Danut LupuInterviuri

Iencsi: „Am sunat să revin la Rapid!”

A purtat timp de patru ani banderola de căpitan și a marcat de 24 de ori pentru Rapid, deși juca apărător. Și-a înghesuit în vitrina cu trofee două titluri de campioană, două Cupe și trei Supercupe ale României. S-a luptat de la egal la egal cu Michael Owen și Jurgen Kohler. A vrut să fugă de la Spartak Moscova, doar de dragul Rapidului. Regretatul Nae Manea l-a rebotezat: „Mozambicanul”. El este Adrian Iencsi!

În 1997 ai ajuns la Rapid, de la Ceahlăul, echipa la care ai făcut primii pași în fotbal. Există o poveste legată de acest transfer?

Este o poveste mai lungă. În acea perioadă am fost convocat la naţionala de tineret condusă de Victor Piţurcă. Pentru acele vremuri, un jucător chemat la naţională tocmai de la Piatra Neamţ era clar că va atrage atenția. Nu trebuie uitat că în mod normal erau selecţionaţi doar jucători de la Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova şi, uneori, FC Argeş. Atât Steaua, cât şi Rapid s-au fost interesat de mine. La început, nu am avut o opţiune clară. Deși pare mai ieșit din comun, în perioada aceea îmi doream mai mult să stau lângă mama, eu fiind un om atașat locului. Cred că Dumnezeu a vrut să ajung la Rapid şi mi-a ales un drum foarte bun. Rapid reprezintă și în acest moment ceva special în sufletul meu. Sunt mândru că am ajuns să joc la această echipă şi să fiu respectat de toţi iubitorii Rapidului și mă bucur că am ajuns să fac parte din familia Rapidului!

Iencsi a marcat 24 de goluri pentru Rapid

Ai debutat contra Universității Cluj, într-o victorie cu 1-0. Ce ne poţi spune despre primul meci în tricoul Rapidului?

A fost un meci cu emoţii foarte mari, dar normale pentru mine. Era pentru prima dată când jucam la o echipă din Capitală susţinută de foarte multă lume. Fiind tânăr am avut emoţii, normal, dar le-am doborât cu multă ambiţie şi entuziasm. Eram mândru să joc la o echipă susţinută de nişte suporteri minunaţi care cântau tot timpul şi își încurajau echipa necondiţionat, fără să le pese de scor. A fost o experienţă fantastică! Un meci cu o victorie mare pentru mine. Rămâne o zi foarte specială pe care nu o să o uit niciodată. Când a fluierat arbitrul începutul meciului mă priveam singur şi nu îmi venea să cred că port echipamentul Rapidului! Acelaşi sentiment l-am resimţit și atunci când am revenit la Rapid, în sezonul 2009-2010.

Din postul de fundaș central ai marcat 24 de goluri pentru Rapid, din cele 29 reușite în carieră. E o performanță?

Cred că este o performanță. Dar această reuşită s-a datorat în primul rând echipei, precum şi încrederii pe care mi-au dat-o antrenorii cu care am lucrat, nume mari, Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Viorel Hizo. Este o mândrie ca din postul totuși dificil de fundaş central să marchez 24 de goluri. Orice gol înscris pentru Rapid a reprezentat o imensă bucurie şi o satisfacţie totală.

Căpitan patru ani în Giuleşti

Mulţi ani ai purtat pe braț banderola de căpitan al Rapidului. Cum ai perceput această “datorie”?

Până către anul 2000 am fost căpitan doar în unele meciuri. De câteva ori, chiar sub comanda lui Mircea Lucescu, ceea ce nu era puțin lucru în contextul în care căpitani erau “monștrii sacri” precum Nae Stanciu şi Cristi Dulca. Dar aveam să port apoi banderola timp de 4 ani, între 2000-2004. A fost perioada în care am obţinut nişte trofee foarte importante. Era o responsabilitate imensă să fiu căpitanul echipei Rapid. Având această datorie sacră am devenit mult mai sobru în tot ce făceam, trebuia să fiu foarte atent, atât în relaţia cu jucătorii, cât şi cu antrenorul, să fiu un fel de catalizator. Acest lucru mi-a pus practic și o ordine în viaţă. Purtând banderola de căpitan la Rapid m-am format ca om, m-am simțit responsabilizat pe partea fotbalistică şi în viaţa de zi cu zi.

