Despre Andrei Ciolacu am tot scris pe acest site, în bună măsură datorită rapidismului pe care l-a afirmat ori de câte ori a avut posibilitatea. De-a lungul ultimelor luni, puştiul la uşa căruia bate majoratul american s-a impus ca titular în echipa Rapidului. Joacă de obicei mijlocaş lateral, poziţie care nu-l avantajează prea mult. Tace, strânge din dinţi şi profită de fiecare moment în care are ocazia să arate ce atacant pur-sânge este. Aşa s-a întâmplat şi pe 30 mai 2013, la ultimul meci al sezonului, cu Ceahlăul. Andrei a jucat în banda dreaptă, dar, timp de câteva minute, a făcut schimb de poziţii cu Alexandru Ioniţă I. Nu i-a trebuit mai mult ca să speculeze o centrare perfectă venită din partea lui Emil Dică. Din centrul careului, “Cioli” nu l-a iertat pe Miron şi a deschis scorul cu un “cap” perfect din opt metri.
Golul va rămâne în istorie drept cel de-al treilea oficial marcat pentru Rapid. Cel mai interesant aspect dintre toate însă, este faptul că Andrei a arătat că loveşte mingea bine cu toate “armele” din dotare. În toamnă, la meciul din Cupă cu Olimpia Satu Mare a intrat pe teren prin ultimele 20 de minute. Era 5-0, dar nici unul dintre golurile lui Renan sau Ioniţă I nu i-a putut lua faţa execuţiei magnifice a lui Ciolacu. Şut cu dreptul din colţul drept al careului mare, direct în vinclul opus, cam cum a marcat Cesinha împotriva lui Dinamo în 2007… Apoi a fost rândul primului gol în Liga I, din urmă cu aproape două săptămâni. “U” Cluj ne-a bătut pe Giuleşti, dar Andrei a reuşit o execuţie antologică, despre care am mai discutat, cu piciorul stâng – cu toate că dreptul este punctul său forte – fără vreo speranţă pentru Niculescu. Aşa că, era firesc să vină acum şi unul cu capul, nu?! Ba da! Iar nouarul nostru l-a reuşit!
Toţi băieţii l-au felicitat, dar cel mai emoţionant moment pentru fotografi şi cameramani a fost cel în care Pancu a părut că-i predă ştafeta pe care trebuie să o aibă un nou idol din Giuleşti. Ca un ritual secret, cei doi şi-au apropiat frunţile. E o imagine care va rămâne în istorie, iar Andrei pare să fi căpătat misiunea, pe care sunt convins că va face orice să o îndeplinească cu brio, de a fi viitoarea legendă din Giuleşti. Începutul este timid, dar promiţător, pentru că “Cioli” are calităţile pe care puţini atacanţi români le au. Viitorul este de partea sa şi să sperăm că cele 127 de goluri ale lui Puiu Ionescu vor trece, peste vreo 15 ani, pe locul doi. Zic 15, pentru că-i doresc lui Andrei să joace măcar vreo cinci sezoane şi prin Occident. Eventual, chiar la Barcelona lui favorită! 🙂
Un RAPIDIST din peluză
