Ovidiu, sâmbătă, 7 noiembrie. Pauză. Rapid conduce cu 1-0, gol Bubanja. Ai mâncarea pe masă. Miroase a victorie. Apoi minutul 53, Tănasă, vinclu, 1-1. Și iar rămâi cu furculița în aer.
Ține minte masa asta. Ne întoarcem la ea.
După meci, Daniel Pancu a vorbit dur. Foarte dur. A spus că e o problemă de mentalitate. A amintit de locurile 5 și 6 din ultimii ani. Și a cerut să ne întoarcem la obiectivul din vară: play-off-ul.
Îți spun de la început ce cred. Pancu vede simptomul. Boala e mai sus. Rapid arată la fel de rău cum a arătat și în anii trecuți. Și nu pentru că jucătorii se sperie. Ci pentru că noi repetăm aceleași greșeli.
Ce a spus Pancu după Farul – Rapid 1-1
Să-l ascultăm întâi. Corect, fără să-i răstălmăcim cuvintele. După meci, antrenorul a spus: „Nu poți să ai jocul sub control în atâtea situații și să nu câștigi. Și acum două etape am avut avantaj la pauză și am luat 4 goluri în repriza a doua. Și azi puteam să mai luăm.”
Cele două etape înseamnă FCSB – Rapid 4-1, pe 24 octombrie. Stojilkovic marcase în minutul 11. La pauză, 0-1. Apoi Muhar, Boutoutaou de două ori și Joao Paulo, în 23 de minute. Pancu a rezumat-o așa: „Sunt momente în care te simți mic, și FCSB ne-a călcat în picioare în repriza a doua.”
Și verdictul lui: „Sunt lucruri de mentalitate. Jucătorii nu pot, din moment ce de 3 ani clachează în meciurile cu miză. Se sperie la meciurile importante, tot ce a fost înainte nu e întâmplător. E clar că avem o problemă mare de tot. Nu a fost o întâmplare locurile alea 5 și 6.”
Apoi o frază care m-a durut mai tare decât golul lui Tănasă: „Jucătorii pot să le depășească, dar nu la Rapid.”
Pancu a spus ce vede. Și are dreptate în ce vede. Doar că se uită la oglindă, nu la cauză.
Rapid arată la fel ca în anii trecuți. Și asta nu e o surpriză
Hai să fim cinstiți. Am mai văzut filmul ăsta. Pornim tare. Ne aprindem. Urcăm în clasament. Vorbim de titlu. Iar când vine meciul cu miză, ne împiedicăm în propriile picioare.
Alt antrenor. Alți jucători. Alt sezon. Același deznodământ.
Vezi tu, când același lucru se întâmplă an de an, cu oameni diferiți, problema nu mai e la oameni. E la rețetă. Înțelepciunea populară o spune de mult: nu poți face mereu același lucru și să aștepți alt rezultat. Iar noi exact asta facem. Aceleași metode. Aceeași grabă. Aceeași speranță că „de data asta iese”.
Mămăliga fără sare: lecția pe care n-o învățăm
Gândește-te la o mămăligă. Fără sare. Fără carne. Fără brânză. Nu are niciun gust.
Și ce faci data viitoare? Schimbi mălaiul. Iei unul mai scump, mai galben, din import. Iar o guști. Tot fără gust. Și atunci, ca să fii sigur, schimbi apa.
Crede-mă, poți schimba mălaiul de zece ori. Poți aduce apă de izvor de la capătul lumii. Dacă nu pui sare, nu faci o friptură, nu pui pe masă niște brânză, mămăliga rămâne fără gust.
Așa e și la Rapid. Schimbăm antrenorii. Schimbăm jucătorii. Aducem nouă transferuri într-o vară. Și ne mirăm că tot fără gust e.
Jucătorii nu se integrează într-un club în care domnește haosul
Pancu a spus despre Latif Ouedraogo: „Latif nu știe ce înseamnă Rapidul, e un copil venit de la Genoa.” Are 18 ani. E împrumutat. A venit în august.
Și de unde să știe? Cine să-l învețe? Un jucător nu devine „de-al Rapidului” pentru că i se dă un tricou alb-vișiniu. Devine când intră într-o casă cu reguli, cu oameni care stau, cu un drum clar. Când știe ce se așteaptă de la el azi, mâine și peste un an.
Dar într-o casă unde mobila se mută în fiecare sezon, nimeni nu se simte acasă. Jucătorii vin. Jucătorii pleacă. Împrumuturi. Rotații. Promisiuni. Nimeni nu apucă să prindă rădăcini.
Pancu a mai spus: „La ce jucători avem noi pe bancă, ar trebui să avem un avantaj meci de meci.” Ai dreptate, domnule antrenor. Pe hârtie. Dar un lot nu e o listă de nume. E un organism. Iar organismul ăsta nu are încă suflet comun.
Lipsa de coerență a conducerii se vede în decizii
Aici e, după mine, inima problemei. Și o spun cu tot respectul.
