Progresul 2005 – AFC Rapid 5-0. Scor ireal la pauză! Imposibil cu echipele de play-off
AFC Rapid, echipa condusă de Horia Manoliu pierde din nou, chiar înainte de Paște. Spre deosebire de eșecurile precedente, acesta poate fi considerat
AFC Rapid, echipa condusă de Horia Manoliu pierde din nou, chiar înainte de Paște. Spre deosebire de eșecurile precedente, acesta poate fi considerat
Rapidiştii de la Carmen au reuşit! Tocmai ce a fost prezentat Daniel Iftodi ca antrenor, că echipa a şi câştigat în faţa celor de la csa steaua.
Şi-a arătat din nou valoarea! csa steaua a fost umilită în cantonamentul din Antalya de rușii din Liga a 2-a de la FC Baltika, scor 0-7
Față de sezonul trecut, liga a 4-a București a trecut prin ceva schimbări. AFC Rapid va lua iar startul în competiția pe care în stagiunea precedentă a dominat-o Academia Rapid. Actualul FCRB. Numai că adversarii sunt cam diferiți acum. În bună măsură, au rămas aceeași, dar există și modificări. Unele justificate, altele mai puțin justificate … Read more
După ce am prezentat programul celor de la FCRB din liga a 3-a, este rândul celor de la AFC Rapid. Echipa antrenată de Robert Georgescu ar urma să înceapă sezonul pe 24 august. Practic în același weekend când se va disputa și primele meciuri din eșalonul al treilea. În continuare vă prezentăm ce meciuri ar … Read more
AMFB ia din nou o decizie neverosimila. Dar suntem obisnuiti, deja, cu astfel de actiuni ale forului ce conduce fotbalul bucurestean. Ele au devenit chiar simpatice si inedite, asa ca nu putm spune ca sunt, neaparat, deranjante. Pe 14 august, in ultima sedinta a Comitetului Executiv, Asociatia Municipala de Fotbal Bucuresti a adoptat o regula … Read more
Rapid va juca în… trei ligi! De acum că e oficial, încercăm şi un teaser al sezonului ce stă să înceapă. Nu doar că mult dorita unificare rapidistă nu s-a înfăptuit. Însă vom mai avea şi trei echipe înscrise oficial în competiţii. Singura parte bună, poate, este că vor fi în ligi diferite şi nu … Read more
Pentru al doilea sezon la rând, AFC Rapid Bucureşti va juca în liga a 4-a din municipiul Bucureşti. Astfel, în acest moment, există trei pretinse continuatoare a istoriei rapidiste. Fiecare în liga ei! FCRB a promovat în liga a 3-a, ACS Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului a anunţat deja că va juca în eşalonul al … Read more
Am scris despre faptul că AFC Rapid s-a reunit şi va începe un nou sezon de liga a 4-a. Am prezentat, de asemenea, şi lotul, însă am explicat una dintre marile probleme pe care echipa le avea în acest moment. Anume aceea că echipa nu avea un portar. Pentru că cei patru pe care s-a … Read more
Academia Rapid a fost numele purtat tot sezonul 2017-2018. Cu excepţia barajului cu AFC Singureni, pentru promovarea în liga a 3-a. Cum echipa iniţială nu a avut nici CIS şi nici personalitate juridică, numele Rapid nu a putut fi utilizat decât formal, la nivel amator. Deci numai în liga a patra. De aceea, pentru barajul … Read more