Scotocind printre fotografiile vechi ce aparţin istoriei Rapidului, am găsit câteva memorabile, pe care le voi împărţi cu voi, pe rând. Nu de alta, dar ca să fie şi un pic de suspans. 🙂 Prima pe care vreau să o expun este cea a casei noastre, stadionul “Giuleşti-Valentin Stănescu”. Până la începutul anilor ’90, când a fost ridicată peluza nord, toţi cunoşteau arena drept “Potcoava”, numai că puţini ştiu că nu mereu forma tribunelor a fost asta. Inaugurat oficial pe 10 iunie 1939, cu ocazia împlinirii a 70 ani de Ceferiadă, stadionul era o copie fidelă a lui “Highbury”, varianta anilor ’20, adică oval şi cu două turnuleţe la tribuna a doua! Giuleştiul putea găzdui mai mult de 25.000 de oameni, exact în perioada în care câştiga şapte cupe ale României, un titlu, nerecunsocut din motive discutabile, şi se califica în finala Cupei Europei Centrale. Din păcate, al doilea război mondial a lăsat urme adânci asupra cochetei arene. Un raid aerian din aprilie 1944 a pus la pământ peluza nord şi turnuleţul din dreapta tribunei a doua.
Aproape jumătate de secol stadionul a stat aşa, până când i s-a ataşat o peluză mai mică decât cea iniţială. Turnul nu a mai fost însă reconstruit vreodată… Totuşi, viaţa a mers mai departe lângă Podul Grant, iar Rapid a rămas aceeaşi echipă frumoasă, iubită şi imprevizibilă. Aşadar, pe lângă rolul de a scoate la lumină un fapt mai puţin cunoscut de rapidiştii tineri, minipovestioara are şi scopul de a transmite o morală pe care trebuie să o respectăm cu sfinţenie: RAPID E NEMURITOR!
