Alte probleme cu justiţia pentru George Copos?

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu modul de aplicare a dispozițiilor privind eliberarea condiționată a deținuților care au scris cărți, precum și sesizarea Ministerului Justiției pentru modificări legislative, informează Agerpres. „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: sesizarea Ministerului Justiției cu propunerea de a … Read more

Fata nevăzută a lui Marius Şumudică!

Şumudică rămâne pentru toată lumea „eternul rapidist”, indiferent ce echipă ar antrena. Şi totuşi… există viaţă şi dincolo de Grant. Până să ajungă în Giuleşti, în 1996, „Şumi” a jucat la Sportul Studenţesc, acolo unde boss era fostul mare jucător al „alb-negrilor”, ulterior director la Rapid, Paul Cazan. Prin 1995, când actualul antrenor al Astrei … Read more

Săpunaru, prezentat oficial la Pandurii

Conducerea Pandurilor l-a prezentat oficial pe Cristian Săpunaru, cel mai răsunător transfer din fotbalul românesc, în acest sezon. Fundaşul în vârstă de 31 de ani este cel mai titrat jucător din Liga 1, câştigător al UEFA Europa League cu FC Porto în 2011. In plus, a cucerit trei titluri şi trei cupe în tricoul „dragonilor”. … Read more

SONDAJ / Drăghia, Manea sau Pulpo?

Postul de fundaş stânga este la mare bătaie în acest început de campionat, motiv pentru care v-am şi pus să votaţi între căpitanul de 19 ani, Nicolae Vasile, şi experimentatul fotbalist ceh, Tomas Josl. Majoritatea îl doreşte titular pe cel din urmă. Dar în poartă pe cine doriţi? Gândiţi-vă că în primele patru partide ale … Read more

Steagul Rapidului, pe cel mai înalt vârf din România!

Rapid a fost în toată istoria ei o echipă oscilantă, cel mai scurt drum de la culmea gloriei, la valea plângerii. Totuşi, doi suporteri ţin să sublinieze că Rapid este mereu la înălţime. La cea mai înaltă înîlţime, dacă putem spune altfel. Cel puţin din ţară! Acesta este motivul pentru care cei doi, Călin Cristache … Read more

FOTO / Giuleştiul a împrumutat nocturnă!

În 1996, Rapid a jucat împotriva lui Karlsruher pe Giuleşti, în Cupa UEFA. Băieţii noştri au învins atunci, după un meci de pomină, cu 1-0. Din păcate, au pierdut calificarea în Germania. Totuşi, legat de acea partidă, de la care este şi fotografia rară şi de colecţie pe care v-o prezentăm aici, putem spune că … Read more

EXCLUSIV / Alex Ionită I, la Honved!

Iniţial, Alex Ioniţă I, fostul atacant al Rapidului, trebuia să joace în a doua ligă poloneză. Conform surselor 1923.ro, transferul acestuia a picat, motiv pentru care jucătorul îşi caută un alt angajament. Cu toate că el s-a antrenat acum două zile sub comanda lui Dan Alexa, aşa cum 1923.ro a aflat, se pare că destinaţia … Read more

Episodul 4. Ronaldinho, magicianul care a schimbat soarta calificării

Ronaldinho nu mai are nevoie de vreo prezentare. Jucătorul care a scris istorie în naţionala Braziliei şi la Barcelona a jucat şi pe Giuleşti. În chiar primul său sezon european, 2001 – 2002. Evolua atunci pentru PSG şi a intrat în minutul 63 a partidei de pe Giuleşti. Meciul a intrat în prelungiri, dar s-a … Read more

Rapidiștii au fost să-l susțină pe Raț la meciul cu Deportivo

Mai mulți suporteri ai Rapidului au asistat luni seară la meciul dintre Rayo Vallecano și Deportivo La Coruna, scor 3-1, din campionatul Spaniei. Fanii rapidiști au venit să-l susțină pe Răzvan Raț, fost jucător în Giulești în perioada 1998-2003, și au afișat un mesaj de susținere pentru echipa lor de suflet. „Rapid, everywhere in the world (tr. … Read more