Mihai Iosif a revoluționat fotbalul românesc, FRF îl parazitează

Am văzut scrisoarea fanei rapidiste trimise către Gazeta Sporturilor și am fi pus-o pe site, dar ea este prea politicoasă cu o organizație de impostori, care nu doar că nu se pricep la nimic, dar blochează un fenomen ca Mihai Iosif. Eu nu sunt politicos, fiindcă știu prea bine personajele de ambele părți ale baricadei. … Read more

Ireal! Cine a ajuns să vorbească despre antrenorul de la Rapid! :)

Mihai Iosif a început sezonul ca antrenor al giuleștenilor pe care i-a dus din nou în Liga 1 în această vară, după șase ani de absență. Chiar dacă alb-vișiniii au început foarte bine stagiunea și au ajuns pe podiumul campionatului au existat zvonuri care dădeau ca sigură schimbarea actualului tehnician la un moment dat. Iar … Read more

INFO | Detalii extrem de importante pentru rapidiști înainte

În urma intrării Bucureștiului în scenariul roșu, participarea la meciul de mâine, dintre Rapid și FC Voluntari vine cu câteva modificări: 30% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale va putea fi folosită, în jur de 16700 locuri; absolut toți cei care vor asista la această partidă vor fi obligați să poarte mască; distanța dintre cei din … Read more

Dinu Vamă îl atacă pe Mihai Iosif din plictiseală pură

Mihai Iosif (46 ani), antrenorul celor de la Rapid, întâmpină dificultăți în acest start de sezon, după ce i-a fost interzis să mai ofere indicații în timpul jocului, având în vedere că nu deține licență Pro. „Îmi pare rău pentru Iosif, dar nu ajută echipa cu nimic” Mihai chiar dacă a fost suspendat două etape … Read more

Vești din Franța: Ben Arfa ar fi făcut vizita medicală! Află detaliile

Hatem Ben Arfa (34 de ani) este liber de contract și s-a aflat în ultima perioadă în tratative cu mai multe echipe, printre care și Rapid. Deși giuleștenii încă mai sperau să îl poată convinge să vină în Liga 1, până la urmă mijlocașul a ales să plece în Tunisia, țară unde deține și cetățenie. … Read more

Mihai Iosif: „Emoția oamenilor nu se poate stăpâni!”

Mihai Iosif a vorbit la finalul partidei CS Mioveni – Rapid. Antrenorul rapidist a atins mai multe subiecte, inclusiv cel al suspendării sale și al rezultatelor echipei. „Suntem fericiți că am câștigat, chiar dacă am jucat la această oră. Vineri avem un meci de campionat… A fost frig, azi parcă a venit toamna deodată. Meciul … Read more

CS Mioveni – Rapid 4-5. Vișiniii se califică la 11 metri, Bălan marchează!

CS Mioveni – Rapid 4-5 Bălan marchează golul calificării! Mioveni – gol Iacob! Rapid – gol Dandea! Mioveni – Rusu ratează! Rapid – marchează și Ilie! Mioveni – Drăghia e aproape să apere, dar gazdele marchează. Rapid – gol Costin! Mioveni – gol Dumitru. Rapid – gol Albu. Mioveni – gol Cristea. Se ajunge la … Read more