singurul club mic pe care l-a pregătit ca principal. Un CV comparabil cu cel al lui Sir Alex Ferguson, numai că cu alți parametri.
Visul cel mare al lui Jose Mourinho: poziția de selecționer al Porugaliei
Un succes rapid dobândit în aproape 15 ani și menținut încă 15 de atunci. O carieră pregătită meticulos după 1990 care încă strălucește în 2020, deși e posibil ca Tottenham să fie ultimul club important la care are ceva de spus. Fiindcă dacă va lua calea Orientului sau a Chinei pe urmă, se va putea compara, cel mult, cu Olăroiu sau Reghecampf. Rămâne de văzut. În acest moment, Mou rămâne un adevărat special, așa cum s-a descris când s-a „transferat” de la Porto la Chelsea. Un om care a scris istorie de nivel mondial. Probabil că urmează, ca o încununare a carierei, poziția de selecționer a Portugaliei. O națională care e într-o formă din ce în ce mai bună, chiar dacă Cristiano Ronaldo e la apus de carieră. Poate că cei doi nici nu vor lucra. E posibil ca Jose să țintească World Cup 2026. Când CR7 va avea deja 41 ani și când, probabil, va juca printr-un campionat exotic ca să-și îmbunătățească statisticile.
Două piedici: Fernando Santos și… Cristiano Ronaldo!
Deocamdată de naționala Portugaliei nu are cum să se apropie. Fernando Santos, după victoriile la EURO 2016 și în Liga Națiunilor în 2019, e de neclintit. Mai ales că este la cârma selecționatei din 2014. Cu siguranță însă Jose va fi următorul. În funcție de EURO 2021, totul s-ar putea clarifica. Adevărul e că o Portugalie cu Jose și Cristiano Ronaldo ar putea fi maximum la World Cup 2022. Dacă s-ar putea totul încheia cu o victorie? La câte talente au lusitanii în ultimul timp, totul se poate. Rămâne de văzut dacă specialul Mou se va descurca și ca selecționer. Asta, evident, dacă planul său de a veni pe această poziție se va îndeplini în cele din urmă. Nu de alta, dar mai știm și că relația cu Cristiano Ronaldo, culmea, nu a fost nicicând una cordială!