Când deciziile se iau pe repede-înainte, când se construiește în vară și se dărâmă în iarnă, când obiectivul se schimbă după trei victorii la rând, atunci haosul coboară de sus în jos. Din birou în vestiar. Din vestiar pe teren. Și pe teren se vede clar.
Pancu vorbește de mentalitate. Bine. Dar mentalitatea unei echipe nu cade din cer. Se clădește. Prin stabilitate. Prin coerență. Prin oameni care știu exact încotro merg. Când sus e haos, jos e frică. Asta e tot secretul.
Rapid e o echipă de locurile 5–6. Și asta nu e o rușine
Acum vine partea grea. Rapid este o echipă de locurile 5–6 pentru că asta este, în acest moment, valoarea clubului. Nu doar a lotului. A clubului.
Pancu însuși a spus-o, cu o ironie amară: „Locul 5 sau 6 îl obțin și cu tine, că au jucătorii valoare.”
Și problema nu ar fi asta. Noi, suporterii, am dovedit că putem duce mult mai rău de atât. Am fost în liga a patra. Am trecut prin insolvență, faliment. Am stat cu inima strânsă ani la rând. Și n-am plecat nicăieri. Locul 5 nu ne sperie.
Ambalaj de forță mondială, conținut de club mediocru
Problema e alta. Ni se servește un ambalaj de forță mondială. Prezentări de lux. Vorbe mari. Titlu, Europa, proiecte.
Iar când deschizi cutia, găsești o echipă care se sperie de niște desculți pe care îi bate Bistrița și Corvinul fără drept de apel.
Asta doare. Nu locul. Ci diferența dintre ce ni se spune și ce vedem. Pentru că, atunci când ți se promite o friptură și primești mămăligă fără sare, nu mămăliga te supără. Promisiunea te supără.
Rapidul se măsoară în bătăi de inimă
Și acum, înapoi la masa de la Ovidiu. La mămăliga care mirosea a victorie la pauză și s-a răcit în repriza a doua.
Vezi tu, Rapid e mai mult decât o echipă de fotbal. Și tocmai de aceea vom merge mai departe. Pe locul 3. Pe locul 6. În liga a doua, dacă ar fi. Vom ieși învingători mereu, indiferent de locul din clasament. Pentru că noi nu câștigăm doar puncte. Noi ne câștigăm unii pe alții.
Noi, suporterii, nu ne măsurăm rapidismul în trofee. Nici în clasamente. Nici în ambalaje. NOI NE MĂSURĂM RAPIDISMUL ÎN BĂTĂI DE INIMĂ. Iar inima asta n-a clacat niciodată la un meci cu miză.
Puneți sare, domnilor. Restul îl facem noi, din tribună.
Hai, Rapid!
Surse: Prima Sport 1 / GSP (declarațiile lui Daniel Pancu, 7 noiembrie 2026), Digi Sport și Sport.ro (variante ale aceleiași declarații), superliga.ro (Farul – Rapid 1-1, clasament), Antena24 și Telegraf Online (FCSB – Rapid 4-1, 24 octombrie 2026), Digi Sport (transferul lui Latif Ouedraogo).
Dragoș Leasă






Prometheus, foarte foarte bun mesajul. Si eu ma intreb cum de nu vad mai multi perspectiva asta pt ca e clara ca lumina zilei. Ok dupa un an doi trei zici ba astia poate au ghinion, dar cand vezi cate greseli banale fac si cat de fuduli sunt, nu mai e loc de comentarii.
Cand vezi cum a ajuns tarisoara asta iti dai seama cati bogdanei sau danuti avem si cati aplaudaci exista nu doar la noia Rapid dar overall in toate domeniile si spectrale. Cu atatia lingai ramanem la genunchiul broastei.
Legat de balariile scrise de alt neicanimeni, stabilitatea aia e o nevoie de baza pe care Dinamo, Fcsb, Craiova sau U cluj o au. Ce voiai sa faca? Sa plateasca cu intarziere? Asta e o datotie a lui. A beneficiat de ajuns de notorietate de pe urma clubului si in plus stia in ce se baga.
Problema e ca avand atatia lingai si oameni care nu si pun intrebari vom ramane mereu stabili financiar cum va olace sa spunem si pe locul 5-6. FOREVER
@Florian se alege cu imagine si, implicit, bani.
Daca lucrurile ar fi facute ca la carte si pur si simplu nu ar merge nu ar avea nimeni nimic de spus, dar se vede ca treburile nu sunt facute profesionist.
Avem cele mai scumpe abonamente din tara, fotbal nu jucam de cand am revenit in prima liga, cu mici exceptii. Platim cu draga inima biletele, am fost abonat 3 sezoane, dar nu ma pot uita efectiv la niste meciuri in care nu jucam nimic, e prea plictisitor, atmosfera are de suferit.