Cu Rapid ai reuşit să câştigi două titluri de campion. Cum poți caracteriza cele două mari realizări?

Am cucerit două campionate din cele trei din întreaga istorie rapidistă. Dar pe lângă cele două titluri, am mai adăugat în palmares două Cupe și trei Supercupe ale României, ceea ce nu e puțin lucru! Mă simt un jucător împlinit pentru că e o mândrie să am în vitrină două campionate câștigate cu Rapid, dintre care unul din postura de căpitan de echipă.

Adi Iencsi, a.k.a. … mozambicanul!

De unde a apărut porecla Mozambicanul?

Este o poveste amuzantă, de care îmi amintesc mereu cu plăcere. Eram împreună cu Nicolae Manea, Dumnezeu să-l odihnească, fostul meu antrenor, preşedinte şi nu în ultimul rând un adevărat prieten care m-a sprijinit foarte mult. Veneam după o deplasare în Maroc. La întoarcerea către Bucureşti, în avion am socializat cu o familie care avea un copil de culoare. Eu şi nea Nae ne jucam cu micuțul. O doamnă mai în vârstă, foarte simpatică, care stătea lângă noi, l-a întrebat pe Nae Manea în franceză dacă acel copilaș este al meu. Nea Nae, mereu pregătit să întreţină o atmosferă plăcută, i-a răspuns că da, pentru că şi eu sunt din “Mozambique”. De atunci se trage această poreclă. Îmi amintesc cu mare plăcere acest lucru, parcă s-a întâmplat ieri.

De-a lungul carierei ai prins atât postura de jucător, cât şi cea de antrenor. Care dintre cele două ți s-a potrivit mai bine?

În mod sigur m-am născut cu talent fotbalistic. E o moştenire de la tatăl meu pentru că şi el a jucat fotbal. Mi-au plăcut foarte mult mingea şi fotbalul și poate de aceea am ajuns să joc fotbal la cel mai înalt nivel. Pot spune că meseria de fotbalist mi s-a potrivit de când m-am născut. În schimb, meseria de antrenor este altceva. Chiar dacă vorbim tot despre fotbal, responsabilitatea şi comportamentul diferă. Eu cred că sunt mult mai pasionat să antrenez, îmi place foarte mult. Dacă voi fi potrivit pentru această meserie asta se va vedea cu timpul prin rezultate.

Mircea Lucescu, modelul în carieră

Ce antrenori ți-au influenţat cariera?

Toţi antrenorii cu care am lucrat au avut o influență asupra dezvoltării mele. Dar sunt doar trei tehnicieni care mi-au influenţat decisiv cariera. Primul este Florin Marin, pentru că m-a promovat la Ceahlăul. Urmează Victor Piţurcă, cel care m-a convocat la naţionala de tineret. Nu în ultimul rând, Mircea Lucescu, de la care am învățat foarte multe. Practic, dânșii sunt cei care m-au propulsat în fotbal. Însă şi alți antrenori au avut un aport în ascensiunea mea. Nu-i uit pe Viorel Hizo, Mircea Rednic și Puiu Iordănescu, la naţionala mare, dar și în scurta lui perioadă la Rapid. Pentru Mircea Lucescu păstrez însă un respect deosebit. Dânsul m-a format şi ca fotbalist, dar şi ca om.

A antrena o echipă din liga a III-a, dintr-o comună precum Jucu este o aventură?

Este într-adevăr o aventură, dar una frumoasă, pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. Eu sunt pregătit să antrenez indiferent de nivel. Nu pot să stau acasă şi să aştept să pregătesc o echipă în Champions League. Sunt pasionat de această meserie. Îmi place să urmăresc jucătorii tineri, să îi formez şi să construiesc o echipă bună. Bineînţeles că îmi plac şi jucătorii cu experienţă, pentru ca cei tineri să aibă lângă cine să crească. Nu contează că sunt în liga a III-a, nu contează locul unde antrenez. Repet, îmi place ceea ce fac şi vreau să muncesc!

Owen şi Kohler, cei mai dificili adversari

Care este atacantul care ți-a pus cele mai mari probleme în cariera de jucător?

Au fost destui atacanți cu calități remarcabile. Din campionatul nostru îmi creau probleme Jean Vlădoiu, Lăcătuş, Ganea, Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Ciocoiu. Erau atacanţi foarte buni. Mă refer doar la cei împotriva cărora am jucat, pentru că altfel ar trebui să încep cu Daniel Pancu. Pe plan internaţional, am avut mult de „lucru” cu Michael Owen, atunci când Rapid a jucat dubla cu Liverpool în cupele europene. În ceea ce priveşte echipa naţională, l-aş menţiona pe Jurgen Kohler, un jucător înalt și extrem de puternic.

Ai jucat 297 de meciuri în Liga I. Ce ai păstrat în raftul cu amintiri?

Derby-urile cu Steaua, Dinamo şi Craiova. Pentru noi, Rapid, acele meciuri cu încărcătură erau derby-uri. La aceste partide stadioanele erau mereu pline. Îmi amintesc și acum de meciul cu FC Naţional. Atunci am marcat din lovitură liberă, după o pasă scurtă a lui Dănuţ Lupu. A fost un meci special şi un gol important. O altă partidă este cea din Ghencea când am bătut-o pe Steaua cu 3-1. În acel meci m-a pus arbitrul să repet o lovitură de la 11 metri şi am înscris din nou. Practic am marcat de două ori.

Iencsi a vrut să revină la Rapid după o săptămână la Spartak!

O întâmplare din cei aproape trei ani petrecuţi în Rusia?

S-a întâmplat în prima săptămână, abia ajunsesem în Moscova. După semnarea contractului cu Spartak, am stat o săptămână şi m-am decis să mă întorc în Giulești. Deşi aveam un contract mult mai mare acolo și alte facilități, comparativ cu ce câştigam la Rapid. Plecând de la Rapid la 29 de ani, în calitate de căpitan de echipă şi titular la echipa naţională, mergând la o echipă de tradiţie cum este Spartak Moscova, mi-a fost foarte greu din punct de vedere al adaptării. Îmi era foarte dor de casă şi de Rapid. Atunci i-am telefonat lui Giovani Becali, care pe vremea aceea era preşedintele Rapidului, şi i-am propus să mă întorc acasă. Am spus că accept să joc un an fără salariu, să câștig doar din prime. Evident că m-a refuzat. În final am înţeles că n-aveam cum să mă întorc, fiindcă se semnase un contract. Dar după un an am ajuns să mă obişnuiesc cu străzile din Moscova, cu stilul de viaţă, să înţeleg limba rusă şi să îmi fac prieteni. Astfel am petrecut trei ani frumoşi acolo, la echipa cu cei mai mulţi suporteri din Rusia.

Fotbalul românesc, mai bun pe vremea în care Iencsi juca

Cum se vede fotbalul românesc actual comparativ cu perioada în care jucai la Rapid?

Nu am intenţia de a jigni pe cineva, dar în acea perioadă fotbalul era mult mai sus calitativ. Foarte multe echipe se băteau pentru titlul de campioană şi toate aveau jucători de mare valoare. Stadioanele erau pline oriunde mergeai. Peste tot pe unde se deplasa Rapid se juca doar cu casa închisă. Fotbalul era cu adevărat un spectacol. Şi în momentul actual sunt echipe cu jucători buni, dar nu mai se simte aceeaşi emulație și plăcere în joc. Lipsesc tribunele pline. Dacă suporterii nu se mai prezintă la stadion înseamnă că fotbalul nu mai este la fel de spectaculos.

Ce le transmiţi suporterilor Rapidului?

Vreau să transmit următorul mesaj: Rapidul este încă în viaţă! Sunt sigur că încă mai există acei suporteri minunaţi şi într-un număr foarte mare. Ei mai ţin Rapidul acolo şi îl pot scoate la suprafaţă. Pentru mine Rapid este o stare de spirit, un club special şi aşa va rămâne toată viaţa. N-am crezut vreodată că o să ajung să iubesc un club atât de mult! Sunt sigur că părinţii le transmit copiiilor tot ceea ce înseamnă Rapid pentru ca și aceştia să crească în spiritul Rapidului. Şi eu am copii și încerc să îi educ în vișiniu.

Interviu realizat de Ioana Vîlceanu pentru Facebook Rapid Old Boys

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.