Pancu ii cere conducerii sa mai subtieze lotul, sa stie pana la anul pe ce lot de jucatori se bazeaza, probabil sa aduca 2-3 jucatori de calitate, nu la numar. Astea tin de conducere, atmosfera din cadrul lotului/clubului tine de deciziile pe care ei le iau.
Nu contest doar de dragul de a contesta, ci imi exprim civilizat o opinie, chiar daca e contra. A adus stabilitate, dar asta ar trebui sa ma multumeasca, sa nu vreau mai mult de atat? Rabdare a existat, au trecut ani, dar aceleasi probleme sucomba. Au invatat ceva din trecut sau le repeta continuu?
Ce putem intelege de aici? Doar 2 lucruri: ori nu se pricep deloc, ori nu vor. La prima exista solutie: sa gaseasca pe cineva care se pricepe, e clar ca Angelescu nu are nici o treaba, nu stie sa gestioneze niste situatii, nu e capabil sa ia decizii in folosul Rapidului. Colac peste pupaza, il aduc si pe Nita. Ramane a doua varianta care incepe sa prinda din ce in ce mai mult contur
Copos a adus marea satisfacție în Giulești: două titluri de campioană. Cu ce s-au ales? Cu o mare colivă și blesteme să fie închis. Șucu care a adus stabilitate cu ce se alege? Cu înjuraturi și jigniri. Contestatarii să vină cu varianta câștigătoare. Era mai bine cu Manolescu?
Urechilă! Pleacă, vinde, mori!
Usor, usor, incep tot mai multi sa inteleaga ca problema Rapidului este, in primul rand, la conducere. Mai exact, la tandemul Sucu-Angelescu.
Dupa trei victorii se vorbeste despre titlu, se schimba obiectivele din mers, dar problemele de fond raman aceleasi. Nu construiesti o echipa competitiva din declaratii si entuziasm de moment. Ai nevoie de strategie, continuitate, transferuri facute cu cap si un lot stabil, cu jucatori legati prin contracte pe termen lung.
Bergodi a clacat, Sumudica a rabufnit, Galca, desi mult mai calculat, a lasat sa se vada ca lucrurile nu sunt in regula, iar acum auzim si de la Pancu aceleasi semnale. Cand antrenori diferiti, cu personalitati si abordari complet diferite, ajung sa transmita mesaje similare, poate ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva problema este in alta parte.
Eu cred ca Angelescu nu este decat omul care executa (acum a venit si Breloc), iar Sucu este cel care trage sforile (ca doar a invatat bine in Sekuristan). Pana la urma, el l-a adus si il sustine. Iar daca asta este directia pe care o doreste pentru Rapid, atunci responsabilitatea este in primul rand a lui.
M-am saturat de discursuri frumoase, obiective schimbate de la o luna la alta si vrajeala de politician. Rapidul are nevoie de o conducere care sa construiasca, nu de una care sa vanda iluzii dupa fiecare serie de victorii.
Mai putina vrajeala si mai mult Rapid!
Corectăm :
… solicitarea din 08.11.2026 ora 1.01…
Biroul de presă va fi penalizat cu o retrogradare salarială de la locul 5 la locul 2 si Cupa României !
🤣🤣🤣
Stimate domnule @Altul iar.
In legătură cu solicitarea dvs. din data de 08.01.2026, ora 1.01, vă rugăm să vă adresați biroului de presă si veți primi un răspuns in termenul legal de 30 de zile prin intermediul 1923.ro.
Intre timp, vă recomandăm să puneți la rece zecile de kg de colivă si alte pomeni primite la poarta cimitirelor si bisericilor frecventate de către dvs cu ocazia Moșilor de toamnă.
Aveți in vedere că pensiile părinților dvs se termină destul de repede si alte mijloace de trai nu aveți. Deci fiți cumpătat, nu haliți toată coliva in 3-4 zile !
Vă multumim ptr. atenția acordată activității clubului nostru si vă urăm spor la cerșit !
Ba da ma lasa-ne ma nene cu muku al tau. Du-te comenteaza la alt site. Parca esti o moara stricata, tu cand ai ceva de zis numai de muku sucu. Daca el e muc, tu ce esti? Ca mare mi-ar fi mirarea daca ai ridica un chiosc de la zero, ce sa mai vorbim de milioane de euro.
Am si eu o intrebare pentru aia doi mascarici (dan balan si bogdanel fraierel)
Ba baieti, dupa 5 ani sub jugul numit Shuku Muku, dupa 5-6 antrenori schimbati si un lot de probabil peste 100 de jucatori, dupa 3-4 presendinti, ba baieti va dice si pe voi bibilica aia mica mica sa vedeti unde e problema?
Dar fara userisme sau corporatisme. Ziceti drept, cine e vinovatul pt care suntem aici si nu avem nici URMA de perspectiva sa prindem un loc 3! Ba loc 3, pe vremea lu acopos 3 ul era garantat aproape!